Întrebare
Ce spune Biblia despre rezolvarea conflictului?
Răspuns
Rezolvarea conflictului în Trupul lui Cristos e un lucru de importanță crucială din mai multe motive. Evitarea conflictului, fără vreun efort de a-l rezolva, amână un răspuns potrivit și exacerbează problema, pentru că conflictele cărora li se permite să macine fără intervenție asupra lor întotdeauna vor spori și vor avea efecte negative în relațiile din cadrul Trupului. Scopul rezolvării conflictului e unitatea, și unitatea în biserică e o amenințare la adresa Diavolului, care va folosi fiecare ocazie să profite de chestiunile nerezolvate, mai ales cele care implică mânie, amărăciune, autocompătimire și invidie. Aceste emoții sunt implicate în majoritatea conflictelor din biserici. În Efeseni 4.31, Scriptura spune: „Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.” Neascultarea de această poruncă duce la diviziuni în Trupul lui Cristos și la întristarea Duhului Sfânt. Ni se spune, de asemenea, să nu permitem ca „rădăcini de amărăciune” să dea lăstari în mijlocul nostru, ducând la tulburare și întinare (Evrei 12.15). În mod clar, e nevoie de o metodă biblică de rezolvare a conflictului.
Noul Testament conține multe porunci pentru credincioși, care arată trăirea în pace unii cu alții. Suntem învățați în mod repetat să ne iubim unii pe alții (Ioan 13.34, Romani 12.10), să trăim în pace și armonie unii cu ceilalți (Romani 15.5, Evrei 12.14), să rezolvăm deosebirile dintre noi (2 Corinteni 13.11), să fim răbdători, buni și miloși unii cu alții (1 Corinteni 13.4), să îi considerăm pe alții mai presus de noi (Filipeni 2.3), să ne purtăm poverile unii altora (Efeseni 4.2) și să ne bucurăm de adevăr (1 Corinteni 13.6). Conflictul este antiteza comportamentului creștin, așa cum este evidențiat în Scriptură.
Se întâmplă uneori că, în ciuda tuturor eforturilor de reconciliere, diverse chestiuni ne împiedică să rezolvăm conflictele din biserică. Sunt două locuri în Noul Testament care în mod clar și fără ambiguitate abordează rezolvarea conflictului atunci când la mijloc e păcatul. În Matei 18.15-17, Isus ne dă pașii pentru cum să procedăm cu un frate care păcătuiește. Potrivit acestui pasaj, în cazul unei situații care implică păcat deschis, trebuie ca mai întâi să abordăm problema unu-la-unu, apoi, dacă rămâne nerezolvată, trebuie implicat un grup mic și, în cele din urmă, trebuie adus totul în fața bisericii, dacă problema persistă.
Celălalt pasaj în care e abordată chestiunea aceasta în mod explicit e Luca 17. În versetele 3-4, Isus spune: „Luați seama la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, mustră-l! Și dacă-i pare rău, iartă-l! Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori pe zi se întoarce la tine și zice: «Îmi pare rău!» să-l ierţi.” O parte esențială în rezolvarea conflictului este iertarea. Orice fel de procedură disciplinară trebuie să aibă ca ultim scop restaurarea celui care păcătuiește.
Uneori conflictul are de-a face cu preferințe de stil sau ciocniri de personalități mai mult decât are de-a face cu păcatul în sine. În astfel de cazuri, am face bine să ne verificăm motivele și să ne amintim ceea ce ni se spune în Filipeni 2.3-4: „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.” Dacă avem un dezacord real cu cineva în privința preferințelor stilistice – modul cel mai bun de a realiza un anumit obiectiv în lucrare, bugetul bisericii, desfășurarea serviciului bisericesc etc. – trebuie să ne angajăm în discuții și să ajungem la un acord mutual. În Filipeni 4.2-3, Pavel le roagă pe Evodia și pe Sintichia „să fie cu un gând în Domnul” și pe ceilalți îi roagă să le ajute. Trebuie să ne smerim ca să ne ascultăm cu adevărat unii pe ceilalți, urmărind pacea în cadrul Trupului (Romani 12.16, 18). Trebuie, de asemenea, să căutăm înțelepciunea și călăuzirea lui Dumnezeu (Iacov 1.5). E adevărat că uneori cea mai bună soluție e separarea drumurilor, recunoscând că Dumnezeu are chemări diferite pentru viața voastră. Dar trebuie să ne dăm toate silințele să nu ne divizăm cu mânie.
Motivul pentru care rezolvarea conflictului e un lucru dificil e că ezităm să ne punem în situații inconfortabile. Și adesea nu suntem dispuși să ne umilim suficient încât să admitem că poate că greșim sau să facem ceea ce trebuie pentru a repara lucrurile dacă suntem în eroare. Cei care soluționează cel mai bine conflictele sunt adesea cei care ar prefera să nu-i confrunte pe alții cu privire la păcatul lor, dar fac totuși acest lucru din ascultare de Dumnezeu. Dacă chestiunea e relativ minoră, e posibil ca cel mai bun lucru de făcut să fie suportarea și trecerea cu vederea a ofensei (Proverbele 19.11). Dacă acel lucru nu poate fi trecut cu vederea, trebuie urmărită reconcilierea. Acesta e un aspect atât de important în ochii lui Dumnezeu, încât pacea cu El și pacea cu alții se împletesc inextricabil (Matei 5.23-24).
English
Ce spune Biblia despre rezolvarea conflictului?
