Întrebare
Ce spune Biblia despre disciplina Bisericii sau excomunicare?
Răspuns
Excomunicarea este excluderea formală a unui individ din membralitatea bisericii şi separarea neformală de el. Matei 18:15-20 ne oferă procedura şi autoritatea pentru ca o biserica să facă acest lucru. Pasajul ne învaţă că un individ (de obicei partea ofensată sau vătămată) trebuie să meargă la cel care a greşit împotriva lui. Dacă acesta nu se pocăieşte, doi sau trei martori trebuie să confirme situaţia şi refuzul lui de a se pocăi. Dacă nici atunci nu se pocăieşte, el trebuie pus în faţa bisericii. Acest proces niciodată nu este “plăcut”, la fel cum niciodată un tată nu este încântat să-şi disciplineze copiii. Totuşi, de multe ori procesul este necesar. Scopul nu este de a fi rău sau de a arăta o atidudine „eu sunt mai sfânt decât tine”. Mai degrabă, motivul este restaurarea individului la o părtăşie deplină cu Dumnezeu şi cu ceilalţi credincioşi. Disciplina trebuie făcută cu dragoste faţă de individ, în ascultarea şi onorarea lui Dumnezeu, cât şi cu o frică evlavioasă pentru binele celorlalţi din biserică.
Biblia ne oferă un exemplu de necesitate a excomunicării într-o biserică locală: biserica din oraşul Corint (1 Corinteni 5:1-13). În acest pasaj, apostolul Pavel de asemenea prezintă câteva motive pentru folosirea biblică a excomunicării. Unul dintre motive (nu este menţionat direct în pasaj) este binele mărturiei lui Iisus Hristos (şi a Bisericii Lui) înaintea necredincioşilor. Când David a păcătuit cu Batşeba, una din consecinţele păcatului lui era că numele Dumnezeului adevărat a fost hulit de duşmanii Lui (2 Samuel 12:14). Al doilea motiv este că păcatul este ca un cancer: dacă îl laşi, el se răspândeşte la toţi din jur în acelaşi fel precum “puţinul aluat dospeşte toată plămădeala” (1 Corinteni 5:6-7). De asemenea, Pavel explică faptul că Iisus ne-a mântuit astfel încât să fim despărţiti de păcat, fără “aluat vechi” sau liberi de tot ce produce decădere spirituală (1 Corinteni 5:7-8). Dorinţa lui Hristos pentru mireasa Sa, adică Biserica, este să fie “fără pată şi fără sbârcitură..., sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5:25-27).
Excomunicarea, de asemenea, este făcută pentru binele pe termen lung a celui disciplinat de biserică. În 1 Corinteni 5:5 Pavel afirmă că excomunicarea este un mod de eliberare a păcătosului nepocăit din mâna “Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus”. Aceasta înseamnă că excomunicarea poate implica oarecum folosirea Satanei de către Dumnezeu (sau a unuia din demonii lui) ca unealtă de disciplinare pentru a lucra fizic în viaţa păcătosului cu scopul de a aduce pocăinţa adevărată în inima lui.
Speranţa este că acţiunea disciplinară a bisericii va reuşi să aducă întristare evlavioasă şi pocăinţă adevărată. Când au loc acestea, individul poate fi restaurat la părtăşie. Omul despre care se vorbeşte în 1 Corinteni 5 s-a pocăit, iar apostolul Pavel a încurajat biserica să-l reprimească în părtăşia ei (2 Corinteni 2:5-8). Din nefericire, disciplina, chiar dacă este făcută în dragoste şi într-o manieră corectă, nu reuşeşte întotdeauna să aducă o astfel de restaurare. Dar chiar şi atunci când disciplina eşuează în a aduce pocăinţă, ea tot este necesară pentru împlinirea altor scopuri bune menţionate mai sus.
Probabil toţi am asistat la comportamentul unui copil căruia i s-a permis să facă tot ce-i place fără nici o disciplină consecventă. Nu este o privelişte plăcută. Aceasta nu este dragoste părintească pentru că îl condamnă pe copil la un viitor sumbru. Un astfel de comportament nu-i va permite copilului să aibă relaţii semnificative sau să se descurce în orice fel de situaţii. În mod asemănător, disciplina în biserică, deşi niciodată uşoară sau plăcută, nu este doar necesară, ci şi binefăcătoare. Mai mult, ea este poruncită de Dumnezeu.
English
Ce spune Biblia despre disciplina Bisericii sau excomunicare?
