Întrebare
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Avraam?
Răspuns
Pe lângă Moise, niciun alt personaj din Vechiul Testament nu e menționat de mai multe ori în Noul Testament decât Avraam. Iacov îl numește „prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2.23), un titlu care nu a mai folosit pentru nimeni altcineva în Scriptură. Credincioșii din toate generațiile sunt numiți „fii ai lui Avraam” (Galateni 3.7). Importanța și impactul pe care le-a avut Avraam în istoria răscumpărării se văd clar în Scriptură.
Viața lui Avraam acoperă o mare parte din narațiunea cărții Genesa, de la prima ei menționare în Genesa 11.26 și până la moartea sa în Genesa 25.8. Deși știm multe lucruri despre viața lui Avraam, aflăm puține lucruri despre nașterea și viața sa timpurie. Când îl întâlnim pentru prima dată pe Avraam, are deja 75 de ani. Genesa 11.28 consemnează faptul că tatăl lui Avraam, Terah, a trăit în Ur, un oraș influent din sudul Mesopotamiei, situat pe malul râului Eufrat, undeva la mijlocul distanței dintre capul Golfului Persic și orașul Bagdad din zilele noastre. Aflăm și că Terah și-a luat familia și a plecat spre țara Canaan, dar în schimb s-a așezat în orașul Haran, în nordul Mesopotamiei (pe ruta comercială din vechea Babilonie, aproximativ la jumătatea distanței dintre Ninive și Damasc).
Istoria lui Avraam devine cu adevărat interesantă la începutul capitolului 12 din Genesa. În primele trei versete, vedem cum Avraam este chemat de Dumnezeu:
„Domnul zisese lui Avram: «Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.»” (Genesa 12.1-3)
Dumnezeu îl cheamă pe Avraam să iasă din casa lui din Haran și îi spune să meargă într-o țară pe care i-o va arăta. De asemenea, Dumnezeu îi face trei promisiuni lui Avraam: 1) promisiunea unei țări a lui; 2) promisiunea de a ajunge o mare națiune; și 3) promisiunea unei binecuvântări. Aceste promisiuni formează temelia pentru ceea ce mai târziu numim legământul avraamic (stabilit în Genesa 15 și ratificat în Geneza 17). Ceea ce îl face cu adevărat special pe Avraam este faptul că L-a ascultat pe Dumnezeu. Genesa 12.4 consemnează că, după ce Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, acesta a plecat „cum îi spusese Domnul”. Autorul cărții Evrei îl dă de câteva ori pe Avraam ca exemplu de credință și se referă în mod specific la acest act impresionant: „Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce.” (Evrei 11.8)
Câți dintre noi am lăsa în urmă tot ceea ce ne este familiar și pur și simplu să mergem fără să cunoaștem destinația? Conceptul de familie însemna totul pentru o persoană care trăia în vremea lui Avraam. Pe atunci, unitățile familiale erau strâns legate; era neobișnuit ca membrii unei familii să locuiască la sute de kilometri depărtare unii de alții. Pe lângă aceasta, nu ni se spune nimic despre viața religioasă a lui Avraam și a familiei lui înainte de această chemare. Oamenii din Ur și din Haran se închinau panteonului babilonian antic de zei, mai ales zeului Lunii, Sin, astfel că Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să iasă dintr-o cultură păgână. Avraam a cunoscut și a recunoscut chemarea lui Iahve, Domnul, și a ascultat cu toată voința și fără ezitare.
Un alt exemplu al vieții de credință a lui Avraam e văzut legat de nașterea fiului său Isaac. Avraam și Sara nu puteau avea copii (o sursă reală de rușine în acea cultură), și totuși, Dumnezeu a promis că Avraam va avea un fiu (Genesa 15.4). Acest fiu va fi moștenitorul marii averi cu care l-a binecuvântat Dumnezeu și, mai important, va moșteni promisiunea și continuarea liniei evlavioase prin Set. Avraam a crezut promisiunea lui Dumnezeu, și acea credință îi este socotită ca neprihănire (Genesa 15.6). Dumnezeu reiterează promisiunea lui pentru Avraam în Genesa 17, și credința lui e răsplătită în Genesa 21 cu nașterea lui Isaac.
Credința lui Avraam va fi testată în privința fiului său Isaac. În Genesa 22, Dumnezeu îi poruncește lui Avraam să-l jertfească pe Isaac pe vârful Muntelui Moria. Nu știm cum a reacționat Avraam în interior legat de această poruncă. Tot ceea ce vedem este că Avraam Îl ascultă cu credincioșie pe Dumnezeul care era scutul său (Genesa 15.1) și care fusese extrem de plin de har și bunătate față de el până în atunci. La fel ca în cazul poruncii anterioare de a-și părăsi casa și familia, Avraam a ascultat (Genesa 22.3). Știm că povestea se încheie că Dumnezeu l-a împiedicat pe Avraam să îl jertfească pe Isaac, însă imaginează-ți cum trebuie să se fi simțit Avraam. Așteptase zeci de ani să aibă un fiu al său, și Dumnezeul care care i-a promis acest copil tocmai era pe punctul să i-l ia. Ideea este că credința lui Avraam în Dumnezeu era mai mare decât dragostea pentru fiul său, și a avut încredere că și dacă îl jertfea pe Isaac, Dumnezeu putea să i-l dea înapoi chiar și din morți (Evrei 11.17-19).
În mod sigur Avraam a avut momentele lui de eșec și păcat (așa cum avem fiecare dintre noi), și Biblia nu se dă înapoi să ni le relateze. Știm despre cel puțin două ocazii în care Avraam a mințit privitor la relația lui cu Sara, pentru a se proteja într-o țară potențial ostilă (Genesa 12.10-20, 20.1-18). În fiecare dintre aceste două evenimente, Dumnezeu îl protejează și îl binecuvântează pe Avraam în ciuda lipsei lui de credință. Știm, de asemenea, că frustrarea de a nu avea un copil apăsa greu asupra lui Avraam și a Sarei. Sara a sugerat ca Avraam să aibă un copil cu roaba Sarei, Agar, din partea ei, și Avraam a fost de acord (Genesa 16.1-15). Nașterea lui Ismael demonstrează nu numai inutilitatea lucrului nebunesc pe care l-a făcut Avraam și lipsa lui de credință, ci și harul lui Dumnezeu (prin faptul că a îngăduit să aibă loc nașterea și chiar l-a binecuvântat pe Ismael). E interesant că Avraam și Sara în vremea aceea se numeau Avram și Sarai. Însă când Ismael avea treisprezece ani, Dumnezeu i-a dat lui Avraam un nume nou, împreună cu legământul circumciziei și o promisiune reînnoită că îi va da un fiu prin Sarai, căreia Dumnezeu i-a dat, de asemenea, un nume nou (Genesa 17). Avram, care însemna „tată înălțat”, a devenit Avraam, „tatăl unei mulțimi”. Într-adevăr, Avraam a avut mulți descendenți fizici, și toți cei care își pun încrederea în Dumnezeu prin credința în Isus sunt și ei socotiți moștenitori spirituali ai lui Avraam (Galateni 3.29). „Tatăl celor credincioși” a avut momentele lui de îndoială și necredință, și totuși rămâne înălțat între oameni ca exemplu de viață trăită în credincioșie.
O lecție evidentă pe care o luăm din viața lui Avraam este că trebuie să trăim o viață de credință. Avraam a putut să-l ducă pe fiul său Isaac pe Muntele Moria pentru că știa că Dumnezeu e credincios să-Și țină promisiunile. Credința lui Avraam nu a fost o credință oarbă, ci era o asigurare statornică și o încredere în Cel care S-a dovedit credincios și adevărat. Dacă ar fi să privim retrospectiv în viața noastră, am vedea mâna providenței lui Dumnezeu pe tot parcursul ei. Dumnezeu nu trebuie să ne viziteze însoțit de îngeri sau să ne vorbească din tufișuri aprinse sau să despartă apele mării pentru a fi activ în viața noastră. Dumnezeu supraveghează și orchestrează evenimentele din viața noastră. Uneori poate părea că nu e așa, însă viața lui Avraam e o dovadă că prezența lui Dumnezeu în viața noastră e reală. Chiar și eșecurile lui Avraam demonstrează că Dumnezeu, deși nu ne ferește de consecințele păcatului nostru, lucrează plin de har pentru a-Și îndeplini voia în noi și prin noi; nimic din ceea ce facem nu-I va zădărnici planul.
Viața lui Avraam ne arată și binecuvântarea care vine din simpla ascultare. Când i s-a cerut să-și părăsească familia, Avraam a plecat. Când i s-a cerut să-l jertfească pe Isaac, Avraam „s-a sculat dis-de-dimineață” ca să facă acest lucru. Din ceea ce putem discerne din narațiunea biblică, nu a existat ezitare în ascultarea lui Avraam. La fel ca noi, probabil că Avraam a agonizat asupra acestor decizii, însă când a venit momentul să acționeze, a acționat. Când deosebim o chemare reală din partea lui Dumnezeu sau când citim instrucțiunile Lui în Cuvântul Său, trebuie să acționăm. Atunci când Dumnezeu poruncește ceva, ascultarea nu e opțională.
La Avraam vedem și ce înseamnă să ai o relație activă cu Dumnezeu. Deși a ascultat îndată, Avraam nu se sfiește să-I pună întrebări lui Dumnezeu. Avraam a crezut că Dumnezeu îi va da Sarei un fiu, dar s-a întrebat cum se putea întâmpla acest lucru (Genesa 17.17-23). În Genesa 18 citim relatarea mijlocirii lui Avraam pentru Sodoma și Gomora. Avraam a afirmat că Dumnezeu este sfânt și drept și nu-și putea închipui că-i va nimici pe cei neprihăniți împreună cu cei păcătoși. El I-a cerut lui Dumnezeu să cruțe cetățile păcătoase pentru cincizeci de oameni neprihăniți și a continuat să scadă numărul până la zece. În cele din urmă nu s-au găsit zece oameni neprihăniți în Sodoma, dar Dumnezeu l-a cruțat pe Lot, nepotul lui Avraam, și pe familia lui (Genesa 19). E interesant că Dumnezeu i-a revelat lui Avraam planurile înainte să nimicească cetățile și că nu a fost surprins de întrebările lui Avraam. Exemplul lui Avraam de aici ne arată cum se interacționează cu Dumnezeu legat de planul Său, cum se mijlocește pentru alții, ce înseamnă a avea încredere în Dumnezeu și a te supune voii Lui.
Momentele în care Avraam nu a avut credință, mai ales legat de situația cu Agar și Ismael, ne arată cât de inutil e să încercăm să luăm lucrurile în mâinile noastre. Dumnezeu le-a promis lui Avraam și Sarei un fiu, dar în nerăbdarea lor, planul de a produce un moștenitor pentru Avraam a lovit înapoi. În primul rând a apărut conflictul între Sara și Agar, apoi conflictul între Ismael și Isaac. Urmașii lui Ismael au ajuns dușmani aprigi ai poporului lui Dumnezeu, după cum aflăm mai târziu din narațiunea Vechiului Testament, și lucrul acesta continuă până azi, în conflictul dintre Israel și vecinii lui arabi. Nu putem împlini voia lui Dumnezeu prin forțele noastre; acestea duc în cele din urmă la mai multe probleme decât rezolvă. Lecția aceasta are aplicații în mai multe domenii din viața noastră. Dacă Dumnezeu a promis să facă ceva, trebuie să avem credință și răbdare și să așteptăm să împlinească acel lucru la timpul Său.
Vorbind din punct de vedere teologic, viața lui Avraam e un exemplu viu al doctrinei sola fide, îndreptățirea numai prin credință. De două ori apostolul Pavel folosește exemplul lui Avraam pentru această doctrină de temelie. În Romani, întreg capitolul patru e dedicat ilustrării îndreptățirii prin credință folosind viața lui Avraam. Un argument similar e adus în cartea Galateni, unde Pavel ne arată din viața lui Avraam că cei dintre neamuri sunt moștenitori împreună cu evreii ai binecuvântărilor lui Avraam prin credință (Galateni 3.6-9, 14, 16, 18, 29). Lucrul acesta provine din Genesa 15.6: „Avram a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.” Credința lui Avraam în promisiunile lui Dumnezeu a fost îndeajuns ca Dumnezeu să-l declare neprihănit în fața Lui, rezultând în acest fel principiul din Romani 3.28. Avraam nu a făcut nimic pentru a-și dobândi îndreptățirea. Încrederea lui în Dumnezeu a fost suficientă.
Vedem în aceasta lucrarea harului lui Dumnezeu foarte timpuriu în Vechiul Testament. Evanghelia nu a început cu viața și moartea lui Isus, ci chiar din Genesa. În Genesa 3.15, Dumnezeu a făcut o promisiune că „sămânța femeii” va zdrobi capul șarpelui. Teologii cred că aceasta e prima menționare a Evangheliei în Biblie. Restul Vechiului Testament consemnează ducerea la împlinire a Evangheliei harului lui Dumnezeu prin linia promisiunii care a început cu Set (Genesa 4.26). Chemarea lui Avraam a fost doar o altă parte din istoria răscumpărării. Pavel ne spune că Evanghelia a fost vestită mai înainte lui Avraam, când Dumnezeu i-a spus „toate neamurile vor fi binecuvântate în tine” (Galateni 3.8).
Un alt lucru pe care îl învățăm din viața lui Avraam este că credința nu este ereditară. În Matei 3.9, Luca 3.8 și Ioan 8.39, aflăm că nu e suficient să fii un urmaș fizic al lui Avraam ca să fii salvat. Aplicația pentru noi este că nu e suficient să crești într-o casă de creștini; nu intrăm în părtășie cu Dumnezeu și nu obținem intrarea în cer pe baza credinței altcuiva. Dumnezeu nu e obligat să ne salveze pur și simplu pentru că avem un pedigri creștin impecabil. Pavel face apel la Avraam pentru a ilustra lucrul acesta în Romani 9, unde spune că nu toți cei care au fost descendenții lui Avraam au fost aleși pentru mântuire (Romani 9.7). Dumnezeu îi alege în mod suveran pe cei care vor primi mântuirea, însă acea mântuire vine prin aceeași credință pe care a avut-o Avraam în timpul vieții.
În cele din urmă, vedem că Iacov folosește viața lui Avraam ca pe o ilustrație a faptului că credința fără fapte este moartă (Iacov 2.21). Exemplul pe care îl folosește este relatarea despre Avraam și Isaac pe Muntele Moria. Simpla încuviințare a adevărurilor Evangheliei nu e suficientă pentru salvare. Credința trebuie să aibă ca urmare fapte bune de ascultare, care demonstrează o credință vie. Credința care a fost suficientă ca să-l îndreptățească pe Avraam și să îl socotească drept în ochii lui Dumnezeu (Genesa 15) a fost aceeași credință care l-a pus în acțiune atunci când a ascultat porunca lui Dumnezeu de a-l jertfi pe fiul său Isaac. Avraam a fost socotit drept prin credința sa, și credința sa a fost dovedită prin faptele sale.
La o ultimă analiză, vedem că Avraam a fost un om exemplar, nu atât de mult prin pietatea sau viața lui perfectă (a avut și el eșecurile lui, așa cum am văzut), ci pentru că viața lui ilustrează atât de multe adevăruri ale vieții de creștin. Dumnezeu l-a chemat pe Avraam dintre milioane de oameni de pe pământ ca să fie cel care primește binecuvântarea Lui. Dumnezeu l-a folosit pe Avraam ca să joace un rol de bază în ducerea la îndeplinire a istoriei răscumpărării, care a culminat cu nașterea lui Isus. Avraam este un exemplu viu de credință și nădăjduire în promisiunile lui Dumnezeu (Evrei 11.8-10). Trebuie să ne trăim viața în așa fel încât, atunci când vom ajunge la sfârșitul zilelor noastre, credința noastră, la fel ca cea a lui Avraam, să rămână o moștenire durabilă pentru alții.
English
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Avraam?
