Întrebare
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Aaron?
Răspuns
Aaron e cel mai bine cunoscut pentru rolul său în exod și pentru faptul că a fost primul din preoția levitică sau aaronică. S-a născut într-o familie de leviți în timpul în care israeliții erau robi în Egipt și era fratele mai mare al lui Moise, cu trei ani mai mare decât el (Exodul 7.7). Aaron ne este prezentat pentru prima dată în Exodul 4, când Dumnezeu îi spune lui Moise că Îl va trimite pe Aaron, fratele lui, împreună cu el să-i elibereze pe israeliți din mâna lui Faraon.
Israeliții au rămas în Egipt după ce Iosif și cei din generația lui au murit, și au ajuns foarte numeroși. Un nou Faraon s-a temut că israeliții se vor răscula împotriva egiptenilor, astfel că a pus peste ei supraveghetori de sclavi și a dat legi aspre (Exodul 1.8-14). De asemenea, le-a poruncit moașelor evreilor să-i omoare pe toți bebelușii băieți imediat ce se nasc. Atunci când moașele au refuzat, Faraon le-a ordonat tuturor oamenilor să-i arunce pe toți băieții care se nasc în râul Nil. Legile acestea au fost promulgate în vremea când s-a născut Moise. Probabil că Aaron s-a născut înainte de a fi date legile sau a scăpat de moarte datorită faptului că moașele s-au temut de Dumnezeu în loc să asculte de Faraon (Exodul 1.15-22). Nu citim nimic despre Aaron până când Dumnezeu îl trimite la Moise, care avea optzeci de ani.
Când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise din rugul aprins, chemându-l să meargă înapoi în Egipt și să ceară ca Faraon să-i elibereze pe israeliți (Exodul 3-4), Moise a prezentat motive pentru care nu era o alegere bună pentru slujba dată. În cele din urmă, Moise I-a cerut lui Dumnezeu să trimită pe altcineva (Exodul 4.13). „Atunci, Domnul S-a mâniat pe Moise și a zis: «Nu-i oare acolo fratele tău Aaron, Levitul? Știu că el vorbește ușor. Iată că el însuși vine înaintea ta și, când te va vedea, se va bucura în inima lui.»” (Exodul 4.14) Apoi i-a spus lui Moise că Aaron va fi purtătorul de cuvânt al lui Moise (Exodul4.15-17).
Dumnezeu i-a vorbit și lui Aaron, și i-a zis să meargă să-l întâlnească pe Moise în pustiu. Aron a ascultat și a plecat. Moise i-a spus lui Aaron ceea ce a spus Dumnezeu, inclusiv instrucțiunile legate de semnele pe care trebuiau să le săvârșească înaintea lui Faraon. În Egipt, Moise și Aaron i-au strâns pe bătrânii lui Israel, și Aaron le-a spus ceea ce-i spusese lui Moise Domnul (Exodul 4.27-31). E interesant de observat cât de repede a ascultat Aaron de Dumnezeu și cât de repede a crezut ceea ce i-a spus Moise. Aaron pare să fie gata de slujba la care l-a chemat Dumnezeu fără să pună la îndoială, fiind dispus să-și ajute fratele și să le vorbească oamenilor din partea acestuia. Poate că Aaron a slujit și ca intermediar între Moise și israeliți, având în vedere că Moise și-a trăit toată viața departe de poporul său – mai întâi la curtea Egipteană, apoi ca fugar în Madian.
Pe măsură ce istoria exodului e în desfășurare, îl vedem atât pe Moise, cât și pe Aaron în fața lui Faraon, cerându-i să lase poporul să plece și săvârșind multe semne. Dumnezeu a folosit toiagul lui Aaron în multe dintre semnele și urgiile care au avut loc. Bărbații au ascultat instrucțiunile lui Dumnezeu, și israeliții au fost în cele din urmă eliberați.
Aaron a continuat să conducă împreună cu Moise în timpul pribegiei israeliților prin pustiu, slujind oarecum ca ajutor și purtător de cuvânt al său. Când israeliții au cârtit împotriva lui Moise și Aaron (Exodul 16.2), „Moise și Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: «Astă-seară, veți înțelege că Domnul este Acela care v-a scos din țara Egiptului. Și mâine dimineață, veți vedea slava Domnului, pentru că v-a auzit cârtirile împotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să cârtiți împotriva noastră?” (Exodul 16.6-8) Moise i-a spus lui Aaron să adune poporul să vină înaintea Domnului, și slava Domnului a apărut înaintea lor într-un nor (Exodul 16.10). A fost momentul în care Dumnezeu le-a dat prepelițe și mană. Dumnezeu l-a instruit pe Moise să păstreze un omer de mană într-un vas, care va fi păstrat pentru generațiile care vor veni; Moise i-a cerut lui Aaron să adune acea mană (Exodul 16.32-35).
După răscoala lui Core împotriva lui Moise și Aaron, Dumnezeu a făcut o minune care să confirme faptul că Aaron și urmașii lui erau într-adevăr aleși să slujească în fața prezenței lui Dumnezeu. Au fost adunate douăsprezece toiege, unul pentru fiecare seminție. Toiagul care reprezenta seminția lui Levi avea numele lui Aaron inscripționat pe el. Toiegele au fost puse în cortul întâlnirii în fața chivotului legământului peste noapte, și în dimineața următoare, toiagul lui Aaron „înverzise, făcuse muguri, înflorise și copsese migdale” (Numeri 17.8). Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să pună și toiagul lui Aaron în chivot, spunând: „... ca să pui astfel capăt înaintea Mea cârtirilor lor.” (versetul 10)
În timpul unei bătălii cu amaleciții, Iosua, conducătorul armatei israelite, a avut victorie numai când mâinile lui Moise erau ridicate. Moise a obosit, astfel că Aaron și Hur au pus o piatră sub el și îi susțineau mâinile. În multe aspecte, această imagine reprezintă mare parte din slujba pe care i-a făcut-o Aaron lui Moise. El și-a susținut fratele, pe care Dumnezeu l-a ales să-i conducă pe israeliți să iasă din captivitate.
La Muntele Sinai, Dumnezeu Și-a avertizat poporul să păstreze distanța, în timp ce Se întâlnea cu Moise pentru a-i da Legea. Într-una dintre dățile când a urcat pe munte, Dumnezeu i-a spus să-l ia pe Aaron cu el (Exodul 19.24). Mai târziu, când Moise a stat pe munte cu Dumnezeu, i-a desemnat pe Aaron și Hur să rezolve disputele care puteau apărea (Exodul 24.14).
Din păcate, lucrurile nu au decurs bine pentru Aaron cât timp a fost în fruntea poporului. Cei din popor și-au pierdut răbdarea în timp ce îl așteptau pe Moise să se întoarcă și i-au cerut lui Aaron să le facă un dumnezeu. Aparent fără să se împotrivească solicitării poporului, Aaron a cerut bijuteriile lor și le-a dat forma unui vițel și a creat un idol. Aaron chiar a zidit și un altar în fața vițelului și a anunțat o sărbătoare în cinstea lui (Exodul 32.1-6). Pare dificil de înțeles cum un om care a ascultat cu toată voința chemarea lui Dumnezeu de a-și ajuta fratele să conducă poporul afară din Egipt, care a experimentat în mod direct lucrările mărețe ale lui Dumnezeu și nu de mult L-a văzut pe Dumnezeu pe Muntele Sinai să poată face un astfel de lucru. Eșecul lui Aaron e o demonstrare a naturii noastre umane. Nu știm care a fost motivația lui Aaron, dar nu e greu să ne imaginăm că probabil s-a îndoit de Dumnezeu și s-a temut de oameni.
Când Dumnezeu i-a spus lui Moise ce se întâmpla cu poporul și cu vițelul de aur, a amenințat să-l distrugă pe popor și să facă în schimb o mare națiune din Moise. Moise a intervenit pentru popor și s-a întors la ei (Exodul 32.7-18). Când Moise într-adevăr a văzut ceea ce se întâmpla, „s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână și le-a sfărâmat de piciorul muntelui” (Exodul 32.19). Tablele conțineau legământul lui Dumnezeu; se pare că Moise le-a distrus nu doar într-un simplu moment de furie, ci și pentru că cei din popor rupseseră legământul prin neascultarea lor. Moise a ars idolul, a împrăștiat cenușa pe apă și i-a obligat pe israeliți să o bea (Exodul 32.20). Când Moise l-a întrebat pe Aaron de ce a făcut poporul acest lucru și de ce i-a condus în această acțiune, Aaron a fost cinstit referitor la plângerea poporului și la cererea de a le face un dumnezeu, însă nu a vorbit despre rolul lui. Aaron a admis că a strâns bijuterii, dar a afirmat că „[le-a] aruncat în foc și din [ele] a ieșit vițelul [acela]” (Exodul 32.24). „Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmașilor săi.” (Exodul 32.25) Moise i-a chemat la el pe cei care erau de partea Domnului. Leviții s-au strâns la el, și Moise le-a dat instrucțiunea să omoare o parte dintre cei din popor. Din nou, Moise a mijlocit pentru popor. Dumnezeu l-a liniștit pe Moise, dar a trimis, de asemenea, o urgie în popor pentru păcatul lor (Exodul 32.33-35).
Incidentul cu vițelul de aur nu a fost singura eroare a lui Aaron. În Numeri 12, Aaron și Maria (sora lui Aaron și Moise) i se opun lui Moise: „Maria și Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă, căci luase o femeie etiopiană. Și au zis:« Oare numai prin Moise vorbește Domnul? Nu vorbește oare și prin noi?»” (Numeri 12.1-2) O astfel de mândrie nu e evlavie, dar e un pericol des întâlnit între lideri; poate că mulți dintre noi ne regăsim în ceea ce face Aaron. Dumnezeu i-a chemat pe cei trei frați să se întâlnească cu El, l-a apărat pe Moise în fața lui Aaron și a Mariei și a întrebat de ce Aaron și Maria nu s-au temut să vorbească împotriva lui. Când norul din care a vorbit Domnul s-a ridicat, Maria avea lepră. Aaron a mijlocit la Moise pentru ea; Moise s-a rugat Domnului, și după șapte zile pe care le-a petrecut afară din tabără, Maria a fost vindecată (Numeri 12.3-16). E interesant faptul că Maria a suferit de lepră iar Aaron nu. E interesant și să vedem rugămintea pe care i-o adresează Aaron lui Moise, recunoscându-și păcatul nesăbuit și cerându-i să nu o lase pe Maria să sufere. Se pare că Aaron s-a pocăit cu adevărat.
Aaron și fiii lui au fost desemnați de Dumnezeu să fie preoți pentru popor, și Aaron a fost primul mare preot. Pe Muntele Sinai, Dumnezeu i-a dat lui Moise porunci cu privire la preoție, legate inclusiv de felul în care să fie consacrați preoții și veșmintele pe care trebuiau să le poarte. Dumnezeu i-a spus lui Moise că preoția îi va aparține lui Aaron și urmașilor săi printr-un decret veșnic (Exodul 29.9). Aaron a fost făcut mare preot, și cei din linia familiei lui au continuat slujba de preoți până la distrugerea Templului în anul 70 d.Cr. O bună parte a cărții Evrei din Noul Testament conține comparația dintre preoția permanentă a lui Isus și preoția aaronică. Preoții din linia levitică trebuiau să aducă jertfe pentru propriile lor păcate și jertfe din partea oamenilor în mod continuu. Isus a fost fără păcat, și jertfa Lui pentru oameni a fost adusă o dată și încheiată (vezi Evrei 4-10). Deși fiii lui Aaron i-au urmat la preoție, doi dintre ei – Nadab și Abihu – au fost omorâți de Dumnezeu când au adus înaintea Lui „foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise” (Leviticul 10.1). Când Moise i-a spus lui Aaron că asta a vrut Dumnezeu să spună când a zis că va fi sfințit, Aaron a tăcut (Leviticul 10.3). El nu a încercat să-și apere fiii, nici să-L acuze pe Dumnezeu că ar fi acționat greșit. Se pare că Aaron a înțeles într-adevăr sfințenia lui Dumnezeu și a acceptat judecata asupra fiilor săi.
La fel ca Moise, lui Aaron nu i-a fost permis să intre în Țara Promisă datorită păcatului lor de la Meriba (Numeri 20.23). Dumnezeu le-a dar instrucțiuni lui Moise, Aaron și lui Eleazar, fiul lui Aaron, să urce pe Muntele Hor. Acolo Eleazar va fi făcut mare preot, iar Aaron va muri (Numeri 20.26-29).
Viața lui Aaron a fost o demonstrație a sfințeniei și a harului lui Dumnezeu. Aaron a început ca un slujitor ascultător și credincios, mergând cu toată bunăvoința cu Moise și slujind ca intermediar. A slujit, de asemenea, cu credincioșie ca preot, în sistemul de jertfe pe care Dumnezeu l-a folosit ca imagine pentru planul Lui final de salvare în Isus Cristos. La fel ca oricare alt om, Aaron a fost un păcătos. După ce a văzut lucrarea măreață a lui Dumnezeu, totuși a făcut vițelul de aur și i-a condus pe cei din popor în închinarea înaintea lui. Însă Aaron pare să își fi învățat lecția și să fi progresat, prin faptul că și-a admis păcatul de a fi vorbit împotriva lui Moise și că a acceptat moartea fiilor lui necredincioși. De la Aaron învățăm să-i slujim pe alții, să împărtășim responsabilitatea conducerii și să ne supunem lui Dumnezeu.
English
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Aaron?
