Întrebare
De ce există atât de multe denominaţii creştine?
Răspuns
Pentru a răspunde la aceasta întrebare, mai întâi trebuie să facem diferenţa între denominaţiile din Trupul lui Hristos şi cultele necreştine şi religiile false. Biserica Prezbiteriană şi Luterană sunt exemple de denominaţii creştine. Mormonii şi Martorii lui Iehova sunt exemple de culte (grupuri care pretind să fie creştine, însă neagă unul sau mai multe adevăruri esenţiale ale credinţei creştine). Islamul şi Budismul sunt religii complet diferite.
Originea denominaţiilor în credinţa creştină poate fi găsită în Reforma Protestantă, mişcarea de “reformare” a Bisericii Romano-Catolice din secolul XVI, din care au apărut patru mari aripi sau tradiţii ale Protestantismului: Luterani, Reformaţi, Anabaptişti şi Anglicani. Din acestea patru, de-a lungul secolelor au ieşit ale denominaţii.
Biserica Luterana a fost numită aşa după numele lui Martin Luther şi a fost întemeiată pe învăţătura lui. Metodiştii şi-au luat numele de la fondatorul lor, John Wesley, care a fost cunoscut pentru “metodele” de creştere spirituală. Prezbiterienii sunt numiţi aşa datorită perspectivei lor asupra conducerii Bisericii – cuvântul grecesc pentru bătrân este presbyteros. Baptiştii au numele acesta fiindcă întotdeauna au subliniat importanţa botezului. Fiecare denominaţie are o doctrină sau un accent uşor diferit de celelalte, precum metoda botezului, participarea la Cina Domnului de către toţi sau doar de cei a căror mărturie poate fi verificată de liderii bisericii, suveranitatea lui Dumnezeu versus voinţa liberă în problema mântuirii, viitorul lui Israel şi al Bisericii, concepţia pretribulaţionistă versus cea posttribulaţionistă (răpirea Bisericii înainte sau după necazul cel mare – n.tr.), existenţa “semnelor” ca daruri spirituale în epoca modernă şi aşa mai departe. Motivul acestor divizări niciodată nu a fost credinţa în Hristos ca Domn şi Mântuitor, ci mai degrabă diferenţele de opinie ale oamenilor care căutau să-L onoreze pe Dumnezeu şi să păstreze puritatea doctrinală în funcţie de conştiinţa şi înţelegerea lor a Cuvântului Lui.
Astăzi denominaţiile sunt multe şi variate. Denominaţiile originale “principale” menţionate mai sus au dat naştere unor ramuri numeroase precum Adunările lui Dumnezeu (Assemblies of God), Alianţa Creştină şi Misionară, Nazarenii, Biserica Evanghelică Liberă (Evangelical Free), bisericile biblice independente (independent Bible churches) şi altele. Unele denominaţii subliniază diferenţe doctrinale uşoare, însă de cele mai multe ori ele pur şi simplu oferă stiluri de închinare diferite, potrivit gusturilor şi preferinţelor diferite ale creştinilor. Însă, trebuie reţinut următorul lucru: ca şi credincioşi, trebuie să fim uniţi în privinţa adevărurilor esenţiale ale credinţei, iar dincolo de aceasta rămâne la latitudinea creştinilor cum să se închine în cadrul bisericii. Această latitudine este cea care produce atât de multe diferenţe între creştini. Biserica Prezbiteriană din Uganda va avea un stil de închinare mult diferit de cel al Bisericii Prezbiteriene din Colorado, însă poziţia lor doctrinală în cea mai mare parte va fi aceeaşi. Diversitatea este un lucru bun, însă dezbinarea – nu. Dacă două biserici au diferenţe doctrinare, pot fi chemate la dezbateri şi dialog asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Acest tip de “ascuţirea fierului cu fier” (Proverbe 27:17) este benefic pentru toţi. Dacă ele se deosebesc după stil sau formă, totuşi e mai bine să rămână separate. Cu toate acestea, separarea nu exclude responsabilitatea pe care o au creştinii de a se iubi unii pe alţii (1 Ioan 4:11-12) şi în final să fie una în Hristos (Ioan 17:21-22).
English
De ce există atât de multe denominaţii creştine?
