Cui trebuie să ne rugăm: Tatălui, Fiului, Duhului Sfânt?




Întrebare: Cui trebuie să ne rugăm: Tatălui, Fiului, Duhului Sfânt?

Răspuns:
Toate rugăciunile trebuie direcționate triunicului nostru Dumnezeu – Tată, Fiu și Duh Sfânt. Biblia învață faptul că ne putem ruga unuia sau la toți trei, pentru că toți trei sunt una. Tatălui ne rugăm împreună cu psalmistul: „Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu și Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog!” (Psalmul 5.2). Domnului Isus ne rugăm tot așa ca și Tatălui, pentru că ei sunt egali. Rugăciunea către un membru al Trinității este rugăciune către toți trei. Ștefan, în timp ce era martirizat, s-a rugat: „Doamne Isuse, primește duhul meu!” (Faptele Apostolilor 7.59). Trebuie de asemenea să ne rugăm în Numele lui Hristos. Pavel i-a îndemnat pe credincioșii efeseni: „Mulțumiți-I totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.” (Efeseni 5.20). Isus i-a asigurat pe ucenicii Săi de faptul că orice vor cere în Numele Său – însemnând după voia Sa – le va fi dat (Ioan 15.16; 16.23). În mod similar, ni se spune să ne rugăm Duhului Sfânt și prin puterea Sa. Duhul Sfânt ne ajută să ne rugăm, chiar și atunci când nu știm cum sau ce să cerem (Romani 8.26; Iuda 20). Poate că cea mai bună cale de a înțelege rolul Trinității în rugăciune este faptul că ne rugăm Tatălui, prin intermediul (în Numele) Fiului, prin puterea Duhului Sfânt. Toți trei sunt participanți activi în rugăciunea credinciosului.

Un lucru la fel de important este cui să nu ne rugăm. Unele religii noncreștine își încurajează adepții să se roage unui panteon de zei, rudelor moarte, sfinților și spiritelor. Romano-catolicii sunt învățați să se roage Mariei și diferiților sfinți. Astfel de rugăciuni nu sunt scripturale și, de fapt, sunt o insultă la adresa Tatălui nostru cel ceresc. Pentru a înțelege de ce, trebuie să privim la natura rugăciunii. Rugăciunea are câteva elemente și, dacă ne uităm la doar două dintre ele – laudă și mulțumire – putem vedea că rugăciunea este, în esența ei, închinare. Atunci când Îl lăudăm pe Dumnezeu, Îl adorăm pentru atributele Sale și pentru lucrul Său în viața noastră. Atunci când aducem rugăciuni de mulțumire, Îi preamărim bunătatea, mila și dragostea Lui față de noi. Închinarea Îi aduce glorie lui Dumnezeu, Singurul care merită să fie glorificat. Problema cu rugăciunea către oricine altcineva decât Dumnezeu este că El nu Își va împărți gloria cu nimeni. De fapt, rugăciunea către oricine sau orice alt lucru în afară de Dumnezeu este idolatrie. „Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; și slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea idolilor.” (Isaia 42.8).

Alte elemente ale rugăciunii, cum ar fi pocăința, mărturisirea și cererea, sunt de asemenea forme de închinare. Ne pocăim, știind că Dumnezeu este un Dumnezeu iertător și iubitor și că El a asigurat un mijloc de iertare prin sacrificiul Fiului Său pe cruce. Ne mărturisim păcatele, pentru că știm că: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1.9) și ne închinăm Lui pentru acest lucru. Venim la El cu cererile și mijlocirile noastre, pentru că știm că ne iubește și ne aude și Îl adorăm pentru mila și bunătatea Sa dovedite prin faptul că este dispus să audă și să răspundă. Atunci când avem în vedere toate aceste lucruri, este ușor de văzut că rugăciunea către altcineva în afară de triunicul nostru Dumnezeu este de neconceput, pentru că rugăciunea este o formă de închinare, și închinarea este păstrată numai și numai pentru Dumnezeu. Cui trebuie să ne rugăm? Răspunsul este: lui Dumnezeu. Faptul de a ne ruga numai și numai lui Dumnezeu este mult mai important decât cărei Persoane din Trinitate Îi adresăm rugăciunile.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Cui trebuie să ne rugăm: Tatălui, Fiului, Duhului Sfânt?