settings icon
share icon
Întrebare

Când au fost considerați Iosif și Maria căsătoriți?

Răspuns


Există trei pasaje din Scriptură care se referă în mod specific la momentul logodnei lui Iosif cu Maria, la consumarea căsătoriei lor și la nașterea lui Isus: Matei 1:18-25; Luca 1:26-56; Luca 2:1-7. Fiecare pasaj dezvăluie ceva despre relația lor, precum și despre obiceiurile culturale din acea vreme.

În vremurile biblice, obiceiurile evreiești de căsătorie privind logodna unui cuplu erau mult diferite și mult mai stricte decât cele pe care le cunoaștem astăzi, mai ales în Occident. Căsătoriile erau aranjate de către părinții miresei și ai mirelui și, adesea, fără ca aceștia să se consulte măcar cu cuplul care urma să se căsătorească. Se întocmea un contract prin care părinții mirelui plăteau un preț pentru mireasă. Un astfel de contract era considerat imediat obligatoriu, cuplul fiind considerat căsătorit chiar dacă ceremonia efectivă și consumarea căsătoriei nu aveau loc decât după un an. Perioada dintre aceste momente era un fel de testare a fidelității, cuplul având puține sau chiar niciun contact unul cu celălalt.

În timpul acestei perioade de logodnă, îngerul Gabriel a vizitat-o pe Maria și a anunțat-o de iminenta ei sarcină. Nu este de mirare că Maria a fost atât de uimită în fața îngerului; era încă virgină și nu avea să cunoască niciun bărbat din punct de vedere sexual timp de câteva luni, poate chiar un an sau mai mult (Matei 1:18; Luca 1:34).

Iosif a aflat curând de sarcina Mariei și acest lucru a fost, fără îndoială, un motiv de consternare pentru el: "Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii, de aceea și-a pus de gând s-o lase pe ascuns." (Matei 1:19) Obiceiul iudaic permitea ca ei să fie considerați ca soț și soție, deși căsătoria nu fusese încă consumată. Se subliniază faptul că Iosif și Maria nu avuseseră niciun contact sexual unul cu celălalt, așa cum subliniază versetul 18 "înainte ca ei să locuiască împreună". Așadar, Iosif se afla într-o dilemă. Legea iudaică prevedea că logodnica sa, din cauza infidelității ei, putea fi dusă în fața bătrânilor pentru judecată și ucisă cu pietre. Dar el se gândea să o îndepărteze în secret, fără ca fapta să fie făcută publică. În acele vremuri străvechi, logodnele sau angajamentele de căsătorie erau obligatorii și nu puteau fi anulate decât printr-o hotărâre oficială de divorț.

Atunci, îngerul i-a apărut lui Iosif în vis (Matei 1:20-25) și i-a explicat că toate acestea aduceau la împlinirea profeției că o fecioară va naște un copil care va fi Mântuitorul (Isaia 7:14), iar "el [Iosif] a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa. Dar n-a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus."

Luca 2:1-7 confirmă, de asemenea, ideea că Iosif și Maria, deși logodiți, erau considerați ca soț și soție de obiceiurile iudaice, chiar dacă ceremonia de căsătorie nu fusese pe deplin îndeplinită. Așadar, Iosif și Maria erau de fapt căsătoriți legal înainte de nașterea lui Isus, deși căsătoria lor nu a fost consumată fizic decât după nașterea Sa.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Când au fost considerați Iosif și Maria căsătoriți?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries