settings icon
share icon
Întrebare

Ce este împăcarea cu Dumnezeu? De ce este nevoie să fim împăcaţi cu Dumnezeu?

Răspuns


Imaginaţi-vă doi prieteni care au un conflict sau o ceartă. Relaţia bună de care se bucurau este încordată acum până în punctul de a se rupe. Ei încetează să vorbească unul cu altul, comunicarea fiind foarte dificilă. Prietenii devin treptat ca doi străini. O astfel de înstrăinare poate fi oprită doar prin împăcare. A fi împăcat înseamnă a restaura prietenia sau armonia. Când doi prieteni vechi îşi rezolvă divergenţele şi îşi restaurează prietenia, atunci are loc împăcarea. 2 Corinteni 5:18-19 declară: “Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Iisus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.”

Biblia spune că Iisus Hristos ne-a împăcat cu Dumnezeu (Romani 5:10; 2 Corinteni 5:18; Coloseni 1:20-21). Faptul că am avut nevoie de împăcare înseamnă că relaţia noastră cu Dumnezeu era ruptă. Din moment ce Dumnezeu este sfânt, noi eram cei vinovaţi. Păcatul nostru ne-a îndepărtat de Dumnezeu. Romani 5:10 spune că noi eram duşmanii lui Dumnezeu: “Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui”.

Când a murit Hristos pe cruce, El a satisfăcut judecata lui Dumnezeu şi a făcut posibil ca noi, vrăjmaşii lui Dumnezeu, să avem pace cu El. “Împăcarea” noastră cu Dumnezeu implică manifestarea harului Lui şi iertarea păcatului nostru. Rezultatul jertfei lui Iisus este că relaţia noastră s-a schimbat din duşmănie în prietenie. “Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15:15). Împăcarea cu Dumnezeu este un adevăr glorios! Am fost duşmanii lui Dumnezeu, dar acum suntem prietenii Lui. Datorită păcatelor noastre am fost în postura de condamnaţi, dar acum suntem iertaţi. Am fost în război cu Dumnezeu, iar acum avem pacea care întrece orice pricepere (Filipeni 4:7).

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce este împăcarea cu Dumnezeu? De ce este nevoie să fim împăcaţi cu Dumnezeu?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries