Întrebare
Este Duhul Sfânt un „el" sau o „ea", masculin, feminin sau neutru?
Răspuns
O greşeală obişnuită făcută cu privire la Duhul Sfânt este să fie considerat neutru, ceva ce Biblia nu a făcut niciodată. Duhul Sfânt este o Persoană. Are atributele unei persoane şi are relaţii personale. Are înţelegere (1 Corinteni 2.10-11). Ştie lucruri, care necesită intelect (Romani 8.27). Are o voie a Sa (1 Corinteni 12.11). Convinge de păcat (Ioan 16.8). Înfăptuieşte minuni (Fapte 8.39). Călăuzeşte (Ioan 16.13). Mijloceşte pentru persoane (Romani 8.26). Trebuie ascultat (Fapte 10.19-20). Poate fi minţit (Fapte 5.3), I te poţi împotrivi (Fapte 7.51), Îl poţi întrista (Efeseni 4.30), poate fi huluit (Matei 12.31) şi chiar insultat (Evrei 10.29). Are legături interrelaţionale cu apostolii (Fapte 15.28) şi cu fiecare membru al Sfintei Treimi (Ioan 16.14, Matei 28.19, 2 Corinteni 13.14). Persoana Duhului Sfânt este prezentată fără îndoială în Biblie, dar la ce gen?
Din punct de vedere lingvistic, este clar că terminologia teistă masculină domină Scriptura. În ambele Testamente, referirile la Dumnezeu folosesc pronume masculine. Numele specifice pentru Dumnezeu (de exemplu Iahve, Elohim, Adonai, Kurios, Theos) sunt toate la genul masculin. Lui Dumnezeu nu I se dă niciodată un nume feminin şi nu se face referire la El folosind pronume feminine. La Duhul Sfânt se face referire la genul masculin în tot Noul Testament, cu toate că cuvântul pentru „duh" (pneuma) este la genul neutru. Cuvântul evreiesc pentru „duh" (ruach) este feminin în Genesa 1.2. Dar genul unui cuvânt în limba greacă sau ebraică nu are nimic de-a face cu identitatea de gen.
Din punct de vedere teologic vorbind, de vreme ce Duhul Sfânt e Dumnezeu, putem face câteva afirmaţii cu privire la El dintre afirmaţiile generale privitoare la Dumnezeu. Dumnezeu este duh, spre deosebire de fizic sau material. Dumnezeu e invizibil şi este duh (adică fără trup) – (Ioan 4.24, Luca 24.39, Romani 1.20, Coloseni 1.15, 1 Timotei 1.17). De aceea, niciodată nu a fost folosit vreun lucru material care să Îl reprezinte pe Dumnezeu (Exodul 20.4). Dacă genul este un atribut al trupului, atunci un duh nu are gen. Dumnezeu, în esenţa Sa, nu are gen.
Identificările de gen ale lui Dumnezeu nu sunt unanime. Mulţi oameni cred că Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu exclusiv în termeni masculini, dar nu este aşa. Se spune despre Dumnezeu că dă naştere, în cartea Iov, şi Se descrie pe Sine ca o mamă, în Isaia. Isus L-a descris pe Tatăl ca fiind ca o femeie care caută un bănuţ pierdut, în Luca 15 (şi pe Sine ca pe o „cloşcă", în Matei 23.37). În Genesa 1.26-27, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră", şi apoi „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut." Astfel, chipul lui Dumnezeu era masculin şi feminin – nu pur şi simplu unul sau celălalt. Acest lucru este mai departe confirmat în Genesa 5.2, care poate fi tradus literal astfel: „I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de «Adam» în ziua când au fost făcuţi." Cuvântul evreiesc „adam" înseamnă „om" – contextul arată dacă înseamnă „bărbat" (deosebit de femeie) sau „omenire" (în sensul colectiv). Prin urmare, în orice măsură ar fi omenirea făcută după chipul lui Dumnezeu, genul nu este o problemă.
Totuşi, imaginea masculină în revelaţie nu este fără semnificaţie. O a doua oară când s-a spus despre Dumnezeu că S-a revelat într-o imagine fizică a fost atunci când I s-a cerut lui Isus să-L arate pe Tatăl ucenicilor, în Ioan, capitolul 14. El a răspuns în versetul 8 spunând: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl." Pavel face clar faptul că Isus era chipul lui Dumnezeu în Coloseni 1.15, numindu-L pe Isus „chipul Dumnezeului celui nevăzut". Acest verset este încadrat într-o secţiune care demonstrează superioritatea lui Cristos peste toată Creaţia. Majoritatea religiilor antice credeau într-un panteon – atât de zei, cât şi de zeiţe – care erau vrednici să li se aducă închinare. Dar unul dintre elementele distinctive ale iudeo-creştinismului este credinţa într-un Creator suprem. Limbajul masculin reprezintă mai bine această relaţie Creator-Creaţie. La fel cum un bărbat intră din exterior într-o femeie să o lase însărcinată, tot astfel Dumnezeu creează Universul din afară, în loc să îl nască din interior... La fel cum o femeie nu se poate fecunda pe sine însăşi, tot astfel nici Universul nu se poate crea pe el însuşi. Pavel repetă această idee în 1 Timotei 2.12-14, când face referire la ordinea Creaţiei ca al un model pentru ordinea din Biserică.
În final, oricare ar fi explicaţia noastră teologică, faptul este că Dumnezeu a folosit exclusiv termeni masculini ca să facă referire la Sine şi aproape exclusiv terminologie masculină chiar în metafore. În toată Biblia El ne-a învăţat cum să vorbim despre El, şi a fost în termeni relaţionali masculini. Aşadar, în timp ce Duhul Sfânt nu e nici masculin, nici feminin în esenţa Sa, se face în mod corect referire la El la masculin, în virtutea relaţiei Sale cu Creaţia şi cu revelaţia biblică. Nu există absolut nicio bază biblică pentru a-L vedea pe Duhul Sfânt ca pe un membru „feminin" al Trinităţii.
English
Este Duhul Sfânt un „el" sau o „ea", masculin, feminin sau neutru?
