Întrebare
De ce nu i-ar vindeca Dumnezeu pe cei care au suferit amputări?
Răspuns
Unii oameni folosesc această întrebare în încercarea de a „respinge" existența lui Dumnezeu. De altfel există un site popular anticreștin dedicat întrebării „De ce nu i-ar vindeca Dumnezeu pe cei care au suferit amputări?"
dovadă: http://www.whywontgodhealamputees.com. Dacă Dumnezeu e atotputernic și dacă Isus a promis să facă orice Îi cerem (sau așa merge raționamentul), atunci de ce nu i-ar vindeca Dumnezeu pe cei care au suferit amputări, când ne rugăm pentru ei? De ce Dumnezeu vindecă, de exemplu, bolnavi de cancer sau diabet, și totuși, nu a făcut niciodată ca un membru amputat să se regenereze? Faptul că o persoană cu amputare rămâne cu acea amputare e o „dovadă" pentru unii că Dumnezeu nu există, că rugăciunea e fără rost, că așa-numitele vindecări sunt coincidență și că religia e un mit.
Argumentul de mai sus e prezentat de obicei într-un fel bine gândit, logic, cu referințe scripturale liberale pe ici pe colo, ca să-l facă să pară mai legitim. Totuși, e un argument bazat pe o concepție greșită cu privire la Dumnezeu și pe o prezentare eronată a Scripturii. Firul rațiunii pe care se merge în argumentul „de ce nu i-ar vindeca Dumnezeu pe cei care au suferit amputări" conține cel puțin șapte premise false:
Premisa 1: Dumnezeu nu a vindecat niciodată un om care a suferit o amputare. Cine ar putea spune că, în istoria lumii, Dumnezeu nu a făcut niciodată un membru amputat să se regenereze? Să spui: „Nu am nicio dovadă empirică că membrele se pot regenera; prin urmare, nicio persoană cu amputări nu a fost vreodată vindecată în istoria lumii" e ca și când ai spune „Nu am nicio dovadă empirică că sunt iepuri în curtea mea; prin urmare, niciun iepure nu a locuit în spațiul acesta în istoria lumii". Pur și simplu nu poți trage această concluzie. Pe lângă aceasta, avem consemnarea istorică că Isus a vindecat leproși, dintre care unii putem presupune că pierduseră degete sau părți faciale. În oricare caz, leproșii au fost restaurați în întregime (Marcu 1.40-42, Luca 17.12-14). De asemenea, există cazul cu omul cu mâna uscată (Matei 12.9-13) și repararea urechii tăiate a lui Malhu (Luca 22.50-51), ca să nu menționăm faptul că Isus a înviat morți (Matei 11.5, Ioan 11), lucru fără îndoială mai dificil decât să vindeci o persoană cu amputări.
Premisa 2: Bunătatea și dragostea lui Dumnezeu Îl obligă să vindece pe toată lumea. Boala, suferința și durerea sunt rezultatul faptului că trăim într-o lume aflată sub blestem – blestem care se datorează păcatului nostru (Genesa 3.16-19, Romani 8.20-22). Bunătatea și dragostea lui Dumnezeu L-au făcut să ne ofere un Mântuitor care să ne răscumpere din blestem (1 Ioan 4.9-10), însă răscumpărarea noastră totală nu va avea loc până în momentul în care Dumnezeu va pune punct pentru totdeauna păcatului din lume. Până atunci suntem încă supuși morții fizice.
Dacă dragostea lui Dumnezeu L-ar obliga să vindece orice boală și infirmitate, atunci nu ar mai muri nimeni – pentru că „dragostea" i-ar menține pe toți complet sănătoși. Definiția biblică a dragostei este „o căutare plină de sacrificiu a celui mai mare bine pentru persoana iubită". Cel mai mare bine pentru noi nu e întotdeauna sănătatea fizică. Apostolul Pavel s-a rugat să-i fie îndepărtat „țepușul din carne", însă Dumnezeu a spus „Nu", pentru că a vrut ca Pavel să înțeleagă că nu avea nevoie să fie sănătos fizic ca să experimenteze harul lui Dumnezeu care îl susține. Prin această experiență, Pavel a crescut în umilință și în înțelegerea îndurării lui Dumnezeu și a puterii Lui (2 Corinteni 12.7-10).
Mărturia lui Joni Eareckson Tada ne oferă un exemplu din timpurile noastre a ceea ce poate face Dumnezeu prin intermediul tragediei fizice. Ca adolescentă, Joni a suferit un accident de scufundare care a lăsat-o cu tertraplegie. În cartea pe care a scris-o, Joni, relatează cum a mers de multe ori la vindecători prin credință și s-a rugat cu disperare pentru vindecarea care nu a venit niciodată. În cele din urmă, și-a acceptat situația ca fiind voia lui Dumnezeu și scrie: „Cu cât mă gândesc mai mult la acest lucru, cu atât mai mult sunt convinsă că Dumnezeu nu vrea ca toți să fie bine. El folosește problemele noastre pentru gloria Lui și pentru binele nostru." (p. 190)
Premisa 3: Dumnezeu înfăptuiește minuni astăzi așa cum a făcut în trecut. În miile de ani de istorie cuprinși în relatarea Bibliei, întâlnim doar patru perioade scurte în care minunile au fost înfăptuite la scară largă (perioada Exodului, vremea profeților Ilie și Elisei, lucrarea Domnului Isus și perioada apostolilor). Cu toate că minuni au avut loc pe tot parcursul Bibliei, numai în aceste patru perioade minunile au fost „obișnuite".
Perioada apostolilor s-a încheiat cu scrierea cărții Apocalipsa și cu moartea lui Ioan. Aceasta înseamnă că, din nou, minunile sunt rare. Orice lucrare care pretinde că e condusă de o nouă sămânță apostolică sau pretinde să aibă capacitatea de a vindeca îi înșală pe oameni. „Vindecătorii prin credință" se joacă cu emoțiile și folosesc puterea sugestiei să producă „vindecări" neverificabile. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu vindecă oameni în ziua de azi – credem că face acest lucru – însă nu în numărul și în felul pe care unii oameni îl pretind.
Ne întoarcem din nou la istoria lui Joni Eareckson Tada, care odată a căutat ajutorul vindecătorilor prin credință. În privința minunilor din zilele noastre, ea spune: „Felul în care omul se relaționează cu Dumnezeu în zilele noastre și în cultura noastră se bazează pe Cuvântul Lui, mai degrabă decât pe «semne și minuni»." (op. Cit. p. 190) Harul Lui e suficient și Cuvântul Lui e sigur.
Premisa 4: Dumnezeu e obligat să spună „da" la orice rugăciune spusă cu credință. Isus a spus: „Eu Mă duc la Tatăl: și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face." (Ioan 14.12-14) Unii au încercat să interpreteze acest pasaj în sensul că Isus e de acord cu orice cerem. Însă aceasta înseamnă să citim greșit intenția lui Isus. Observă, mai întâi, că Isus le vorbește apostolilor Lui și promisiunea e pentru ei. După înălțarea lui Isus, apostolilor le-a fost dată puterea de a înfăptui minuni, în timp ce răspândeau Evanghelia (Fapte 5.12). În al doilea rând, Isus folosește de două ori expresia „în Numele Meu". Acest fapt indică temelia pentru rugăciunile apostolilor, însă înseamnă și că orice lucru pentru care s-ar ruga trebuie să fie în acord cu voia lui Isus. Despre o rugăciune egoistă, de exemplu, sau despre una motivată de poftă nu se poate spune că e făcută în Numele lui Isus.
Ne rugăm cu credință, însă credința înseamnă că ne încredem în Dumnezeu. Ne încredem în El să facă ceea ce e cel mai bine și în faptul că El știe ce e cel mai bine. Când luăm în considerare toată învățătura Bibliei cu privire la rugăciune (nu doar promisiunea dată apostolilor), înțelegem că Dumnezeu Își poate exercita puterea răspunzând la rugăciunea noastră sau ne poate surprinde cu un curs diferit al acțiunii. În înțelepciunea Lui, El face întotdeauna ceea ce e cel mai bine (Romani 8.28).
Premisa 5: Vindecarea dată de Dumnezeu în viitor (la înviere) nu poate compensa suferința pământească. Adevărul este că „suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi" (Romani 8.18). Când un credincios își pierde unul dintre membre, el are promisiunea lui Dumnezeu a vindecării din viitor și credința este „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințate despre lucrurile care nu se văd" (Evrei 11.1). Isus a spus: „Este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul veșnic." (Matei 18.8) Cuvintele Lui confirmă lipsa de importanță relativă pe care o are condiția noastră fizică în această lume, în comparație cu condiția noastră veșnică. Să intri în viață schilodit (și apoi să fii vindecat) e infinit mai bine decât să intri în iad sănătos (ca să suferi o veșnicie).
Premisa 6: Planul lui Dumnezeu e supus aprobării omului. Una dintre afirmațiile subiectului de controversă „de ce nu i-ar vindeca Dumnezeu pe cei care au suferit o amputare" este că Dumnezeu pur și simplu nu e „corect" față de cei cu amputări. Totuși, Scriptura e clară în privința faptului că Dumnezeu e cu totul drept (Psalmul 11.7, 2 Tesaloniceni 1.5-6) și în suveranitatea Lui nu dă socoteală nimănui (Romani 9.20-21). Credinciosul are încredere în bunătatea lui Dumnezeu chiar și atunci când împrejurările sunt dificile și înțelesul pare să lipsească.
Premisa 7: Dumnezeu nu există. Aceasta e presupunerea de bază pe care e clădit întregul raționament „de ce nu i-ar vindeca Dumnezeu pe cei care au suferit o amputare". Cei care susțin acest raționament pornesc de la premisa că Dumnezeu nu există și apoi continuă să-și sprijine ideea cât de bine pot. Pentru ei, „religia e un mit" e o concluzie evidentă, prezentată ca o deducție logică, dar care e, în realitate, fundamentală pentru raționament.
Într-un sens, întrebarea de ce nu i-ar vindeca Dumnezeu pe cei care au suferit o amputare e o întrebare-capcană, asemănătoare cu „Poate Dumnezeu să facă o piatră suficient de mare încât să nu o poată ridica?" și e concepută nu ca să caute adevărul, ci să discrediteze credința. Într-un alt sens, poate fi o întrebare validă, cu un răspuns biblic. Răspunsul, pe scurt, ar fi ceva de felul următor: „Dumnezeu îi poate vindeca pe cei care au suferit amputări și îi va vindeca pe fiecare dintre ei care se încred în Cristos ca Mântuitor. Vindecarea va veni, nu ca rezultat al faptului că o cerem acum, ci la timpul lui Dumnezeu, posibil în această viață, dar în mod hotărât în cer. Până atunci, umblăm prin credință, încrezându-ne în Dumnezeu care ne răscumpără în Cristos și ne promite învierea în trup."
O mărturie personală:
Primul nostru fiu s-a născut cu oase lipsă în partea inferioară a picioarelor și avea doar două degete la picioare. La două zile după prima lui zi de naștere i-au fost amputate ambele picioare. Acum ne gândim să adoptăm un copil din China care ar avea nevoie de o operație similară și trece prin probleme similare. Simt că Dumnezeu m-a ales să fiu o mamă foarte specială pentru acești copii speciali, și până să văd acest subiect, de ce nu i-ar vindeca Dumnezeu pe cei care au suferit amputări, nu mi-a trecut prin minte că oamenii au folosit acest lucru ca motiv să se îndoiască de existența lui Dumnezeu. Ca mamă a unui copil fără picioare și mamă potențială a unui alt copil căruia la fel îi va lipsi o parte din membrele inferioare, niciodată nu am văzut lucrurile din acea perspectivă. Dimpotrivă, L-am văzut chemându-mă să fiu o mamă specială, ca un mod de a-i învăța pe alții despre binecuvântările lui Dumnezeu. El mă cheamă, de asemenea, să le ofer acestor copii oportunitatea de a fi adăugați într-o familie creștină care-i va învăța să-L iubească pe Domnul în felul lor special și să înțeleagă că putem birui toate lucrurile prin Cristos. Unii pot vedea acest lucru ca pe o piatră de poticnire; noi găsim că este o experiență și o provocare din care să învățăm. De asemenea, Îi mulțumim lui Dumnezeu că i-a dat cuiva cunoștința de a face operațiile necesare și de a concepe protezele de trebuinţă care îi permit fiului meu, și sperăm că și următorului nostru fiu, să poată umbla, fugi, sări și trăi ca să-L glorifice pe Dumnezeu în toate lucrurile. „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său." (Romani 8.28)
English
De ce nu i-ar vindeca Dumnezeu pe cei care au suferit amputări?
