Întrebare
Mergând în cer - cum pot să am garanția destinului meu veşnic?
Ziua în care fiecare dintre noi va păși în veșnicie poate veni mai devreme decât credem. Pregătindu-ne pentru acel moment, trebuie să ştim acest adevăr : nu vor ajunge toți oamenii în cer. Cum putem fi siguri că noi vom fi din aceia care vor petrece vesnicia in ceruri? Acum două mii de ani în urmă, apostolii Petru şi Ioan au predicat Evanghelia Domnului Iisus Cristos la o mare mulţime în Ierusalim. Apostolul Petru a făcut atunci o declaraţie, care are o rezonanță profundă, chiar şi în lumea noastră post-modernă: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi" (Fapte 4: 12).
Chiar dacă astăzi unii cred că „toate căile duc la cer”, acest lucru nu este adevărat. Sunt mulți care cred ca pot avea cerul fără Isus. Ei doresc promisiunile bune cu privire la slavă, dar nu doresc crucea, cu atât mai puţin pe Acela care a fost atârnat pe ea şi a murit pentru păcatele noastre. Mulţi nu vor să accepte că Isus este singura Cale şi sunt determinați să găsească o altă cale. Dar Isus Însuşi ne-a spus, că nu există altă cale şi consecinţele de a nu accepta acest adevăr înseamnă o veșnicie în iad. El ne-a spus clar că „oricine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar oricine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, și mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36).
Unii susţin că ar fi extrem de îngust din partea Lui Dumnezeu să ofere doar o cale spre cer. Dar, având în vedere respingerea Lui Dumnezeu de către omenirea rebelă, este extrem de generos din partea Lui ca să ne ofere totusi o cale spre rai. Noi merităm judecata, dar în loc de judecată, El ne oferă calea de scăpare, prin sacrificiul singurului Său Fiu care a murit pentru păcatele noastre. Acesta este adevărul, iar creştinii trebuie să menţină acest mesaj clar, nealterat și anume că singura cale spre cer este doar prin Isus Cristos.
Mulţi din zilele noastre cred o evanghelie diluată, care nu mai conține mesajul de pocăință de păcatele lor. Ei vor să creadă într-Un Dumnezeu iubitor, care nu condamnă și nu cere pocăinţă şi nici schimbarea felului lor de trai. Ei spun lucruri ca acestea, „Eu cred în Isus Cristos, dar Dumnezeul meu nu mă judecă. Dumnezeul meu n-ar trimite pe nimeni în iad.” Dacă mărturisim că suntem creştini, trebuie să Îl recunoaştem pe Cristos așa cum este și să credem ce a spus El si anume faptul că El este singura cale spre cer. A nu crede acest adevăr este egal cu a nu crede în Cristos Isus, căci El este Cel ce a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”(Ioan 14:6).
Întrebarea rămâne: cine va intra în împărăţia lui Dumnezeu? Cum pot să am garanția destinului meu veșnic? Răspunsul la aceste întrebări este văzut în mod clar în distincţia stabilită între cei care au viaţa veşnică şi cei care nu o au. „Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul Lui Dumnezeu nu are viaţa” (1 Ioan 5:12). Cei care cred în Cristos, care au acceptat Jertfa Lui ca plată pentru păcatele lor, şi care-L urmează în ascultare, vor petrece veșnicia în ceruri. Cei care-L resping pe El nu vor ajunge în cer. „Oricine crede în El nu este condamnat, dar cine nu crede este deja condamnat pentru că nu a crezut în Numele Singurului și Unicului Fiu al Lui Dumnezeu” (Ioan 3:18).
Cu cât cerul va fi mai minunat pentru cei care aleg pe Domnul Isus Cristos ca Mântuitor, cu atât mai mult iadul va fi mai îngrozitor pentru cei care-L resping. Mesajul nostru ar fi spus cu mai multă urgenţă celor pierduți, dacă am înţelege ce va face sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu celor care au respins iertarea oferită prin Fiul Său, Isus Cristos.. Biblia este foarte clară : există o singură cale spre cer prin Isus Cristos. El ne-a spus: „Intraţi pe poarta cea strâmtă, pentru că largă este poarta şi lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi intră pe ea. Dar strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt pe ea” (Matei 7:13-14).
Există o singură modalitate de a ajunge în cer şi cei care o urmează au garanția că vor ajunge acolo. Dar nu toată lumea merge pe această cale. Tu însă mergi pe ea?
Ai luat decizia de a-L accepta pe Hristos ca Mântuitor al tău ca urmare a ceea ce ai citit mai sus? Dacă da, apasă pe butonul "Astăzi L-am primit pe Hristos", de mai jos.
English
Mergând în cer - cum pot să am garanția destinului meu veşnic?