Dacă mântuirea este veşnică, de ce Biblia ne avertizează atât de mult cu privire la apostazie?



Întrebare: Dacă mântuirea este veşnică, de ce Biblia ne avertizează atât de mult cu privire la apostazie?

Răspuns:
Motivul pentru care Biblia ne avertizează atât de mult cu privire la apostazie este că adevărata convertire se măsoară după roade vizibile. Atunci când Ioan Botezatorul îi boteza pe oameni în râul Iordanului, el îi avertiza pe cei care se credeau neprihăniţi să facă “roade vrednice de pocăinţă“ (Matei 3:7). Iisus îi avertiza pe cei care Îl ascultau în timpul Predicii de pe Munte că fiecare pom se cunoaşte după roada lui (Matei 7:16) şi că orice pom care nu aduce roadă este tăiat şi aruncat în foc (Matei 7:19).

Motivul din spatele acestor avertismente este de a combate ideea aşa-numitei “credinţe uşoare”. Cu alte cuvinte, a-L urma pe Isus înseamnă mai mult decât a spune că eşti creştin. Oricine poate susţine că Iisus Hristos este Mântuitor, însă cei care sunt cu adevărat mântuiţi vor aduce roade vizibile. Acum, cineva poate întreba: “Ce înseamnă “a aduce roade”? Cel mai clar exemplu al roadelor creştine se găseşte în Galateni 5:22-23, unde apostolul Pavel descrie roada Duhului Sfânt: “dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor”. Sunt şi alte tipuri de roade creştine (cum ar fi a lăuda pe Dumnezeu sau a caştiga suflete pentru Hristos), însă această listă ne oferă un scurt rezumat al virtuţilor creştine. Adevăraţii credincioşi vor manifesta aceste virtuţi în viaţa lor, tot mai mult, pe măsura ce cresc în umblarea lor în credinţă (2 Petru 1:5-8).

Ucenicii adevăraţi, care aduc roade, sunt cei care au garanţia vieţii veşnice şi vor persevera în credinţa până la sfârşit. Există multe pasaje în Scriptură care confirmă aceasta. Romani 8:29-30 ne prezintă “lanţul de aur” al mântuirii, subliniind că cei pe care Dumnezeu i-a cunoscut mai dinainte, i-a predestinat, i-a ales, i-a socotit neprihăniţi şi i-a proslăvit – şi nu există nici o pierdere în tot acest proces. Filipeni 1:6 ne spune că lucrarea pe care a început-o Dumnezeu în noi, o va isprăvi. Efeseni 1:13-14 ne învaţă că Dumnezeu ne-a pecetluit cu Duhul Sfânt ca o garanţie (“arvună”) a moştenirii noastre până o vom primi. Ioan 10:29 afirmă că nimeni nu poate smulge oile lui Dumnezeu din mâna Lui. Există multe alte pasaje biblice care spun acelaşi lucru, şi anume că adevăraţii credincioşi au siguranţa veşnică a mântuirii lor.

Pasajele care ne avertizează cu privire la lepădarea de credinţă servesc două scopuri principale. În primul rând, ele îi îndeamnă pe adevăraţii credincioşi să fie siguri de “chemarea şi alegerea” lor. Pavel ne spune în 2 Corinteni 13:5 să ne examinăm pe noi înşine pentru a vedea dacă suntem în credinţă. Dacă adevăraţii credincioşi sunt urmaşi ai lui Iisus Hristos care aduc roade, atunci ei vor putea vedea dovada mântuirii lor. Creştinii aduc roadă diferit, în funcţie de nivelul lor de ascultare şi de darurile Duhului Sfant, însă toţi creştinii aduc roade, iar noi ar trebui să vedem dovada mântuirii printr-o auto-examinare.

Vor fi perioade în viaţa unui creştin când nu va avea nici un rod vizibil. Vor exista momente de păcat şi neascultare. Ce se întamplă în timpul acestor perioade de neascultare îndelungată este că Dumnezeu ne ia siguranta mântuirii. Acesta era motivul pentru care David s-a rugat în Psalmul 51 ca Domnul să-i dea iarăşi “bucuria mântuirii” (Psalmul 51:12). Când păcătuim noi pierdem bucuria mântuirii noastre. De aceea Biblia ne spune: “pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă” (2 Corinteni 13:5). Atunci când un creştin adevărat se examinează personal şi nu vede nici o roadă recentă, acest lucru ar trebui să-l conducă la o pocăinţă serioasă şi întoarcere la Dumnezeu.

Al doilea motiv care stă la baza pasajelor cu privire la lepădarea de credinţă, este de a-i descrie pe apostaţi astfel încât să-i putem recunoaşte. Un apostat este cineva care abandonează credinţa lui religioasă. Biblia este clară când afirmă că apostaţii sunt oameni care şi-au mărturisit credinţa în Iisus Hristos, însa niciodată nu L-au primit cu adevărat ca şi Mântuitor. Matei 13:1-9 (Pilda Semănătorului) ilustrează foarte bine această idee. În pildă se vorbeşte despre un semănător care seamănă sămânţa - care simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu. Sămânţa cade în patru feluri diferite de pământ: pământ tare, pământ pietros sau stâncos, pământ cu buruieni şi pământ proaspăt arat. Aceste tipuri de pământ reprezintă patru răspunsuri la Evanghelie. Primul este un refuz direct, pe când celelalte reprezintă grade diferite de acceptare. Pământul pietros sau stâncos şi cel cu buruieni îi reprezintă pe oamenii care răspund iniţial favorabil la Evanghelie, însă atunci când vin prigoanele (pământul pietros sau stâncos) sau grijurile lumeşti (pământul cu buruieni), ei se leapădă. Isus explică clar că aceste două tipuri de răspunsuri, deşi au “acceptat” Evanghelia, niciodată nu au adus roadă, fiindcă sămânţa (Evangheliei) nu a intrat niciodată în pământul inimii. Doar al patrulea fel de pământ care a fost “pregătit” de Dumnezeu, a fost gata să primească sămânţa şi să aducă roadă. Încă o dată, Iisus spune în Predica de pe Munte: “Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 7:21).

Pare neobişnuit ca Biblia să avertizeze cu privire la apostazie şi în acelaşi timp să spună că adevăratul credincios nu se va lepăda niciodată de credinţă. Totuşi, aşa spune Biblia. 1 Ioan 2:19 afirma în mod specific că cei care se leapădă de credinţă dovedesc că niciodată nu au fost credincioşi adevăraţi. Avertismentele biblice cu privire la apostazie, prin urmare, sunt valabile pentru cei care sunt “în credinţă” fără să o primească vreodată cu adevărat. Textele biblice precum Evrei 6:4-6 şi Evrei 10:26-29 sunt avertismente pentru “pretinşii” credincioşi care au nevoie să se examineze şi să vadă: dacă se gândesc să se lase de credinţă, înseamnă că nu sunt cu adevărat mântuiţi. Matei 7:22-23 indică faptul că “pretinşii credincioşi” pe care Domnul Iisus îi refuză, sunt respinşi nu din cauză că şi-au pierdut credinţa, ci datorită faptului că Dumnezeu niciodată nu i-a cunoscut.

Există mulţi oameni care doresc să se identifice cu Iisus. Cine n-ar vrea viaţa veşnică şi binecuvântarea lui Dumnezeu? Totuşi, Iisus ne avertizează să evaluăm costul uceniciei (Luca 9:23-26, 14:25-33). Adevăraţii credincioşi au făcut această socoteală în timp ce apostaţii – nu. Apostaţii sunt oameni care atunci când se lasă de credinţă dovedesc că niciodată nu au fost mântuiţi (1 Ioan 2:19). Apostazia nu este o pierdere a mântuirii, ci mai degrabă o confirmare a faptului că aceasta nu a avut loc niciodată.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Dacă mântuirea este veşnică, de ce Biblia ne avertizează atât de mult cu privire la apostazie?