Întrebare
Când şi cum a fost alcătuit canonul Bibliei?
Răspuns
Termenul "canon" este utilizat pentru a face referire la cărţile care sunt inspirate divin şi astfel aparţin Bibliei. Dificultatea în stabilirea canonului Bibliei constă în aceea că Biblia nu ne oferă o listă a cărţilor care ar trebui să o alcătuiască. Stabilirea canonului s-a realizat pe parcursul unui întreg proces, la început de către rabinii şi învăţătorii evrei, apoi de către creştinii din primele secole. De fapt, în esenţă, Dumnezeu a fost Acela care a decis care cărţi fac parte din canonul biblic. O carte a Scripturii aparţine canonului în momentul în care ea este scrisă sub inspiraţia lui Dumnezeu. Aceasta s-a produs ca urmare a faptului că Dumnezeu i-a convins pe oamenii care L-au urmat să scrie cărţile care ulterior au fost incluse în Biblie.
Comparativ cu Noul Testament, în ceea ce priveşte Vechiul Testament au existat mult mai puţine controverse cu privire la canon. Credincioşii evrei şi-au recunoscut mesagerii din partea lui Dumnezeu, le-au acceptat scrierile ca fiind realizate sub inspiraţia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, au existat unele discuţii cu privire la canonul Vechiului Testament, însă până în preajma anilor 250 d.Hr., a existat un consens general asupra canonului Scripturii evreieşti. Singura problemă care a rămas este legată de cărţile apocrife…pentru care există chiar şi astăzi discuţii şi dezbateri. Cea mai mare parte a liderilor religioşi evrei au considerat cărţile apocrife ca fiind documente istorice şi religioase valoroase, însă niciodată nu le-au considerat la acelaşi nivel ca Scriptura evreiască în ceea ce priveşte criteriul inspiraţiei divine.
În ceea ce priveşte Noul Testament, procesul de recunoaştere şi aducere împreună a canonului a început în primele secole odată cu formarea bisericii primare creştine. Astfel, la foarte puţin timp de la scrierea lor, unele dintre cărţile Noului Testament au fost recunoscute oficial ca fiind de inspiraţie divină. Apostolul Pavel a considerat scrierile lui Luca drept având aceeaşi autoritate divină ca şi cărţile Vechiului Testament (1 Timotei 5:18; vezi de asemenea Deuteronom 25:4 şi Luca 10:7). Petru a recunoscut scrierile apostolului Pavel ca făcând parte din Scriptură (2 Petru 3:15-16). Unele dintre cărţile Noului Testament au circulat între bisericile nou-testamentale (Coloseni 4:16; 1 Tesaloniceni 5:27). Clement din Roma a făcut referire în scrierile sale la cel puţin 8 cărţi ale Noului Testament (anul 95 d.Hr.). Ignatius din Antiohia a recunoscut de asemenea 7 cărţi (anul 115 d.Hr.). Policarp, unul din ucenicii apostolului Ioan, a făcut referire la 15 cărţi (anul 108 d.Hr.). Mai târziu, Ireneus a menţionat 21 de cărţi (anul 185 d.Hr.) iar Hippolitus a recunoscut 22 de cărţi (anii 170-235 d.Hr.). Cărţile Noului Testament care au stârnit cele mai aprige controverse au fost Evrei, Iacov, 2 Petru, 2 Ioan şi 3 Ioan. Primul “canon” a fost realizat în mod oficial în anul 170 d.Hr., fiind cunoscut sub denumirea de Canonul Muratorian. Acesta a inclus toate cărţile de astăzi ale Noului Testament, cu excepţia epistolelor către Evrei, Iacov şi 3 Ioan. În anul 363 d.Hr., Conciliul din Laodicea a stabilit că numai cărţile Vechiului Testament (împreună cu unele cărţi apocrife) precum şi cele 27 de cărţi actuale ale Noului Testament trebuie incluse în canon şi deci utilizate în biserici. Conciliul de la Hippo (anul 393 d.Hr.) şi Conciliul de la Cartagena (anul 397 d.Hr.) au reafirmat aceleaşi 27 de cărţi ale Noului Testament ca având autoritate şi inspiraţie divină.
În stabilirea caracterului de carte inspirată de Duhul Sfânt pentru cărţile Noului Testament, conciliile au urmat cam aceleasi principii, astfel: 1) A fost autorul un apostol sau a avut o legătură apropiată cu un apostol? 2) Este cartea acceptată de Trupul lui Hristos – Biserica – în majoritate suficientă? 3) Are cartea consistenţă şi urmează învăţătura şi doctrina dreptei credinţe? 4) Prezintă cartea dovezi ale valorilor spirituale şi morale înalte care să reflecte astfel lucrarea Duhului Sfânt în scrierea ei? Încă o dată, este crucial să ne reamintim că nu biserica a fost cea care a stabilit care este canonul şi nici vreunul dintre conciliile bisericii primare. A fost Dumnezeu şi numai Dumnezeu Cel care a stabilit care cărţi aparţin Bibliei şi care nu. Dumnezeu a făcut în asa fel încât oamenii au căpătat convingerea asupra a ceea ce El deja decisese. Procesul uman de strângere laolaltă a cărţilor Bibliei a fst imperfect, însă Dumnezeu, în suveranitatea Sa şi în ciuda ignoranţei şi a îndărătniciei noastre, a făcut ca biserica primară să ajungă uşor la recunoaşterea cărţilor inspirate de El.
English
Când şi cum a fost alcătuit canonul Bibliei?
