settings icon
share icon

O privire de ansamblu asupra Noului Testament

Noul Testament este împărţit în cinci secţiuni: evangheliile (de la Matei la Ioan), istorie (cartea Faptelor), epistolele pauline (de la Romani la Filimon), epistolele generale (de la Evrei la Iuda) şi profeţie (cartea Apocalipsa). Noul Testament a fost scris aproximativ din anul 45 d.Cr. până în anul 95 d.Cr. Noul Testament a fost scris în greaca Koine (greaca comună, forma de fiecare zi a limbii greceşti din primul secol după Hristos).

Evangheliile ne oferă patru relatări diferite, şi totuşi necontradictorii, ale naşterii, vieţii, lucrării, morţii şi învierii lui Isus Hristos. Evangheliile demonstrează că Isus este Mesia cel promis al Vechiului Testament şi aşează temelia pentru învăţătura din restul Noului Testament. Cartea Faptelor consemnează faptele apostolilor lui Isus, ale oamenilor pe care Isus i-a trimis în toată lumea să vestească Evanghelia mântuirii. Faptele apostolilor ne spun despre începutul Bisericii şi despre creşterea ei rapidă din primul secol de după Hristos. Epistolele pauline, scrise de către apostolul Pavel, sunt scrisori către biserici specifice – care oferă învăţătura creştină oficială şi practica ce ar trebui să urmeze acea învăţătură. Epistolele generale completează epistolele pauline cu învăţătură suplimentară şi aplicaţii. Cartea Apocalipsa profeţeşte evenimentele care se vor întâmpla la sfârşitul vremurilor.

O privire de ansamblu a Noului Testament este un studiu temeinic şi folositor. Noul Testament ne vorbeşte despre moartea lui Isus pe cruce în locul nostru — şi despre care ar trebui să fie răspunsul nostru privitor la moartea Lui. Noul Testament se concentrează pe a oferi învăţătură creştină solidă, împreună cu rezultatele practice care ar trebui să urmeze acea învăţătură. Mai jos sunt linkurile către rezumatele cărţilor Noului Testament. Sperăm din toată inima că această privire de ansamblu a Noului Testament îţi va fi benefică în umblarea ta cu Hristos.

Evanghelia după Matei

Evanghelia după Marcu

Evanghelia după Luca

Evanghelia după Ioan

Cartea Faptele apostolilor

Cartea Romani

Cartea 1 Corinteni

Cartea 2 Corinteni

Cartea Galateni

Cartea Efeseni

Cartea Filipeni

Cartea Coloseni

Cartea 1 Tesaloniceni

Cartea 2 Tesaloniceni

Cartea 1 Timotei

Cartea 2 Timotei

Cartea Tit

Cartea Filimon

Cartea Evrei

Cartea Iacov

Cartea 1 Petru

Cartea 2 Petru

Cartea 1 Ioan

Cartea 2 Ioan

Cartea 3 Ioan

Cartea Iuda

Cartea Apocalipsa

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

O privire de ansamblu asupra Noului Testament
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries