Întrebare
Care este profeția mayașă privitoare la anul 2012?
Răspuns
Mayașii din vechime, în calendarul lor „de lungă durată", au data de 21 decembrie 2012 ca dată de final al calendarului. Acest „final" al calendarului maiaș duce la multe interpretări diferite. Unii îl văd ca pe o simplă repornire, începutul unui ciclu nou. Alții îl văd ca fiind data pentru sfârșitul lumii (sau cel puțin un soi de catastrofă generală). Așadar, ce este Calendarul Mayaș de Lungă Durată și are sau nu acesta legătură cu sfârșitul lumii?
Mayașii și-au întocmit propriul lor calendar (De Lungă Durată) aproximativ în anul 335 î. Cr. Erau în stare să-și folosească observațiile și dibăcia matematică ca să calculeze mișcările viitoare ale stelelor pe bolta cerească. Rezultatul a fost că mayașii au descoperit efectul oscilației Pământului, în timpul mișcării de rotație. Această rotație oscilantă face ca mișcarea stelelor să devieze treptat pe cer (efect cunoscut sub numele de „precesie"), într-un ciclu de 5.125 de ani. Mayașii au descoperit și că o dată în timpul unui ciclu, secțiunea întunecată din centrul Căii Lactee (numită „Ecuatorul Galactic") intersectează Elipsa (planul mișcării Soarelui pe cer).
În timpul anului de intersecție, Soarele ajunge la solstițiu (un moment scurt în care poziția Soarelui pe cer se află la cea mai mare distanță unghiulară în cealaltă parte a planului ecuatorial față de observator) în 21 decembrie în Emisfera Nordică și în 21 iunie în cea Sudică. Atunci, solstițiul are loc concomitent cu conjuncția Ecuatorului Galactic cu Calea Lactee. Anul în care se petrece acest lucru (în raport cu calendarul nostru gregorian) este 2012 d.Cr. Și ultima dată s-a petrecut în 11 august 3114 î.Cr. Pentru că mitologia mayașă spune că soarele este un dumnezeu și Calea Lactee este poarta către viață și moarte, mayașii au concluzionat că această intersecție din trecut trebuie să fi fost momentul creației. Hieroglifele mayașe par să indice că ei credeau că următoarea intersecție (cea din 2012) urma să fie un fel de final și un început nou al unui ciclu.
Toate așa-zisele „profeții mayașe privitoare la anul 2012" sunt nimic mai mult decât extrapolări cu totul speculative, care se bazează pe interpretările încă nesigure ale oamenilor de știință cu privire la hieroglifele mayașe. Adevărul este că, dincolo de convergența astrologică, nu prea există indicii că mayașii ar fi profețit în mod specific cu privire la evenimentele din viitorul lor îndepărtat. Mayașii nu erau profeți; ei nu au putut profeți nici măcar că cultura lor avea să ia sfârșit. Erau buni matematicieni și au întocmit observatoare astronomice, dar erau, de asemenea, oameni tribali foarte violenți, care aveau o înțelegere primitivă cu privire la fenomenele naturale, fiind adepți ai credințelor arhaice și ai practicilor barbare precum lăsarea de sânge și sacrificiile umane. Credeau, de exemplu, că sângele provenit din jertfele omenești au dat putere soarelui și i-au dat viață.
Nu găsim nimic în Biblie care să ne spună că 21 decembrie 2012 ar fi momentul sfârșitului lumii. Biblia nu prezintă niciunde fenomenul astronomic indicat de mayași ca fiind un semn al vremurilor de final. Ar fi părut o inconsecvență din partea lui Dumnezeu să le îngăduie mayașilor să descopere un adevăr atât de măreț, și în același timp să-i țină pe prorocii Vechiului Testament în necunoaștere cu privire la timpul evenimentelor. Ca să rezumăm, nu există absolut nicio dovadă biblică care să ateste că profeția mayașă privitoare la anul 2012 ar trebui tratată ca o prevestire demnă de încredere a sfârșitului lumii.
Tot în profeția antică mayașă care spune că 21 decembrie 2012 ar fi sfârșitul lumii sunt cuprinse și următoarele teorii: soarele nostru este un dumnezeu; soarele primește putere prin sângele jertfelor omenești; momentul creației a avut loc în 3114 î. Hr. (cu toate că toate dovezile arată că acesta a avut loc mult mai devreme); și faptul că alinierea vizibilă a stelelor are o anumită semnificație pentru viața de zi cu zi a oamenilor. Ca oricare altă religie falsă, religia mayașă a căutat să preamărească creatura în locul Creatorului. Biblia ne spune cu privire la astfel de falși închinători că: „au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului" (Romani 1.25) și că „însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți" (Romani 1.20). Să accepți profeția mayașă privitoare la anul 2012 înseamnă să negi învățătura biblică clară privind sfârșitul lumii. Isus ne-a spus: „Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. " (Marcu 13.32)
English
Care este profeția mayașă privitoare la anul 2012?