Cartea Exodul



Autorul: Autorul cărţii Exodul este Moise (Exodul 17.14, 24.4-7, 34.27).

Data la care a fost scrisă: Cartea Exodul a fost scrisă între anii 1440 şi 1400 î.Cr.

Scopul pentru care a fost scrisă: Cuvântul „exod” înseamnă ieşire. La timpul lui Dumnezeu, exodul israeliţilor a marcat sfârşitul unei perioade de asuprire pentru urmaşii lui Avraam (Genesa 15.13) şi începutul împlinirii promisiunii din legământul făcut cu Avraam că urmaşii săi nu doar că vor locui în Ţara Promisă, ci se vor şi înmulţi şi vor ajunge o naţiune mare (Genesa 12.1-3, 7). Scopul cărţii poate fi formulat ca fiind urmărirea creşterii rapide a urmaşilor lui Iacov din Egipt şi până la stabilirea naţiunii teocratice în ţara care le-a fost promisă.

Versete-cheie: Exodul 1.8: „Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu-l cunoscuse pe Iosif.”

Exodul 2.24-25: „Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov. Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel şi a luat cunoştinţă de ei.”

Exodul 12.27: „«Este jertfa de Paşti în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, şi ne-a scăpat casele noastre.» Poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ.”

Exodul 20.2-3: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.”

Un scurt rezumat: Exodul începe de unde ne lasă Genesa, pe măsură ce Dumnezeu Se ocupă de poporul Său ales, evreii. Urmăreşte evenimentele de la momentul în care Israelul a intrat în Egipt, ca musafiri ai lui Iosif, care a fost puternic în Egipt, până când, în cele din urmă, au fost eliberaţi din crunta strânsoare a sclaviei în care au fost aduşi de către „un nou împărat care nu-l cunoscuse pe Iosif” (Exodul 1.8).

Capitolele 1-14 descriu condiţiile asupririi evreilor sub faraon, ridicarea lui Moise ca eliberator al lor, urgiile pe care le-a adus Dumnezeu asupra Egiptului pentru refuzul conducătorului lor de a I se supune şi plecarea din Egipt. Braţul suveran şi puternic al lui Dumnezeu este văzut în minunile din timpul urgiilor – sfârşindu-se cu urgia morţii întâilor născuţi şi cu instituirea primului Paşte – eliberarea israeliţilor, despărţirea Mării Roşii şi nimicirea armatei egiptene.

Secţiunea de mijloc a cărţii Exodul este dedicată rătăcirii în pustiu şi felului minunat în care Dumnezeu i-a purtat de grijă poporului Său. Dar chiar dacă le-a dat pâine din cer, apă dulce din locuri cu apă amară, apă din stâncă, biruinţă asupra celor care i-ar fi nimicit, Legea Lui scrisă pe table de piatră cu însăşi mâna Sa şi prezenţa Lui în formă de stâlpi de foc şi nor, poporul a cârtit şi s-a răzvrătit în mod continuu împotriva Lui.

Ultima treime a cărţii descrie construirea chivotului legământului şi planul pentru Cortul întâlnirii cu feluritele lui jertfe, altare, piese de mobilier, ceremonii şi forme de închinare.

Prefigurări: Numeroasele jertfe care le erau cerute israeliţilor erau o imagine a jertfei finale, Mielul de Paşte al lui Dumnezeu, Isus Hristos. În noaptea ultimei urgii din Egipt, un miel fără cusur a fost ucis şi sângele lui a fost aplicat pe uşorii caselor poporului lui Dumnezeu, protejându-i de îngerul morţii. Acest lucru L-a prefigurat pe Isus, Mielul lui Dumnezeu, fără pată şi fără cusur (1 Petru 1.19), al cărui sânge aplicat nouă ne asigură viaţa veşnică. În numărul reprezentărilor simbolice ale lui Hristos din cartea Exodul este istora apei din stâncă din Exodul 17.6. Aşa cum Moise a lovit stânca pentru a le da oamenilor să bea apă dătătoare de viaţă, tot astfel Dumnezeu a lovit Stânca mântuirii noastre, crucificându-L pentru păcatul nostru, şi din Stâncă a venit darul apei vii (Ioan 4.10). Asigurarea manei în pustiu este o imagine perfectă a lui Hristos, Pâinea vieţii (Ioan 6.48), pe care a asigurat-o Dumnezeu ca să ne dea viaţa.

Aplicaţie practică: Legea mozaică a fost dată în parte pentru a-i arăta omenirii că era incapabilă să o ţină. Nu suntem în stare să-L mulţumim pe Dumnezeu prin ţinerea Legii; prin urmare, Pavel ne îndeamnă să „credem şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii” (Galateni 2.16).

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de israeliţi, de la eliberarea din captivitate până la mana şi prepeliţele din pustiu, sunt semne clare ale purtării de grijă plină de har pentru poporul Său. Dumnezeu a promis că ne va da tot ceea ce avem nevoie. „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.” (1 Corinteni 1.9)

Trebuie să ne încredem în Domnul, pentru că El ne poate izbăvi din orice încercare. Dar Dumnezeu nu va îngădui ca păcatul să continue nepedepsit la nesfârşit. Prin urmare, ne putem încrede în El că pedepseşte şi face dreptate. Când Dumnezeu ne scoate dintr-o situaţie grea, nu trebuie să căutăm să ne întoarcem înapoi. Când Dumnezeu ne cere ceva, Se aşteaptă ca noi să ne conformăm, dar, în acelaşi timp, El ne dă har şi milă, pentru că ştie că, prin noi înşine, nu vom fi în stare să ascultăm de El pe deplin.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Cartea Exodul