Există adevărul absolut/universal?



Întrebare: Există adevărul absolut/universal?

Răspuns:
Pentru a înţelege dacă există adevărul absolut/universal, dă-mi voie să definesc ce este adevărul. În conformitate cu dicţionarul, adevărul este definit ca şi “conformarea cu realitatea sau actualitatea; o afirmaţie ce s-a dovedit a fi adevărată sau care a fost acceptată ca fiind adevărată; “realitate sau actualitate”. În ziua de astăzi, unii oameni cred că nu există un adevăr absolut, ci există numai percepţii şi opinii. Pe de altă parte, alţii argumentează că trebuie să existe un adevăr absolut. De aceea, când ne punem această întrebare, vedem că există două puncte de vedere opuse.

Unul dintre aceste puncte de vedere este că nu există un adevăr absolut. Aceia care susţin acest punct de vedere cred că totul este relativ şi că de aceea realitatea nu există. Din această cauză, în final, nu există o autoritate care să decidă dacă o acţiune este pozitivă sau negativă, corectă sau greşită. Acestă pespectivă nu reprezintă decât cea mai înaltă formă de “etică de conjunctură”. Nu există bine sau rău absolut şi de aceea orice simţim că este bine la un moment dat înseamnă că este bine. Bineînţeles, acest tip de “etică de situaţie” conduce la “orice simt că vreau să fac este bine”, atât mental cât şi în stilul de viaţă, ceea ce are un efect devastator la nivelul societăţii şi indivizilor.

Celălalt punct de vedere este că există într-adevăr standarde absolute care să definească ce este adevărat şi ce nu, ce este bine şi rău. De aceea, se poate determina dacă acţiunile sunt corecte sau greşite, în funcţie de cum se raportează la acele standarde absolute. Îţi poţi imagina ce haos ar fi dacă nu ar exista un adevăr absolut, nimic adevărat. De exemplu, să ne gândim la legea gravitaţiei. Dacă legea gravitaţiei nu ar fi o realitate absolută, în momentul când ai face din întâmplare un pas, te-ai trezi la următorul pas la kilometri distanţă în cer, iar la următorul pas n-ai mai fi în măsură să îţi mişti corpul absolut deloc. Sau să ne gândim la confuzia care s-ar crea dacă numerele nu ar mai avea valori absolute. De exemplu, 2+2 nu ar mai fi egal întotdeauna cu 4. Dacă nu ar exista nişte adevăruri absolute, lumea ar fi în haos. Nu ar mai exista legi ştiinţifice, legi fizice, totul ar fi fără înţeles, nu ar mai exista unităţi de măsură şi nu ar mai exista bine şi rău. Ar fi o dezordine totală, dar, din fericire, există adevărul absolut şi el poate fi găsit şi înţeles.

Gândirea cuiva care afirmă că nu există adevărul absolut, este total ilogică. Totuşi, în ziua de astăzi, mulţi oameni îmbrăţişează acest relativism cultural care respinge în esenţă orice fel de adevăr absolut. O întrebare bună pentru cei care fac această afirmaţie că ”nu există adevăr absolut” este: “Sunteţi absolut sigur de acest lucru?”. Este total ilogic să faci o afirmaţie ca asta din moment ce există o afirmaţie absolută care neagă existenţa adevărului. În esenţă, este ca şi cum ai spune că certitudinea că nu există adevăr absolut este singurul adevăr absolut.

Există câteva probleme logice care ar trebui lămurite înainte de a accepta sau de a crede că nu există adevăr absolut. Prima problemă este cea a auto-contrazicerii. Aceasta se poate vedea în întrebarea pusă mai sus şi în faptul că cei care insistă că nu există adevăr absolut, de fapt ei înşişi cred într-un adevăr absolut. Ei sunt absolut siguri că nu există adevăr absolut. Acest gen de filosofie este contrară propriilor păreri. Afirmaţia că nu există adevăr absolut este în ea însăşi contradictorie cu ceea ce cred cei ce o folosesc!

A doua problemă legată de negarea existenţei adevărului absolut este faptul că toate fiinţele umane au cunoştinţe limitate. Fiind fiinţe umane cu o minte limitată, nu putem face afirmaţii negative absolute. De exemplu, o persoană nu poate spune în mod logic “Nu există Dumnezeu” (chiar dacă mulţi spun asta), deoarece pentru a spune asta ar trebui să aibă cunoştinţe absolute despre întregul univers de la început până la sfârşit. Cel mult, ceea ce ar putea spune oamenii cu privire la negarea existenţei lui Dumnezeu sau cu privire la negarea existenţei adevărului absolut (care în esenţă este acelaşi lucru), în mod logic, este “Cu limitatele cunoştinţe pe care le am, nu cred că există Dumnezeu”, sau “Cu limitatele cunoştinţe pe care le am, nu cred că există adevăr absolut”.

A treia problemă legată de negarea adevărului absolut este eşecul de a trăi la nivelul a ceea ce ştim că este adevărat în propriile noastre conştiinţe, propriile noastre experienţe şi ceea ce se întâmplă în “lumea adevărată”. Dacă nu există adevăr absolut, atunci, în final, nu se poate spune despre nimic că este bun sau rău. Ceea ce ar putea să fie “bine pentru tine” nu înseamnă că este “bine pentru mine”. Deşi la suprafaţă acest tip de relativism pare foarte atrăgător, dacă se analizează în mod logic ceea ce susţine, curând se va dovedi a fi dezastruos. Să luăm în considerare pentru o clipă situaţia în care cu adevărat nu ar exista adevăr absolut şi că totul este relativ (nu există nici un fel de standarde). În esenţă, ceea ce se întâmplă este că fiecare îşi stabileşte propriile reguli după care să trăiască şi face ceea ce crede el că este bine. Acest lucru provoacă probleme deoarece simţul unei persoane despre ce este corect în curând se va ciocni cu al altuia care crede altfel. De exemplu, ce ar fi dacă este “bine pentru mine” să ignor semafoarele, chiar şi atunci când sunt pe roşu? În felul acesta aş pune viaţa altora în pericol. Sau, aş putea gândi că este bine să fur de la tine iar tu ai putea crede că nu este bine. În acelaşi fel, o persoană ar putea decide că a ucide oameni este un lucru permis şi ca urmare ucide pe oricine îi iese în cale.

Dacă nu există standarde/adevăruri absolute şi toate lucrurile sunt relative, atunci a ucide este acelaşi lucru cu a nu ucide. A fura este la fel de corect ca şi a nu fura. Violenţa este egală cu non-violenţa. Negarea existenţei adevărului absolut poate conduce foarte uşor la rezultate dezastruoase. Pentru că, dacă nu există adevăr absolut, atunci nimeni nu poate spune “Ar trebui să faci asta” sau “Nu ar trebui să faci asta”. Dacă nu există adevăr absolut atunci nici chiar guvernul nu ar putea sau nu ar trebui să impune reguli în societate. Vedeţi ce anume implică această afirmaţie, că nu există adevăr absolut? Se ajunge la haos total deoarece fiecare persoană face ceea ce este bine în proprii săi ochi. Dacă nu există adevăr absolut şi nici un standard care să spună ce este bine şi rău, pentru care toţi suntem răspunzători, atunci nu putem fi siguri niciodată de nimic. Oamenii ar fi liberi să facă orice ar dori—crimă, viol, hoţie, minciună, înşelăciune etc. şi nimeni nu ar putea să spună că aceste lucruri sunt rele. Ar fi posibil să nu existe guvern, legi şi justiţie, deoarece nimeni nu ar putea să spună că majoritatea oamenilor ar avea dreptul să stabilească sau să impună reguli peste cei care se află în minoritate. O lume fără adevăruri ar fi cea mai oribilă lume pe care ţi-o poţi imagina.

În zilele noastre, adesea auzim fraze de genul “lucrul ăsta poate fi adevărat pentru tine, dar nu este adevărat pentru mine”. Acelora care susţin că nu există adevăr absolut, adevărul li se pare ca nimic altceva decât o preferinţă sau o percepţie, şi astfel pentru ei adevărul nu trece de limitele individuale. Datorită acestui lucru, aceşti oameni nu au răspunsuri finale la întrebările legate scopul vieţii şi legate de existenţa vreunei vieţi după moarte. Acest tip de relativism îi conduce pe oameni în confuzie religioasă, pentru că având această logică nu se poate şti dacă există vreo religie adevărată, şi deci nici o cale de a avea o relaţie adevărată cu Dumnezeu. Toate religiile, deci, ar fi false pentru ca fiecare dintre ele pretind să înveţe sau să creadă în existenţa unei forme de viaţă după moarte, sau a unui tip de adevăr absolut. Iată de ce este atât de neobişnuit pentru oamenii de astăzi să creadă că două religii diametral opuse ar putea fi în mod egal adevărate, chiar dacă ambele pretind să reprezinte singura cale către cer sau să înveţe două “adevăruri” total opuse. Oamenii care nu cred în adevărul absolut ignoră aceste pretenţii şi aderă la un universalism care învaţă că toate religiile sunt egale şi oricare dintre ele duce în rai. De aceea oamenii care îmbrăţişează acest punct de vedere se vor opune cu vehemenţă creştinilor evanghelici care cred Biblia atunci când ea spune că Domnul Iisus Hristos este “Calea, Adevărul şi Viaţa” şi că El este singura manifestare a adevărului şi singura cale către cer (Ioan 14:6).

Şi în ciuda faptului că negarea existenţei adevărului absolut este ilogică şi iraţională, această perspectivă că “toate lucrurile sunt relative” a devenit unul dintre sloganurile generaţiei noastre. În mare parte din lumea occidentală, majoritatea oamenilor au respins ideea că adevărul absolut există sau ar putea exista. Din aceasta a rezultat, după cum i se spune, societatea post-modernistă, care este o societate care priveşte toate valorile, credinţele, stilurile de viată şi adevărul ca fiind în mod egal adevărate. Din această cauză, aceia care susţin că există standarde absolute privind binele şi răul sunt consideraţi intoleranţi, fiind criticaţi şi batjocoriţi.

În realitate, toleranţa a devenit una din virtuţile de bază ale societăţii, şi de aceea, nu poate exista decât un rău şi acesta este cel al intoleranţei. Cu alte cuvinte, ce se întâmplă este că orice sistem religios sau individual care crede, în mod dogmatic, în orice—în special în adevărul absolut—se face vinovat de intoleranţă şi singurul lucru pe care societatea nu îl acceptă sunt cei care cred în adevărul absolut. Aceia care neagă existenţa adevărului absolut adeseori spun că este în regulă să crezi ce vrei atâta timp cât nu încerci să-ţi impui credinţa altora. Dar această perspectivă este ea însăşi o credinţă despre ceea ce este bine şi rău şi cei care o susţin cu siguranţă că încearcă să o impună altora şi aceasta este o ipocrizie. Ei stabilesc un standard al comportamentului pe care vor ca şi alţii să îl adopte—prin aceasta încălcând lucrurile pe care pretind că le susţin.

Întrebarea care se cere a fi pusă este de ce aceia care promovează toleranţa sunt aşa de intoleranţi cu cei care susţin existenţa adevărului absolut? Şi de ce sunt oamenii aşa dispuşi să îmbrăţişeze un sistem religios care ameninţă să distrugă structura reală a societăţii şi care este ilogică şi iraţională? Motivul este că oamenii nu vor să fie traşi la răspundere pentru acţiunile lor. Dacă există adevăr absolut, atunci există standarde absolute cu privire la bine şi rău, şi atunci, conform acestor standarde, suntem răspunzători de ceea ce facem. Motivul real pentru care resping oamenii existenţa adevărului absolut este acela că ei încearcă să nege această responsabilitate.

Negarea existenţei adevărului absolut şi relativismul cultural care rezultă de aici sunt rezultatul unei societăţi care a îmbrătişat teoria evoluţiei ca explicaţie la apariţia vieţii. Dacă evoluţia este adevărată, atunci viaţa nu ar mai avea nici un înţeles, noi nu am avea nici un scop şi nici nu ar putea exista bine sau rău. În acest caz, omul este liber să trăiască viaţa aşa cum îi place şi nu este răspunzător faţă de nimeni pentru acţiunile sale. Şi totuşi, indiferent de cât de mult ar dori oamenii păcătoşi să nege existenţa lui Dumnezeu şi a adevărului Său, într-o zi ei vor sta la judecată înaintea lui Dumnezeu. Biblia spune, “Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit” (Romani 1:18-22).

Întrebarea finală pe care ar trebui să o punem cu privire la existenţa adevărului absolut este dacă există vreo dovadă în favoarea adevărului absolut? Oricine ia în serios această întrebare, în mod cert va deveni evident că există dovezi care să probeze existenţa adevărului absolut. Prima dovadă a existenţei adevărului absolut se găseşte în propria noastră conştiinţă. Conştiinţa ne spune că lumea ar trebui să fie “într-un anume fel”, că unele lucruri sunt “corecte” iar altele sunt “greşite”. Ne ajută să înţelegem că este ceva greşit în suferinţă, înfometare, viol, durere şi rău. Ne face conştienţi că dragostea, generozitatea, compasiunea si pacea sunt lucruri pozitive pentru care ar trebui să luptăm. Biblia descrie rolul conştiinţei umane în Romani 2:14-16, “Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor”.

Cea de-a doua dovadă a existenţei adevărului absolut se găseşte în ştiinţă. Ştiinţa, pe scurt, are ca scop cunoaşterea. Se ocupă cu studierea a ceea ce ştim şi caută să cunoaştem cât mai multe. De aceea, orice studiu ştiinţific trebuie să se bazeze pe existenţa unor realităţi obiective în lume. Fără existenţa unei realităţi, ce ar putea ştiinţa să studieze? Cum poate cineva să ştie că ceea ce a descoperit este real? De fapt, tocmai legile ştiinţei trebuie să se bazeze pe siguranţa existenţei adevărului absolut.

Cea de-a treia dovadă a existenţei adevărului absolut / adevărului universal este existenţa religiei. Toate religiile lumii încearcă să dea un înţeles şi o definiţie vieţii. Ele au luat fiiinţă pentru că omenirea doreşte ceva mai mult decât simpla existenţă fizică pe pământ. În spatele tuturor religiilor se găseşte o credinţă fundamentală că trebuie să existe mai mult decât simpla existenţă fizică pe care o cunoaştem acum. Prin intermediul religiei, oamenii caută siguranţă şi speranţă pentru viitor, pentru iertarea de păcate, pentru pace în mijlocul luptelor noastre şi caută răspunsuri la cea mai adâncă întrebare a noastră. Religia este chiar o dovadă că omenirea este mai mult decât doar rezultatul evoluţiei unui animal. Este dovada unui scop mai înalt, legat de faptul că există într-adevăr un Creator personal care a creat cu un scop, care a pus în oameni cunoştinţa existenţei Lui. Şi dacă există într-adevăr un Creator, atunci El devine standardul pentru adevărul absolut şi prin autoritatea Lui se stabileşte acest adevăr.

Din fericire pentru noi, există un asemenea Creator şi El S-a revelat nu numai pe Sine oamenilor ci şi adevărul Său prin Cuvântul Lui, Biblia. Singura cale prin care putem cunoaşte adevărul absolut este având o relaţie personală cu Cel care a pretins că este “Adevărul”, Domnul Iisus Hristos. ‘“Iisus i-a zis: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.’” (Ioan 14:6) Faptul că avem adevăr absolut ne arată că există un Dumnezeu suveran care a creat cerul şi pământul şi care S-a făcut cunoscut nouă, ca să-L putem cunoaşte personal prin Fiul Său Iisus Hristos.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Există adevărul absolut/universal?