Întrebare
Sunt toate păcatele egale înaintea lui Dumnezeu?
Răspuns
În Matei 5:21-28, Domnul Iisus face egale comiterea adulterului cu privirea cu poftă trupească în inimă, precum şi crima cu ura. Cu toate acestea, asta nu înseamnă în mod necesar că păcatele acestea sunt egale. Ceea ce Domnul Iisus încerca spunându-le fariseilor era că păcat este şi să gândeşti sau să vrei să acţionezi pentru săvârşirea unui lucru păcătos. Liderii religioşi din vremea lui Iisus învăţau oamenii că nu este nici o problemă să gândeşti la orice vrei, atâta timp cât nu acţionezi conform gândurilor sau dorinţelor tale. Iisus voia să îi facă să înţeleagă că Dumnezeu judecă atât gândurile, cât şi faptele oamenilor. Iisus a spus că acţiunile sau faptele noastre sunt rezultatul a ceea ce se află în inimile noastre (Matei 12:34).
Aşadar, cu toate că Iisus a spus că pofta trupească şi adulterul sunt ambele păcate, aceasta nu înseamnă că ele sunt egale. Este cu siguranţă cu mult mai grav să comiţi o crimă decât să urăşti persoana în cauză, chiar dacă ambele situaţii sunt păcate grave înaintea lui Dumnezeu. Aşadar, unele păcate sunt mai grave decât altele. În acelaşi timp, în ceea ce priveşte consecinţele veşnice şi mântuirea, toate păcatele sunt egale. Fiecare păcat, chiar şi cel mai neînsemnat în ochii oamenilor, conduce la condamnarea veşnică (Romani 6:23). Toate păcatele, indiferent cât de “mici” ar fi ele, sunt acţiuni îndreptate împotriva unui Dumnezeu infinit şi etern, aşa încât ele merită pedepsite infinit şi pentru veşnicie. Totuşi, nu există nici un păcat atât de mare pe care Dumnezeu să nu îl poată ierta. Domnul Iisus a murit pe cruce pentru a plăti pedeapsa pentru păcatele noastre (1 Ioan 2:2). Iisus Hristos a murit pentru TOATE păcatele noastre (2 Corinteni 5:21). Sunt toate păcatele egale înaintea lui Dumnezeu? Da şi nu. În ceea ce priveşte gravitatea? Nu. În ceea ce priveşte pedeapsa? Da. În ceea ce priveşte iertarea? Da.
English
Sunt toate păcatele egale înaintea lui Dumnezeu?