Întrebare
Ce reprezintă agnosticismul?
Răspuns
Agnosticismul reprezintă punctul de vedere potrivit căruia existenţa lui Dumnezeu nu poate fi cunoscută sau probată, dovedită. Cuvântul “agnostic” înseamnă în mod esenţial “fără cunoaştere”. Agnosticismul este o formă mai intelectuală de ateism. Ateismul pretinde că Dumnezeu nu există – o părere nedovedibilă. Agnosticismul spune că existenţa lui Dumnezeu nu poate fi dovedită sau nu – că este imposibil să ştim dacă Dumnezeu există sau nu. În acest concept, agnosticismul este corect. Existenţa lui Dumnezeu nu poate fi probată sau nu în mod empiric.
Biblia ne spune că trebuie să acceptăm prin credinţă faptul că Dumnezeu există. Evrei 11:6 spune: “Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui ! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-l caută”. Dumnezeu este duh (Ioan 4:24) astfel încât El nu poate fi văzut sau atins. Dacă Dumnezeu nu alege să Se descopere, El este invizibil pentru simţurile noastre (Romani 1:20). Biblia ne învaţă că existenţa lui Dumnezeu poate fi văzută cu claritate în univers (Psalmul 19:1-4), simţită în natură (Romani 1:18-22) şi confirmată în inimile noastre (Eclesiastul 3:11).
Agnosticismul este în esenţă echivalent unei lipse de dorinţă de a lua o decizie de a fi ori împotriva ori pentru existenţa lui Dumnezeu. Reprezintă o poziţie destul de ingrată. Teiştii cred că Dumnezeu există. Ateii cred că Dumnezeu nu există. Agnosticii cred că noi nu ar trebui să credem sau nu în existenţa lui Dumnezeu – pentru că este imposibil să ştim care este adevărul.
Ca un exerciţiu, haideţi să ne facem că nu am avea dovezile clare şi de netăgăduit ale existenţei lui Dumnezeu. Dacă am pune pe picior de egalitate teismul şi ateismul/agnosticismul, care dintre acestea ar avea sens pentru a fi crezut – în ceea ce priveşte posibilitatea existenţei unei vieţi după moarte? Dacă nu ar exista Dumnezeu, atât teiştii cât şi ateii/agnosticii vor înceta să existe după moarte. Dacă însă există Dumnezeu, ateii şi agnosticii vor trebui să răspundă în faţa Cuiva când vor muri. Din această perspectivă, în mod clar este mai logic să fii teist decât ateu sau agnostic. Dacă nici una dintre opinii nu poate fi nici dovedită nici negată, nu ar fi totuşi înţelept să faci orice efort să crezi în opinia că am putea sfârşi într-o viaţă infinită şi eternă?
Este normal ca oameni să avem îndoieli. Există multe lucruri în lumea aceasta pe care nu le înţelegem. Adesea oamenii se îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu pentru că ei nu înţeleg sau nu sunt de acord cu lucrurile pe care El le face sau le permite. Cu toate acestea, noi, ca fiinţe umane limitate, nu ar trebui să ne aşteptăm să fim în măsură să înţelegem un Dumnezeu infinit. Romani 11:33-34 exclaimă: “O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui ! Şi în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?” Noi trebuie să credem în Dumnezeu şi să nădăjduim în căile Lui prin credinţă. Dumnezeu este gata să Se descopere în modalităţi uimitoare, însă celor care cred în El. Deuteronom 4:29 proclaimă: “Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi dacă-l vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău.”
English
Ce reprezintă agnosticismul?