Întrebare
A divorțat Dumnezeu de Israel?
Răspuns
Unul dintre modurile în care Dumnezeu Își asigură poporul de dragostea Sa pentru el este să Se descrie pe Sine ca fiind soțul lor. De exemplu, profetul îi spune lui Iuda: "Căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este numele Lui, și Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El Se numește Dumnezeul întregului pământ." (Isaia 54:5; cf. Ieremia 3:14; 31:32)
Israel s-a dovedit adesea a fi o soție necredincioasă, comițând adulter spiritual prin închinarea la dumnezei falși și părăsirea Domnului. De fapt, din cauza idolatriei, Dumnezeu a rostit acest cuvânt:
"Şi cu toate că a văzut că M-am despărțit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, și i-am dat cartea ei de despărțire, totuși sora sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel. Şi astfel, prin necurăția ei strigătoare, Israel a spurcat țara, a preacurvit cu piatra și lemnul. Cu toate acestea vicleana Iuda, sora ei, nu s-a întors la Mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie, zice Domnul" (Ieremia 3:8-10).
În acest pasaj, Dumnezeu îl avertizează pe Iuda să nu facă aceleași greșeli pe care le făcuse Israel, vecinii lor de la nord. Prin idolatria lor, Israel a păgânizat țara și a rupt legământul cu Dumnezeu. Din cauza enormității păcatului lor, Dumnezeu l-a pedepsit pe Israel și ilustrează această pedeapsă astfel: El a "divorțat" de Israel și i-a trimis departe - o referire la invazia asiriană, care a dus la îndepărtarea lui Israel din patria lor (vezi 2 Regi 17:5-7). Chiar și având în vedere exemplul "divorțului" lui Israel, Iuda a rămas necredincioasă, ca și cum L-ar fi provocat pe Dumnezeu să aplice o pedeapsă similară asupra lor.
Având un motiv întemeiat, Dumnezeu, soțul credincios, a "divorțat" de Israel, soția Sa necredincioasă. Ca să sublineze cum stau lucrurile, Dumnezeu a întrebat: "„Când se desparte un bărbat de nevasta sa, pe care o părăsește, și ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N-ar fi chiar și țara aceea spurcată? Şi tu ai curvit cu mulți ibovnici, și să te întorci iarăși la Mine? – zice Domnul?" (Ieremia 3:1) Răspunsul, conform Legii mozaice, era "nu"; un bărbat care divorțase de soția sa nu se putea recăsători ulterior cu ea (Deuteronomul 24:1-4). Conform metaforei lui Dumnezeu, Israel părea să se afle într-o situație fără speranță: a ajuns divorțat de Dumnezeu și, conform Legii, nu putea fi acceptat înapoi niciodată.
Dar apoi vine o întorsătură surprinzătoare: intervine mila lui Dumnezeu:
"„Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul. Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul, și nu țin mânie pe vecie." (Ieremia 3:12)
În același pasaj în care Dumnezeu stabilește un scenariu de deznădejde pentru Israel, El Își invită poporul să se "întoarcă" la El și promite că mânia Lui va înceta. S-ar putea ca dragostea lui Dumnezeu să fie mai puternică decât răzvrătirea poporului Său? Domnul Își repetă invitația:
"Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru, Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, și vă voi aduce înapoi în Sion." (Ieremia 3:14)
Dumnezeu promite să facă ceea ce Legea mozaică nu a putut face niciodată: să repare "căsătoria" stricată. Era de neconceput ca un soț uman să își ia înapoi soția infidelă, dar Dumnezeu este mai mare decât atât; El poate și va ierta poporul Său rătăcitor atunci când se pocăiește de păcatul său și Îl caută din nou (Ieremia 3:13).
Dumnezeu a folosit ilustrația șocantă a "divorțului" de Israel pentru a sublinia vinovăția lor în fața Lui. Dar Dumnezeu nu a lepădat niciodată unilateral Israelul pentru totdeauna. El le-a cerut doar să se întoarcă la El și să experimenteze bunătatea Sa. De fapt, după ce Dumnezeu spune că a "divorțat" de Israel, El le poruncește de trei ori să se "întoarcă" (Ieremia 3:11, 14, 23).
Apostolul Pavel explică: "„A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! ... Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. ... în vremea de față, este o rămășiță datorită unei alegeri prin har. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă. . . Întreb, dar: S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! ... Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredință, vor fi altoiți; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăși." (Romani 11:1-6, 11, 23)
O altă ilustrare a bunătății uimitoare a lui Dumnezeu se găsește în istoria profetului Osea. Dumnezeu i-a poruncit de fapt lui Osea să se căsătorească cu o prostituată (Osea 1:2). Ea nu i-a rămas credincioasă lui Osea. Apoi, în timp ce soția sa trăia în imoralitate, Domnul i-a poruncit lui Osea să o găsească și să o răscumpere. Scopul lui Dumnezeu a fost să arate măreția harului Său: "Iubește-o cum iubește Domnul pe copiii lui Israel, care se îndreaptă spre alți dumnezei și care iubesc turtele de stafide!" (Osea 3:1)
Harul lui Osea față de soția sa necredincioasă este un model al harului lui Dumnezeu față de poporul Său necredincios. Israel fusese ales și iubit de Dumnezeu, dar îi era necredincios prin idolatrie. În Ieremia 3, Dumnezeu le dă o "carte de despărțire", dar apoi îi imploră să se întoarcă. În Osea, Dumnezeu își urmărește și răscumpără "soția" înstrăinată și caută să continue relația cu ea. Ambele povestiri oferă o imagine de neuitat a iubirii puternice și nesfârșite a lui Dumnezeu pentru poporul Său de legământ.
Cum poate o soție divorțată să se întoarcă și să fie restaurată? Legea interzicea acest lucru, dar "mila biruie judecata" (Iacov 2:13), iar Dumnezeu are încă un plan pentru Israel. Harul lui Dumnezeu în Noul Legământ a oferit restaurarea pentru toți cei care vor crede în Hristos.
Odată, ucenicii neîncrezători L-au întrebat pe Isus: "Cine poate fi mântuit?". Isus i-a asigurat că mântuirea se bazează pe puterea și harul lui Dumnezeu, nu pe eforturile omului: "Ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu." (Luca 18:27)
English
A divorțat Dumnezeu de Israel?