settings icon
share icon
Întrebare

A fost Biblia coruptă, alterată, editată, revizuită sau falsificată?

Răspuns


Cărţile Vechiului Testament au fost scrise din anul aproximativ 1400 î.Cr. până în anul 400 î.Cr. Cărţile Noului Testament au fost scrise din anul aproximativ 40 d.Cr. până în anul 90 d.Cr. Astfel că, undeva între 3400 şi 1900 de ani au trecut de când o carte a fost scrisă o carte a Bibliei. În acest timp, manuscrisele originale au fost pierdute. Cel mai probabil ele nu mai există. De asemenea, în acest timp, cărţile Bibliei au fost copiate din nou şi din nou. Au fost făcute copii ale copiilor. Având în vedere aceste lucruri, mai putem avea încredere în Biblie?

Când Dumnezeu i-a inspirat în original pe oameni pentru a scrie Cuvântul Său, acesta a fost insuflat de Dumnezeu şi inerant (2 Timotei 3:16-17; Ioan 17:17). Biblia nu aplică nicăieri acest lucru la copiile manuscriselor originale. Oricât de meticuloşi erau scribii cu reproducerea Scripturii, nici unul nu era perfect. Din miile de manuscrise în limba ebraică şi limba greacă care încă există, nu sunt nici două care să fie identice până când a fost inventată presa pentru tipar în jurul anilor 1500 d.Cr.

Totuşi, orice savant imparţial va fi de acord că Biblia a fost păstrata într-un mod remarcabil de-a lungul secolelor. Copiile Bibliei datând din secolul XIV d.Cr. sunt aproape identice după conţinut cu copiile din secolul III d.Cr. Atunci când au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă, oamenii de ştiinţă au fost şocaţi să vadă cât de similare sunt ele cu celelalte copii antice ale Vechiului Testament, chiar dacă acestea erau cu sute de ani mai vechi decât cele descoperite anterior. Până şi mulţi sceptici şi critici înverşunaţi ai Bibliei admit că aceasta a fost transmisă de-a lungul secolelor mult mai precis decat oricare alt document antic.

Nu există absolut nici o dovadă că Biblia a fost revizuită, editată sau falsificată în mod sistematic. Volumul mare de manuscrise biblice înlesneşte recunoaşterea oricăror încercări de a distorsiona Cuvântul lui Dumnezeu. Nu există nici o doctrină importanţă a Bibliei care să fie pusă la îndoială ca urmare a diferenţelor minore care există între manuscrise.

Din nou, întrebarea: putem avea încredere în Biblie? Da, absolut! Dumnezeu a păstrat Cuvântul Său în ciuda greşelilor neintenţionate şi atacurilor intenţionate ale oamenilor. Putem avea siguranţa maxima că Biblia pe care o avem astăzi este aceeaşi Biblie care a fost scrisă în original. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi putem avea încredere în ea (2 Timotei 3:16; Matei 5:18).

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

A fost Biblia coruptă, alterată, editată, revizuită sau falsificată?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries