Întrebare
De ce aş crede în învierea lui Hristos?
Răspuns
Este un lucru foarte bine cunoscut că Iisus Hristos a fost executat public, prin crucificare, în Iudeea, în primul secol d.H., aflată sub conducerea lui Pilat din Pont, la cerinţa sinedriului evreiesc. Relatările istoricilor necreştini despre Flavius Iosefus, Cornelius Tacitus, Lucius de Maimonides şi chiar despre sinedriul evreiesc confirmă relatările martorilor creştini despre aceste aspecte istorice importante referitoare la moartea lui Iisus Hristos.
În ceea ce priveşte învierea Sa, sunt câteva aspecte relevante care fac din aceasta un caz convingător. Specialistul în drept Lionel Luckhoo (înregistrat în Cartea Recordurilor pentru apărarea a 245 de cazuri consecutive de crimă care s-au soldat cu o achitare) a rezumat entuziasmul şi încrederea creştină în tăria cazului privind învierea atunci când a scris “Am petrecut mai mult de 42 de ani ca avocat al apărării în multe părţi ale lumii şi încă sunt activ în acest domeniu. Am fost norocos să asigur un număr de succese în audierile de la procese şi spun, fără nici un echivoc, că dovezile pentru învierea lui Iisus Hristos sunt atât de copleşitoare încât mă silesc să le accept prin dovada că ele nu lasă nici un fel de loc îndoielii”.
Răspunsul comunităţii seculare la aceleaşi dovezi a fost cu precădere apatic, în conformitate cu angajamentul lor ferm pentru naturalismul metodologic. Pentru aceia care nu sunt familiarizaţi cu termenul, naturalismul metodologic reprezintă efortul uman de a explica toate lucrurile prin prisma unor cauze naturale şi doar cauze naturale. Dacă un presupus eveniment istoric sfidează explicaţia naturală (de exemplu, o înviere miraculoasă), în general, experţii seculari treatează acest lucru cu un scepticism copleşitor, în ciuda dovezilor, indiferent cât de evidente şi de netăgăduit sunt.
Din punctul nostru de vedere, un astfel de ataşament de neclintit faţă de cauzele naturale în ciuda dovezilor de sine stătătoare, dimpotrivă, nu favorizează investigarea imparţială (şi prin urmare adecvată) a dovezilor. Suntem de acord cu Dr. Wernher von Braun şi mulţi alţii care cred că prin forţarea opiniei publice să aibă o anumită părere asupra dovezilor, se împiedică obiectivitatea. Ori, conform cuvintelor Dr. von Braun, “Să fi forţat să crezi doar o singură concluzie…astfel ar fi violată însăşi obiectivitatea ştiinţei.”
Spunând aceste lucruri, haideţi să examinăm câteva aspecte care sunt în favoarea învierii.
Prima categorie de dovezi privind învierea lui Hristos
Pentru început, avem mărturiile martorilor oculari, mărturii care pot fi demostrate ca fiind adevărate. Apărătorii timpurii ai credinţei creştine menţionează sute de martori oculari, unii dintre ei înregistrând propriile experienţe. Mulţi dintre aceşti martori oculari au îndurat în mod voluntar şi hotărât torturi prelungite şi chiar moartea decât să nege mărturia lor. Acest lucru dovedeşte sinceritatea lor, amăgirea lor fiind exclusă. Conform înregistrărilor istorice (Cartea Faptelor Apostolilor 4:1-17; Scrisorile lui Plinius către Traian X,96 etc.) majoritatea creştinilor ar fi putut pune capăt suferinţei lor prin simplul fapt de a renunţa la credinţa lor. În schimb, se pare că cei mai mulţi au ales să îndure suferinţa şi să proclame învierea lui Hristos din morţi.
Cu siguranţă, deşi martiriul este remarcabil, nu este în mod necesar şi convingător. O credinţă nu este confirmată nici măcar prin autentificarea ei de către credincios (prin demonstrarea sincerităţii ei/lui într-un mod clar). Ceea ce face ca martirii creştini timpurii să fie remarcabili este că ei ştiau dacă ceea ce mărturiseau era adevărat sau nu. Ei ori au văzut că Iisus Hristos trăieşte şi este bine după moartea Sa, ori nu au văzut. Acest lucru este extraordinar. Dacă totul ar fi fost doar o minciună, atunci de ce aşa de mulţi oameni ar fi răspândit-o, date fiind circumstanţele lor? De ce toţi s-ar fi agăţat de o astfel de minciună neprofitabilă în faţa persecuţiei, închisorii, torturii şi morţii?
Deşi la 11 septembrie 2001 teroriştii sinucigaşi au crezut cu siguranţă în ceea ce au proclamat (ca dovadă că au fost gată să moară pentru acest lucru), ei nu putut şi nu au ştiut dacă ceea ce au crezut era adevărat. Ei şi-au pus credinţa în tradiţiile care au trecut peste ei de multe generaţii. Prin contrast opoziţie, martirii creştini timpurii au fost prima generaţie. Ori au văzut ceea ce au pretins, ori nu.
Printre cei mai renumiţi oameni care au mărturisit despre ceea ce au văzut s-au numărat apostolii. Ei, în mod colectiv, au trăit o schimbare de netăgăduit în vieţile lor ca urmare a apariţiei lui Hristos după înviere. Imediat după crucificare, ei s-au ascuns fiindu-le frică pentru vieţile lor. După înviere, ei au ieşit pe stradă proclamând curajos învierea, în ciuda persecuţiei tot mai intense împotriva lor. Care este motivul pentru schimbarea lor atât de bruscă şi dramatică? Cu siguranţă că nu a fost câştigul financiar. Apostolii au renunţat la tot ce aveau pentru a predica învierea Domnului, inclusiv la viaţa lor.
A doua categorie de dovezi privind învierea lui Hristos
Cel de-al doilea aspect ce susţine învierea se referă la numiţi oameni cheie sceptici, cei mai notabili fiind Pavel şi Iacov. Pavel era, în mod intenţionat, un persecutor violent al bisericii primare. Conform celor mărturisite de el, după o întâlnire neaşteptată cu Hristos cel înviat, a trecut printr-o schimbare imediată şi radicală de la a fi un persecutor depravat al Bisericii, la a fi unul dintre cei mai roditori şi mai altruişti apărători ai ei. Ca mulţi alţi creştini timpurii, Pavel a suferit de sărăcie, persecuţie, bătăi, închisoare şi execuţia pentru angajamentul său de neclintit învierii lui Hristos.
Iacov a fost sceptic, însă nu aşa de ostil ca Pavel. Întâlnirea cu Hristos l-a transformat într-un credincios de neasemuit, un lider în Biserica din Ierusalim. Încă avem una dintre scrisorile lui către Biserica primară, scrisoare în general acceptată de către învăţaţi. Ca şi Pavel, Iacov a fost gata să sufere şi să moară pentru mărturia lui, lucru ce atestă sinceritatea credinţei sale (vezi Faptele Apostolilor şi cartea lui Flavius Josephus “Antichităţi evreieşti, cap XX.ix.1).
A treia şi a patra categorie de dovezi privind învierea lui Iisus
Un al treilea şi al patrulea aspect al acestei evidenţe se referă la confirmarea mormântului gol de către inamici şi faptul că în Ierusalim s-a înrădăcinat credinţa în învierea lui Iisus. Domnul Iisus a fost executat şi îngropat în mod public în Ierusalim. Ar fi fost imposibil ca credinţa în învierea Lui să aibă originea în Ierusalim în timp ce trupul Lui se afla încă în mormântul de unde Sanhedrinul evreilor L-ar fi putut exhuma, L-ar fi putut expune publi şi ar fi dovedit astfel că ideea învierii ar fi fost o minciună. În schimb, în efortul de a explica dispariţia lui, sinedriul i-a acuzat pe ucenici că ar fi furat corpul (şi de aceea era mormântul gol). Cum explicăm noi faptul că mormântul era gol? În continuare sunt prezentate trei dintre cele mai obişnuite explicaţii:
În primul rând, în privinţa furtului trupului. Dacă aşa s-a întâmplat, ucenicii ar fi ştiut că învierea a fost o minciună. De aceea, ei nu ar fi fost aşa de dispuşi să sufere şi să moară pentru ea (vezi primul aspect al dovezii martorilor oculari). Toţi martorii ar fi ştiut că nu L-au văzut în realitate pe Hristos şi de aceea, ar fi minţit. Cu atâţia conspiratori, cu siguranţă că cineva ar fi mărturisit, dacă nu să pună capăt suferinţei lui, cel puţin să pună capăt suferinţei familiei şi prietenilor săi. Prima generaţie de creştini au fost cu siguranţă brutalizaţi, în special în urma incendierii Romei în anul 64 d.Hr. (un foc pe care se presupune că l-a ordonat Nero pentru a face loc extinderii palatului său, dar pentru care i-a învinuit pe creştinii din Roma în efortul de a se disculpa pe sine). Istoricul roman Cornelius Tacitus relatează în cronicile Imperiului Roman (publicate la doar o generaţie după incendiu):
“Nero a mărit opresiunea şi a torturat în cel mai violent mod posibil o clasă de oameni urâţi pentru ceea ce făceau ei, şi numiţi creştini de către populaţie. Christus, de la numele căruia îşi au ei originea, a suferit pedeapsa extremă în timpul domniei lui Tiberiu din mâinile unuia dintre procuratorii lui, Pontiu Pilat, şi o superstiţie imensă, verificată pentru moment, a cucerit nu doar Iudeea, prima sursă a acestui rău, ci chiar şi Roma, unde toate lucrurile hidoase şi ruşinoase din toată lumea şi-au găsit centrul şi au devenit populare. În consecinţă, au fost arestaţi mai întâi toţi cei care au pledat vinovaţi; apoi, pe baza informaţiilor obţinute de la ei, o mulţime imensă de oameni a fost acuzată, nu atâta pentru crima de a da foc oraşului, pe cât pentru ura lor împotriva oamenilor. Morţii lor au fost adăugate batjocuri de tot felul. Îmbrăcaţi în pieile animalelor, au fost devoraţi de câini şi au pierit, sau au fost ţintuiţi pe cruci, ori blestemaţi să fie aruncaţi în foc şi au ars, slujind drept torţe în noapte, după lăsarea serii” (Analele, XV.44).
Nero şi-a luminat grădina folosind creştini pe care i-a ars de vii. În mod sigur cineva ar fi spus adevărul de frica unor astfel de suferinţe teribile. Realitatea este că, totuşi, nu există nici o înregistrare istorică privind măcar un singur creştin din acea perioadă care să fi renunţat la credinţa lui pentru a curma aceste suferinţe. Dimpotrivă, avem multiple dovezi privind disponibilitatea la suferinţă şi moarte a sutelor de creştini care au fost martori oculari ai apariţiilor lui Hristos de după învierea Sa.
Dacă ucenicii lui Iisus nu i-au furat trupul, cum am putea să explicăm mormântul gol altfel decât prin înviere? Unii au sugerat că Hristos Şi-ar fi înscenat moartea şi apoi a scăpat din mormânt. Acest argument este pur şi simplu absurd. Conform martorilor oculari, Hristos a fost bătut, torturat, crucificat şi străpuns. El a suferit vătămări interne, pierdere masivă de sânge, asfixiere şi I-a fost înfiptă o suliţă în inimă. Nu există nici un motiv pentru care am crede că Iisus Hristos (şi orice alt om într-o astfel de situaţie) ar fi putut să supravieţuiască unei morţi contrafăcute de un asemenea fel, să stea într-un mormânt pentru 3 zile şi 3 nopţi fără să primească îngrijiri medicale, fără apă şi mâncare, să fie capabil să îndepărteze o piatră masivă de pe mormânt, să scape neprins (sau fără a lăsa măcar o urmă de sânge), să convingă sute de martori că El a înviat din morţi, să fie în stare de sănătate bună, şi apoi să dispară fără urmă. O astfel de gândire este ridicolă.
Al 5-a categorie de dovezi privind învierea lui Hristos
În final, această a 5-a categorie de dovezi se referă la caracterul special al mărturiei celor care L-au văzut pe Hristos. În toate referinţele majore cu privire la înviere, femeile sunt citate ca fiind primii martori oculari. Aceasta ar fi o invenţie fără pereche întrucât în culturile vechi evreieşti şi romane femeile erau lipsite de respect. Mărturia lor era privită ca lipsită de substanţă şi neglijată. Având în vedere acest fapt, este extrem de improbabil ca oricine ar fi vrut să promoveze o minciună în Iudeea secolului 1 să aleagă femeile ca fiind primii martori oculari. Dintre toţi bărbaţii care erau ucenici şi care au pretins că L-au văzut pe Iisus înviat, dacă ei minţeau şi învierea era un fals, de ce ar fi ales ei cei mai nepotriviţi şi de necrezut martori pentru asta?
Dr. William Lane Craig explică următorul lucru: “Atunci când înţelegi rolul femeii în societatea evreiască din primul secol, ceea ce este cu adevărat extraordinar este că această istorie cu mormântul gol prezintă nişte femei ca acele persoane care au descoperit primele mormântul gol. Femeile se aflau la coada ierarhiei sociale în Palestina primului secol. Există şi proverbe rabinice vechi care spuneau că “Fie ca aceste cuvinte ale Legii să fie arse mai degrabă decât să fie date femeilor” şi “binecuvântat este acela ai căror copii sunt băieţi, dar vai de cei ai căror copii sunt fete”. Mărturia femeilor era privită ca atât de lipsită de valoare încât ele nici măcar nu putea apărea în calitate de martori la procesele evreieşti. În lumina acestui lucru, este absolut remarcabil că principalii martori ai mormântului gol sunt aceste femei... Orice altă menţionare mai târzie ar fi putut să fi portretizat pe ucenicii bărbaţi ca descoperind mormântul gol – cum ar fi Petru şi Ioan. Faptul că femeile au fost primii martori ai mormântului gol, este cel mai bine explicat prin realitatea că – convine sau nu – ele au fost cele care au descoperit mormântul gol! Aceasta arată că scriitorii Evangheliei au înregistrat în mod onest ceea ce s-a întâmplat, chiar dacă acest lucru i-ar fi pus în încurcătoră. Acest lucru vorbeşte de la sine despre caracterul istoric al acestei tradiţii." (Dr. William Lane Craig, citat de Lee Strobel în cartea “The Case For Christ”, Grand Rapids: Zondervan, 1998, p. 293)
În concluzie
Aceste categorii de dovezi: sinceritatea demonstrabilă a martorilor oculari (şi în cazul apostolilor, schimbarea inexplicabilă şi convingătoare a vieţilor lor), convertirea şi sinceritatea demonstrabilă a principalilor inamici şi sceptici, care au fost transformaţi în martiri, realitatea mormântului gol, atestarea mormântului gol de către inamici, faptul că totul a avut loc în Ierusalim, unde credinţa în înviere a început şi s-a dezvoltat rapid, mărturia femeilor şi semnificaţia mărturiei lor în contextul istoric respectiv, toate acestea atestă cu putere caracterul istoric autentic al învierii Domnului Hristos. Aşa că noi ne încurajăm cititorii să ia în considerare aceste dovezi. Ce îţi sugerează ele ţie? Gândindu-ne la ele noi înşine, afirmăm ca şi Sir Lionel:
“Dovezile privind Învierea lui Iisus Hristos sunt atât de copleşitoare încât mă silesc să le accept prin dovada că ele nu lasă nici un fel de loc îndoielii”.
English
De ce aş crede în învierea lui Hristos?
