Cartea 2 Cronici



Autorul: Cartea 2 Cronici nu îşi numeşte în mod specific autorul. Tradiţia spune că 1 şi 2 Cronici au fost scrise de Ezra.

Data la care a fost scrisă: Cartea 2 Cronici a fost scrisă probabil între anii 450 şi 425 î.Cr.

Scopul pentru care a fost scrisă: Cărţile 1 şi 2 Cronici conţin în mare parte aceleaşi informaţii care se găsesc în 1 şi 2 Samuel şi în 1 şi 2 Împăraţi. 1 şi 2 Cronici se concentrează mai mult pe aspectul preoţesc al acelei vremi. Cartea 2 Cronici este în esenţă o evaluare a istoriei religioase a naţiunii.

Versete-cheie: 2 Cronici 2.1: „Solomon a poruncit să se zidească o Casă Numelui Domnului şi o casă împărătească pentru el.”

2 Cronici 29.1-3: „Ezechia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abia, fata lui Zaharia. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis uşile Casei Domnului şi le-a dres.”

2 Cronici 36.14: „Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor; şi au pângărit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim.”

2 Cronici 36.23: „Aşa vorbeşte Cir, împăratul perşilor: «Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o Casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui să fie cu el şi să plece!»”

Un scurt rezumat: Cartea 2 Cronici consemnează istoria regatului de Sud al lui Iuda, începând cu domnia lui Solomon şi până la încheierea exilului babilonian. Declinul lui Iuda este dezamăgitor, dar accentul cade pe reformatorii spirituali, care caută plini de râvnă să întoarcă poporul înapoi la Dumnezeu. Se vorbeşte puţin despre împăraţii răi sau despre eşecurile împăraţilor buni; se accentuează numai bunătatea. Devreme ce 2 Cronici adoptă o perspectivă preoţească, Regatul de Nord al lui Israel este rar menţionat, datorită închinării false şi a refuzului de a recunoaşte Templul din Ierusalim. 2 Cronici se încheie cu nimicirea finală a Ierusalimului şi a Templului.

Prefigurări: La fel ca în cazul tuturor referinţelor la împăraţi şi temple din Vechiul Testament, vedem în ele o reflexie a adevăratului Împărat al împăraţilor—Isus Hristos—şi a Templului Duhului Sfânt—poporul Lui. Chiar şi cei mai buni împăraţi ai lui Israel au avut defectele caracteristice tuturor oamenilor păcătoşi şi au condus poporul într-un mod imperfect. Dar atunci când Împăratul împăraţilor va veni să locuiască şi să domnească pe pământ în mia de ani, El Se va aşeza pe tron, la conducerea întregului pământ, ca moştenitor de drept al lui David. Numai atunci vom avea un Împărat perfect, care va domni cu dreptate şi sfinţenie, ceva la care cei mai buni împăraţi ai lui Israel au putut doar visa.

În mod asemănător, marele Templu zidit de Solomon nu a fost destinat să dureze pentru totdeauna. La numai 150 de ani mai târziu, avea nevoie de reparaţii din cauza stricăciunilor şi a deteriorărilor de către generaţiile următoare care s-au întors la idolatrie (2 Împăraţi 12). Dar Templul Duhului Sfânt—aceia care Îi aparţin lui Hristos—va dăinui pentru totdeauna. Noi, cei care Îi aparţinem lui Isus, suntem acel Templu, făcut nu de mâini, ci din voia lui Dumnezeu (Ioan 1.12-13). Duhul Sfânt care locuieşte în noi nu Se va îndepărta de noi şi, într-o zi, ne va preda în siguranţă în mâinile lui Dumnezeu (Efeseni 1.13, 4.30). Niciun templu pământesc nu include această promisiune.

Aplicaţie practică: Cel care citeşte cartea Cronici este chemat să evalueze fiecare generaţie din trecut şi să discearnă de ce fiecare a fost fie binecuvântată pentru ascultarea ei, fie pedepsită pentru răutatea ei. Dar trebuie de asemenea să comparăm condiţia acestor generaţii cu a noastră, atât din punct de vedere colectiv, cât şi individual. Dacă noi sau naţiunea noastră sau biserica noastră trecem prin greutăţi, este în folosul nostru să comparăm ceea ce credem şi felul în care acţionăm bazat pe ceea ce credem cu experienţele israeliţilor aflaţi sub diferiţi împăraţi. Dumnezeu urăşte păcatul şi nu-l va tolera. Iar dacă Cronicile ne învaţă ceva, este faptul că Dumnezeu doreşte să-i ierte şi să-i vindece pe aceia care, cu umilinţă, se vor ruga şi se vor pocăi (1 Ioan 1.9).

Dacă ai putea avea tot ceea ce ceri de la Dumnezeu, ce ai cere? O avere fabuloasă? O sănătate perfectă pentru tine şi cei dragi ai tăi? Putere asupra vieţii şi a morţii? E extraordinar să te gândeşti la asta, nu? Dar şi mai extraordinar e că Dumnezeu i-a făcut o astfel de ofertă lui Solomon, şi el nu a ales niciunul dintre aceste lucruri. Ceea ce a cerut a fost înţelepciune şi pricepere, ca să îndeplinească într-un mod bun sarcina pe care i-a dat-o Dumnezeu. Lecţia pe care o avem de învăţat este că Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi o slujbă de îndeplinit şi cea mai mare binecuvântare pe care o putem cere de la Dumnezeu este capacitatea de a îndeplini voia Lui pentru viaţa noastră. Pentru aceasta, avem nevoie de „înţelepciunea care vine de sus” (Iacov 3.17), pentru a deosebi voia Lui, şi de înţelegerea şi cunoaşterea Lui intimă, pentru a ne motiva înspre asemănarea cu Hristos atât în fapte, cât şi în atitudine (Iacov 3.13).



Înapoi la pagina de început în limba Română



Cartea 2 Cronici