settings icon
share icon
Întrebare

Cine L-a creat pe Dumnezeu? De unde a venit Dumnezeu?

Răspuns


Scriitorul ateu Bertrand Russell menţiona în cartea sa "De ce nu sunt creştin" că dacă este adevărat faptul că toate lucrurile necesită o cauză atunci Dumnezeu trebuie să fi avut o cauză a existenţei Sale. El a tras apoi concluzia că dacă Dumnezeu a trebuit să aibă o sursă sau cauză a existenţei Sale, atunci Dumnezeu nu a fost Dumnezeu (şi dacă Dumnezeu nu este Dumnezeu, atunci cu siguranţă că nu există nici un Dumnezeu). Aceasta este practic o formă mai sofisticată de a pune o întrebare în alt fel decât o pun de regulă copii când spun: “Cine L-a creat pe Dumnezeu?". Chiar şi un copil ştie că lucrurile nu apar din nimic, aşa încât dacă Dumnezeu este “ceva”, atunci El trebuie să fi avut o sursă de asemenea, nu?

Întrebarea este înşelătoare pentru că pleacă de la presupunea că Dumnezeu ar fi venit de undeva şi atunci întrebarea este în mod eronat focalizată pe identificarea locului sau originii lui Dumnezeu. Răspunsul este că întrebarea pusă în acest fel nici nu are sens. Este ca şi cum ai întreba "Care este mirosul culorii albastre?" Albastrul nu face parte din categoria lucrurilor care au miros, aşa încât întrebarea nu are rost. În acelaşi fel, Dumnezeu nu face parte din categoria lucrurilor care sunt create sau născute ori cauzate de ceva. Dumnezeu nu este creat sau cauzat de nimic şi nimeni – El există pur şi simplu.

Cum ştim noi asta? Ei bine, ştim că din nimic nu iese nimic. Astfel, dacă ar fi existat un moment când să nu fi existat nimic, atunci din acel nimic nu s-ar fi putut crea nimic palpabil. Însă există lucruri palpabile. Prin urmare, dacă nu se poate să nu fi existat absolut nimic la începuturi, ceva/cineva trebuie să fi existat. Acel lucru/persoană care a existat dintotdeauna o numim noi Dumnezeu.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Cine L-a creat pe Dumnezeu? De unde a venit Dumnezeu?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries