settings icon
share icon
Întrebare

Este Jesus Calling (Chemarea lui Isus) o carte bună? Există probleme doctrinare în Jesus Calling?

Răspuns


Jesus Calling, scrisă de Sarah Young, a devenit o carte extrem de populară de la prima sa lansare, în 2004. Cititorii au fost încurajați să trăiască în prezența lui Dumnezeu și să asculte vocea Lui. Devoționalele se bazează pe mesajele pe care autoarea pretinde că le-a primit de la Isus și sunt transmise cititorului ca și cum Dumnezeu ar vorbi.

GotQuestions.org îi avertizează pe cititorii cărții Jesus Calling. Scrierile lui Young nu trebuie privite ca o nouă revelație de la Dumnezeu. Biblia este completă și conține tot ceea ce avem nevoie "să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire" (2 Timotei 3:16). Deși Young recunoaște că lucrarea ei este diferită de Cuvântul lui Dumnezeu, unii cititori echivalează devoționalele ei cu cuvintele pe care Isus le-a adresat lor personal. Această concluzie este de înțeles, din moment ce Young îi spune cititorului că aceste cuvinte sunt de la Dumnezeu Însuși. În mintea cititorului, cum pot fi cuvintele lui Dumnezeu mai puțin autoritare decât Biblia? Dacă cuvintele sunt de la Dumnezeu, cum să nu fie inspirate?

În edițiile anterioare ale cărții, Young își descrie inspirația pentru Jesus Calling. Ea a descoperit o mică broșură numită God Calling (Chemarea lui Dumnezeu), scrisă de doi "ascultători" anonimi. Este posibil ca Young să nu fi știut că autorii cărții God Calling foloseau practica ocultă a scrierii automate pentru a-și primi mesajele. Chiar și așa, Young a spus: "Aceste femei au practicat așteptarea liniștită în Prezența lui Dumnezeu, cu creionul și hârtia în mână, înregistrând mesajele pe care le primeau de la [Dumnezeu]. Această broșură a devenit o comoară pentru mine. Se potrivea remarcabil de bine cu dorința mea de a trăi în Prezența lui Isus." Referințele la controversata carte God Calling au fost eliminate din edițiile recente ale cărții Jesus Calling.

Poate că Young este sinceră în dorința ei de a-i încuraja pe credincioși, dar a pune cuvinte în gura lui Isus este întotdeauna periculos. Să pretinzi că vorbești în Numele lui Dumnezeu este același lucru cu a lua mantia de profet. Dumnezeu a vorbit deja. El a dorit ca noi să-L auzim în Cuvântul Său, Biblia, care este singura carte cu autoritate. Young a tânjit după ceva mai mult decât Cuvântul inspirat de Dumnezeu, iar acesată dorință este premisa greșită a cărții Jesus Calling.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Este Jesus Calling (Chemarea lui Isus) o carte bună? Există probleme doctrinare în Jesus Calling?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries