settings icon
share icon
Întrebare

Care este punctul de vedere creştin cu privire la metafizică?

Răspuns


Biblia condamnă cu tărie practici ca spiritismul, ocultismul, metafizica etc. (Levitic 20:27; Deuteronom 18:10-13). Horoscopul, cărţile tarot, astrologia, ghicitul, cititul în palmă, şedinţele de spiritism etc., toate intră în aceeaşi categorie. Aceste practici au la bază conceptul că există dumnezei, spirite sau persoane decedate care te pot sfătui şi călăuzi. Aceşti “dumnezei” sau “spirite” sunt de fapt demoni (2 Corinteni 11:14-15). Biblia nu ne dă nici un motiv să credem că persoanele dragi decedate pot şi chiar doresc să ne contacteze. Dacă au fost credincioşi, ei sunt în Cer, bucurându-se de cel mai minunat loc imaginabil – în părtăşie cu un Dumnezeu iubitor. Dacă nu au fost credincioşi, ei sunt în iad, suferind un chin fără sfârşit din cauza faptului că au respins dragostea lui Dumnezeu şi s-au răzvrătit împotriva Lui.

Aşadar, dacă cei dragi nu ne pot contacta, atunci cum pot spiritiştii să obţină informaţii aşa precise? Mulţi au fost “expuşi” la spiritism. S-a descoperit cum un spiritist poate afla o cantitate mare de informaţii despre o persoană prin mijloace obişnuite. Uneori doar folosind un număr de telefon şi apoi căutând pe internet, un spiritist poate afla nume, adrese, date de naştere, de căsătorie, numele membrilor de familie etc. Totuşi, nu se poate nega faptul că uneori spiritiştii cunosc lucruri pe care nu le-ar fi putut afla pe căi obişnuite. De unde au aceste informaţii? Răspunsul este – de la Satan şi îngerii lui. 2Corinteni 11:14-15 ne spune, “Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este lucru mare dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor”. Fapte 16:16-18 descrie o ghicitoare care avea abilitatea să prezică viitorul până când apostolul Pavel a scos demonul din ea.

Satan se preface a fi binevoitor şi de ajutor. El încearcă să apară ca fiind bun. Satan şi demonii lui vor da unui spiritist informaţii despre persona respectivă cu scopul de a prinde acea persoană în a practica spiritismul – ceva ce Dumnezeu interzice. El apare inocent la început, dar în scurt timp o persoană este prinsă în acest viciu al spiritismului – permiţându-i lui Satan să îi controleze şi să îi distrugă viaţa. 1Petru 5:8 proclamă “Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită”. În cele mai multe cazuri, spiritiştii sunt ei înşişi înşelaţi, fără să cunoască adevărata sursă a informaţiilor pe care le primesc. Oricare ar fi situaţia şi oricare ar fi sursa informaţiilor – nici o conexiune la spiritism, vrăjitorie, astrologie etc. nu este calea lui Dumnezeu de a descoperi informaţiile pe care le dorim. Cum doreşte Dumnezeu ca noi să discernem care este voia Lui pentru viaţa noastră? Simplu: (1) prin studiera Bibliei (2 Timotei 3:16-17), (2) prin rugăciune pentru înţelepciune (Iacov 1:5).

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Care este punctul de vedere creştin cu privire la metafizică?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries