Ce s-a întâmplat în perioada intertestamentară?




Întrebare: Ce s-a întâmplat în perioada intertestamentară?

Răspuns:
Timpul scurs între ultimele scrieri ale Vechiului Testament şi apariţia lui Hristos este cunoscut ca perioada „intertestamentară” (sau „dintre testamente”). Pentru că nu a existat cuvânt profetic de la Dumnezeu în timpul acestei perioade, unii face referire la ea ca fiind „400 de ani de tăcere”. Atmosfera politică, religioasă şi socială din Palestina s-a schimbat în mod semnificativ în această perioadă. Mare parte din ceea ce s-a întâmplat a fost prezis de către profetul Daniel. (Vezi Daniel capitolele 2, 7, 8 şi 11 şi compară-le cu evenimentele istorice.)

Israelul a fost sub controlul Imperiului Persan din circa 532 până în anul 332 î.Hr. Persanii le-au permis evreilor să îşi practice religia cu puţină interferenţă. Li s-a permis chiar să îşi reconstruiască Templul şi să se închine acolo (2 Cronici 36.22-23, Ezra 1.1-4). Această perioadă a inclus ultimii 100 de ani din perioada Vechiului Testament şi aproximativ primii 100 de ani din perioada intertestamentară. Acest timp de relativă pace şi mulţumire a fost doar liniştea de dinaintea furtunii.

Alexandru cel Mare l-a înfrânt pe Darius Persanul, aducând domnia greacă asupra lumii. Alexandru a fost elevul lui Aristotel şi a fost bine educat în filosofia greacă şi în politică. El a solicitat ca cultura greacă să fie promovată în fiecare teritoriu pe care l-a cucerit. Drept urmare, Vechiul Testament a fost tradus în greacă, devenind traducerea cunoscută ca Septuaginta. Majoritatea referirilor din Noul Testament la pasaje din Vechiul Testament folosesc formularea din Septuaginta. Alexandru a permis libertatea religioasă pentru evrei, cu toate că a continuat să promoveze puternic stilul de viaţă grecesc. Aceasta nu a fost o întorsătură bună a evenimentelor pentru Israel, devreme ce cultura greacă era foarte lumească, umanistă şi neevlavioasă.

După moartea lui Alexandru, Iudeea a fost condusă de către o serie de succesori, culminând cu Antioh Epifanul. Antioh a făcut mult mai mult decât să refuze libertatea religioasă pentru evrei. În jurul anului 167 î.Hr., el a înlăturat linia preoţească în drept şi a profanat Templul, spurcându-l cu animale necurate şi cu un altar păgân (vezi Marcu 13.14). Acesta a fost echivalentul religios al violului. În cele din urmă, rezistenţa evreiască faţă de Antioh i-a repus în drepturi pe preoţi şi a salvat Templul. Perioada care a urmat a fost una de război, violenţă şi conflicte interne.

În jurul anului 63 î.Hr., Pompei din Roma a cucerit Palestina, trecând toată Iudeea sub stăpânirea lui Cezar. Acest lucru a făcut în cele din urmă ca Irod să fie făcut împărat al Iudeii de către împăratul şi senatul roman. Aceasta urma să fie naţiunea care îi taxa şi îi stăpânea pe evrei şi care, în cele din urmă, L-a executat pe Mesia pe o cruce romană. Culturile romană, greacă şi evreiască erau acum amestecate laolaltă în Iudeea.

În timpul ocupaţiilor greceşti şi romane, două grupuri politice/religioase importante au apărut în Palestina. Fariseii au adăugat la Legea lui Moise prin tradiţia orală şi, în cele din urmă, au considerat că legile lor sunt mai importante decât cele ale lui Dumnezeu (vezi Marcu 7.1-23). Cu toate că învăţăturile lui Hristos au fost adesea în acord cu fariseii, El i-a criticat aspru pentru legalismul lor lipsit de fond şi pentru lipsa lor de compasiune. Saducheii i-au reprezentat pe aristocraţi şi pe cei bogaţi. Saducheii, care exercitau putere prin Sanhedrin, au respins totul în afara cărţilor mozaice ale Vechiului Testament. Ei au refuzat să creadă în înviere şi în general au fost umbra grecilor, pe care îi admirau foarte mult.

Acest iureş de evenimente care a pregătit venirea lui Hristos a avut un impact profund asupra poporului evreu. Evreii şi păgânii din alte naţiuni deopotrivă deveneau nemulţumiţi de religie. Păgânii începeau să pună la îndoială validitatea politeismului. Romanii şi grecii erau atraşi de la mitologiile lor înspre Scripturile evreieşti, acum uşor de citit în greacă sau în latină. Totuşi, evreii erau descurajaţi. Încă o dată ei erau cuceriţi, asupriţi şi profanaţi. Speranţa se termina; credinţa era şi mai mică. Erau convinşi că acum singurul lucru care îi putea salva pe ei şi credinţa lor era apariţia lui Mesia.

Noul Testament relatează felul în care a venit speranţa, nu numai pentru evrei, ci pentru întreaga lume. Împlinirea profeţiei de către Hristos a fost anticipată şi recunoscută de mulţi care L-au căutat. Istorisirea centurionului roman, cea a magilor şi cea a fariseului Nicodim arată că Isus a fost recunoscut ca fiind Mesia de către cei care au trăit în zilele Lui. Cei „400 de ani de tăcere” au fost întrerupţi de cea mai măreaţă istorisire spusă vreodată – Evanghelia lui Isus Hristos!



Înapoi la pagina de început în limba Română



Ce s-a întâmplat în perioada intertestamentară?