Întrebare
Ce putem învăța din viața lui David?
Răspuns
Din viața lui David putem învăța o mulțime de lucruri. A fost un om după inima lui Dumnezeu (1 Samuel 13.13-14, Faptele Apostolilor 13.22)! David ne este prezentat pentru prima dată după ce Saul, la insistențele poporului, a fost făcut împărat (1 Samuel 8.5, 10.1). Saul nu s-a ridicat la înălțimea chemării lui de împărat al lui Dumnezeu. În timp ce împăratul Saul făcea greșeală după greșeală, Dumnezeu l-a trimis pe Samuel să-l găsească pe păstorul lui ales, David, fiul lui Isai (1 Samuel 16.10, 13).
Se crede că David avea doisprezece până la șaisprezece ani când a fost uns împărat al lui Israel. Era cel mai mic dintre fiii lui Isai și o alegere improbabilă pentru rolul de împărat, omenește vorbind. Samuel a crezut că Eliab, fratele cel mare al lui David, era cu siguranță unsul. Însă Dumnezeu i-a spus lui Samuel: „Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” (1 Samuel 16.7) Șapte dintre fiii lui Isai au trecut prin fața lui Samuel, însă Dumnezeu nu l-a ales pe niciunul dintre ei. Samuel a întrebat dacă Isai mai avea și alți fii. Cel mai tânăr, David, era plecat cu oile. Ei l-au chemat, și Samuel l-a uns pe David cu untdelemn și „Duhul Domnului a venit peste David începând din ziua aceea și în cele următoare” (1 Samuel 16.13).
Biblia spune și că Duhul Domnului S-a îndepărtat de împăratul Saul și un duh rău l-a chinuit (1 Samuel 16.14). Slujitorii lui Saul au sugerat să aducă un cântăreț cu harpa, și unul dintre ei l-a recomandat pe David, spunând: „Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, Betleemitul, care știe să cânte; el este și un om tare și voinic, un războinic, vorbește bine, este frumos la chip și Domnul este cu el.” (1 Samuel 16.18) Astfel a venit David în slujba împăratului (1 Samuel 16.21). Saul a fost mulțumit de tânărul David, și acesta a ajuns unul dintre purtătorii armelor lui Saul.
Mulțumirea lui Saul vizavi de David s-a spulberat repede, pe măsură ce David s-a înălțat în tărie și faimă. Într-una dintre probabil cele mai cunoscute relatări biblice, David l-a ucis pe uriașul Goliat. Filistenii erau în război cu israeliții și le-au batjocorit forțele militare cu campionul lor, Goliat din Gat. Au propus un duel între Goliat și oricine s-ar fi luptat cu el. Însă nimeni din Israel nu s-a oferit voluntar să se bată cu uriașul. Frații mai mari ai lui David făceau parte din armata lui Saul; după ce Goliat și-a bătut joc de israeliți timp de patruzeci de zile, David i-a vizitat pe frații lui pe câmpul de luptă și a auzit laudele filistenilor. Tânărul păstor a întrebat: „Ce se va face aceluia care va omorî pe filisteanul acesta și va lua ocara de asupra lui Israel? Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oștirea Dumnezeului celui viu?” (1 Samuel 17.26) Fratele cel mare al lui David s-a mâniat și l-a acuzat pe David de mândrie și că a venit numai ca să urmărească bătălia. Însă David a continuat să vorbească despre această chestiune.
Saul a auzit ce spunea David și a trimis după el. David i-a spus lui Saul: „Nimeni să nu-și piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el.” (1 Samuel 17.32) Saul era neîncrezător; David nu era un soldat antrenat. El și-a prezentat acreditările ca păstor, având grijă să-I dea slava lui Dumnezeu. David ucisese lei și urși veniți după oile lui, și a afirmat că filisteanul va muri la fel ca ele, pentru că „a ocărât oștirea Dumnezeului celui viu”. David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean.” (1 Samuel 17.36-37) Saul a acceptat, cu condiția ca David să poarte armura lui Saul în bătălie. Însă David nu era obișnuit cu ea și a abandonat-o. David a luat cu el numai toiagul său, cinci pietre netede, traista de păstor și o praștie. Goliat nu a fost intimidat de David, dar nici David nu s-a lăsat intimidat de uriaș. „David a zis filisteanului: «Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o. Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele.»” (1 Samuel 17.45-46) Încrederea lui David în Dumnezeu și zelul pentru slava lui Dumnezeu sunt remarcabile. David l-a ucis pe Goliat. De asemenea, a intrat în slujba lui Saul cu normă întreagă, și nu a mai păscut oile tatălui său.
În vremea aceasta, „sufletul lui Ionatan [fiul lui Saul] s-a alipit de sufletul lui David” (1 Samuel 18.1). Prietenia dintre David și Ionatan e un exemplu pentru prieteniile din ziua de azi. Deși tatăl lui era împărat și Ionatan ar fi fost un moștenitor natural al tronului, Ionatan a ales să-l susțină pe David. El a înțeles și a acceptat planul lui Dumnezeu și și-a protejat prietenul de tatăl lui, care avea intenții ucigașe (1 Samuel 18.1-4, 19-20). Ionatan dă dovadă de umilință și dragoste fără interes de sine (1 Samuel 18.3, 20.17). În timpul domniei lui David, după moartea lui Saul și a lui Ionatan, David a căutat pe oricine a mai rămas din casa lui Saul față de care putea să își arate bunătatea din pricina lui Ionatan (2 Samuel 9.1). Evident că cei doi bărbați și-au purtat de grijă unul altuia și s-au cinstit unul pe celălalt.
După întâmplarea cu Goliat, faima lui David a continuat să crească. Ceea ce se cânta în tabăra lui Saul era batjocoritor, fiindcă oamenii îl ridicau în slăvi pe David și îl înjoseau pe împăratul Saul, stârnind în Saul o gelozie aprinsă care nu va înceta niciodată (1 Samuel 18.7-8).
Gelozia pe care o avea Saul față de David a devenit ucigătoare. Mai întâi a încercat să-l ucidă pe David prin mâna filistenilor, cerându-i lui David să devină ginerele lui. Împăratul a oferit-o pe fiica lui ca recompensă pentru serviciile militare ale lui David. Cu umilință, David a refuzat, și fiica lui Saul i-a fost dată altuia (1 Samuel 18.17-19). Cealaltă fiică a lui Saul, Mical, era îndrăgostită de David, astfel că Saul a repetat cererea pentru David. Din nou David a refuzat, datorită faptului că nu deținea bogății și nu-și putea permite prețul miresei pentru fiica unui împărat. Saul a cerut o sută de prepuțuri de filisteni, sperând că David va fi omorât de dușmani. Când David a ucis două sute de filisteni, dublând plata cerută, Saul și-a dat seama că e depășit, și frica lui de David a crescut (1 Samuel 18.17-29). Ionatan și Mical l-au avertizat pe David despre intenția ucigașă a tatălui lor, și David și-a petrecut următorii ani din viață fugind de împărat. David a scris câteva cântece în acest timp, inclusiv Psalmul 57, 59 și 142.
Deși Saul nu a încetat să-l urmărească niciodată, cu intenția de a-l ucide, David nu a ridicat niciodată mâna împotriva împăratului său care era unsul lui Dumnezeu (1 Samuel 19.1-2, 24.5-7). Când Saul în cele din urmă a murit, David a jelit (2 Samuel 1). Chiar știind că e uns de Dumnezeu, nu a forțat ajungerea sa la tron. A respectat suveranitatea lui Dumnezeu și a cinstit autoritățile așezate în acel moment de Dumnezeu, având încredere că Dumnezeu Își va împlini voia la timpul Lui.
În timpul fugii lui, David a format o armată puternică și, cu putere de la Dumnezeu i-a înfrânt pe toți din calea sa, cerându-I întotdeauna permisiunea și călăuzirea lui Dumnezeu înainte de a intra în bătălie, o practică pe care o va avea și după ce va ajunge împărat (1 Samuel 23.2-6, 9-13, 2 Samuel 5.22-23). Odată ajuns împărat, David a rămas un comandant militar și un soldat puternic. 2 Samuel 23 relatează unele dintre isprăvile așa-numiților „viteji” ai lui David. Dumnezeu a onorat și a răsplătit ascultarea lui David și i-a dat succes în tot ceea ce a făcut (2 Samuel 8.6).
David a început să mai ia și alte soții. S-a căsătorit cu Abigail, o văduvă din Carmel, în timp ce fugea de Saul (1 Samuel 25). El s-a căsătorit și cu Ahinoam din Izreel. Saul a dat-o pe prima soție a lui David, Mical, unui alt bărbat (1 Samuel 25.43-44). După moartea lui Saul, David a fost uns public ca împărat peste casa lui Iuda (2 Samuel 2.4) și apoi a trebui să lupte împotriva casei lui Saul înainte să fie uns împărat peste tot Israelul la vârsta de treizeci de ani (2 Samuel 5.3-4). Ajuns împărat, a luat-o pe Mical înapoi să-i fie soție (2 Samuel 3.14). David a cucerit, de asemenea, Ierusalimul, luându-l de la iebusiți și s-a întărit tot mai mult, fiindcă Dumnezeul atotputernic era cu el (2 Samuel 5.7).
Chivotul legământului fusese capturat anterior de filisteni (1 Samuel 4). La întoarcerea acestuia în Israel, a fost găzduit la Chiriat-Iearim (1 Samuel 7.1). David a vrut să aducă chivotul înapoi la Ierusalim. Însă David a omis câteva dintre instrucțiunile lui Dumnezeu legate de felul în care trebuia transportat chivotul și cine trebuia să îl poarte. Lucrul acesta a dus la moartea lui Uza, care, în mijlocul celebrării, a întins mâna să stabilizeze chivotul. Dumnezeu l-a lovit pe Uza, și a murit în fața chivotului (2 Samuel 6.1-7). Temându-se de Domnul, David a abandonat mutarea chivotului și l-a lăsat să stea în casa lui Obed-Edom (2 Samuel 6.11).
Trei luni mai târziu, David a reluat planul de a aduce chivotul la Ierusalim. De data aceasta a urmat instrucțiunile. El a și „jucat din răsputeri înaintea Domnului” (2 Samuel 6.14). Când Mical l-a văzut pe David închinându-se în felul acela, „l-a disprețuit în inima ei” (2 Samuel 6.16). Ea l-a întrebat pe David cum putea, ca rege, să se manifeste atât de fără distincție în fața poporului său. „David a răspuns Micalei: «Înaintea Domnului, care m-a ales mai presus de tatăl tău și de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat. Vreau să mă arăt și mai de nimic decât de data asta și să mă înjosesc în ochii mei.” (2 Samuel 6.21-22) David a înțeles că închinarea adevărată e destinată numai lui Dumnezeu. Nu ne închinăm în beneficiul percepțiilor celorlalți, ci într-un răspuns smerit la adresa lui Dumnezeu (Ioan 4.24).
După ce David s-a așezat în palatul său și a avut pace cu dușmanii, a vrut să-I zidească un Templu Domnului (2 Samuel 7.1-2). Profetul Natan i-a spus mai întâi lui David să facă ceea ce intenționează. Însă apoi Dumnezeu i-a spus lui Natan că nu David va fi cel care Îi va zidi Templul. În schimb, Dumnezeu a promis că îi va zidi lui David o casă. Promisiunea aceasta includea prevestirea că Solomon va construi Templul. Însă vorbea și despre Mesia care va veni, Fiul lui David care va domni pentru totdeauna (2 Samuel 7.4-17). David a răspuns cu umilință și uimire: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt?” (2 Samuel 7.18; vezi în 2 Samuel 7.18-2 întreaga rugăciune a lui David) Înainte de moartea sa, David a făcut pregătiri pentru Templu. Motivul pentru care Dumnezeu nu i-a permis lui David să construiască Templul a fost că vărsase prea mult sânge, însă fiul lui David urma să fie un om al păcii, nu al războiului. Solomon urma să zidească Templul (1 Cronici 22).
Mare parte din vărsarea de sânge înfăptuită de David a fost rezultatul războiului. Însă într-un incident murdar, David a aranjat ca unul dintre vitejii lui să fie ucis. Cu toate că David a fost un om după inima lui Dumnezeu, avea și natura umană, păcătoasă. Într-o primăvară, în timp ce armatele lui erau război, David a rămas acasă. De pe acoperiș a văzut o femeie frumoasă care se îmbăia. A aflat că era Bat-Șeba, nevasta lui Urie, Hetitul, unul dintre vitejii săi care era la război, și David a trimis mesageri după ea. David s-a culcat cu Bat-Șeba, și ea a rămas însărcinată. David l-a chemat pe Urie să vină de la război, sperând că se va culca cu nevasta lui și va crede că copilul este al lui, însă Urie a refuzat să se ducă acasă în timp ce camarazii lui erau la război. Așadar David a aranjat ca Urie să fie ucis în bătălie. Apoi David s-a căsătorit cu Bat-Șeba (2 Samuel 11). Incidentul acesta din viața lui David ne arată că oricine, chiar și cei pe care îi stimăm mult, se luptă cu păcatul. Ne slujește și ca o istorisire de avertizare cu privire la ispită și la modul în care păcatul se poate înmulți atât de repede.
Profetul Natan l-a confruntat pe David privitor la păcatul lui cu Bat-Șeba. David a răspuns cu pocăință. Cu această ocazie, el a scris Psalmul 51. Vedem aici umilința lui David și inima lui care era cu adevărat pentru Domnul. Deși Natan i-a spus lui David că copilul lui va muri ca urmare a păcatului lui, David s-a rugat Domnului pentru viața fiului său. Relația lui David cu Dumnezeu era de așa natură încât voia să aibă în continuare credința și speranța că Dumnezeu Se va lăsa înduplecat. Când Dumnezeu și-a desfășurat judecata, David a acceptat-o întru totul (2 Samuel 12). În istoria aceasta, vedem și harul și suveranitatea lui Dumnezeu. Solomon, fiul lui David care l-a succedat și prin care a fost linia descendentă a lui Isus, s-a născut din David și Bat-Șeba.
Dumnezeu i-a spus lui David, prin Natan, și că sabia nu se va depărta de casa lui. Într-adevăr, în casa lui David au fost multe tulburări de atunci înainte. Vedem acest lucru între copiii lui David, când Amnon o necinstește pe Tamar, de aici urmând uciderea lui Amnon de către Absalom și complotul lui Absalom împotriva lui David. Natan i-a spus lui David și că nevestele lui îi vor fi date cuiva apropiat lui; lucrul acesta nu se va întâmpla în secret, cum a fost păcatul lui cu Bat-Șeba, ci în public. Profeția s-a împlinit când Absalom s-a culcat cu țiitoarele tatălui său pe acoperiș, ca toți să vadă (2 Samuel 16).
David este autorul multora dintre psalmi. În ei vedem felul în care L-a căutat și L-a glorificat pe Dumnezeu. E adesea considerat împărat păstor și poet războinic. Scriptura îl numește „cântărețul plăcut al lui Israel” (2 Samuel 23.1). Viața lui David pare plină de spectrul emoțiilor umane – un băiețel păstor obișnuit, cu mare încredere în credincioșia lui Dumnezeu, care a cinstit autoritățile, a fugit pentru viața lui și a ajuns regele în raport cu care sunt cântăriți toți regii lui Israel. A experimentat multe victorii militare. A căzut, de asemenea, într-un păcat grav, și, ca rezultat, familia lui a avut de suferit. Însă indiferent prin ce a trecut, David a apelat la Dumnezeu și a avut încredere în El. Chiar și în Psalmi, când e abătut sau descurajat, îl vedem că își ridică ochii la Stăpânul lui și Îi dă laudă. Bazarea aceasta pe Dumnezeu și urmărirea continuă a relației cu El e parte din ceea ce îl face pe David un om după inima lui Dumnezeu.
Dumnezeu i-a promis lui David un urmaș care să domnească pe tron pentru totdeauna. Împăratul veșnic e Isus, Mesia și Fiul lui David.
English
Ce putem învăța din viața lui David?
