Întrebare
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Iosua?
Răspuns
Iosua este cel mai bine cunoscut ca fiind secundul lui Moise care preia conducerea și îi duce pe israeliți în Țara Promisă după moartea lui Moise. Iosua este considerat unul dintre conducătorii militari cei mai mari din Biblie pentru faptul că a condus cucerirea în șapte ani a Țării Promise și e adesea prezentat ca un model de conducere și o sursă de aplicare practică a felului în care să fii un lider eficient. Să privim la viața lui din perspectiva biblică.
Lider militar fiind, Iosua va fi considerat unul dintre ce mai măreți generali din istoria omenirii, dar ar fi o greșeală să atribuim victoria lui Israel numai abilității lui Iosua ca general militar. Prima dată când îl întâlnim pe Iosua este în Exodul 17, în bătălia împotriva amaleciților, Exodul 17.13 ne spune că Iosua „a biruit pe amalec și poporul lui”, astfel că suntem tentați să concluzionăm că abilitățile militare ale lui Iosua au adus victoria. Însă în acest pasaj vedem că se petrece un lucru neobișnuit. În versetul 11 citim: „Când își ridica Moise mâna, era mai tare Israel și când își lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec.” În cele din urmă, mâinile lui Moise au obosit în așa măsură încât au trebuit să aducă o piatră pe care să stea, și Aaron și Hur i-au susținut mâinile. Prin urmare, vedem în scena aceasta că Iosua a biruit pentru că Dumnezeu i-a dat bătălia.
Același lucru poate fi spus despre victoriile militare din Țara Promisă. Domnul a promis o victorie sigură și a dat-o într-o manieră convingătoare. Singura excepție este bătălia de la Ai (Iosua 7). Sunt câteva lucruri de observat cu privire la această întâmplare. Israel a încălcat loialitatea față de Dumnezeu cu privire la „lucrurile date spre nimicire” (Iosua 7.1). Dumnezeu le poruncise israeliților să dea spre nimicire totul (Iosua 6.17), iar Acan a păstrat o parte din prada de război din bătălia de la Ierihon pentru sine. Datorită acestui lucru, Dumnezeu i-a judecat prin faptul că nu le-a dat victorie la Ai. Un alt lucru de observat este că nu există poruncă explicită din partea lui Dumnezeu să meargă împotriva cetății Ai. Scopul alăturării relatărilor despre aceste două bătălii este de a ne arăta că atunci când Dumnezeu stabilește programul și cursul lucrurilor, urmează victoria, dar când omul face acest lucru, vine eșecul. Ierihonul a fost bătălia lui Dumnezeu, Aiul nu. Dumnezeu a răscumpărat situația și în cele din urmă le-a dat victoria, dar nu înainte să fi învățat lecția obiect.
Mai multe dovezi despre calitățile de conducător ale lui Iosua pot fi văzute în credința lui tare ca stânca în Dumnezeu. Când israeliții se aflau la hotarul Țării Promise în Numeri 13, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să trimită doisprezece oameni să spioneze țara, câte unul din fiecare seminție a lui Israel. La întoarcere, zece dintre ei au raportat că țara, deși plină de belșug așa cum a promis Dumnezeu, era ocupată de luptători puternici și fioroși, care locuiau în orașe mari fortificate. Mai mult, în țară erau și nefilimi (uriași din perspectiva israeliților). Iosua și Caleb au fost singurii doi care au îndemnat poporul să ia țara (Numeri 14.6-10). Vedem aici un lucru care l-a separat pe Iosua (și pe Caleb) de restul israeliților – au crezut în promisiunile lui Dumnezeu. Ei nu au fost intimidați de mărimea luptătorilor sau de tăria cetăților lor. În schimb, Îl cunoșteau pe Dumnezeul lor și și-au amintit cum a făcut El cu Egiptul, cea mai puternică națiune de pe pământ la acea vreme. Dacă Dumnezeu putea avea grijă de măreața armată egipteană, putea cu siguranță să aibă grijă și de diversele triburi canaanite. Dumnezeu a răsplătit credința lui Iosua și a lui Caleb, păstrându-i din întreaga generație de israeliți care va pieri în pustiu.
Vedem credincioșia lui Iosua în actul săvârșit în ascultare de a consacra poporul înainte de invadarea Țării Promise și din nou după înfrângerea cetății Ai. Însă nicăieri nu se vede mai clar credincioșia lui Iosua decât la finalul cărții care îi poartă numele, când adună poporul pentru ultima dată și le reamintește lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru ei. După ce le-a vorbit, Iosua i-a îndemnat pe oameni să își părăsească idolii și să rămână credincioși legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu ei la Sinai, spunând: „Și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de râu, sau dumnezeilor amoriților, în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24.15)
Așadar, ce putem învăța din viața lui Iosua? Putem extrage principii ale conducerii din viața lui? Cu siguranță. Faptul că Dumnezeu i-a dat victoria în luarea Țării Promise nu îi știrbește din conducerea militară. Mai mult, a fost un conducător deosebit de capabil pentru israeliți, însă abilitățile lui de conducere nu sunt lecția principală pe care trebuie să o învățăm din viața lui Iosua. O lecție mai bună ar fi credincioșia lui Iosua, felul în care a stat împotriva celor zece iscoade care au adus raportul nefavorabil despre obstacolele în calea luării Țării Promise și zelul lui de a stârni credincioșia poporului față de legământ. Dar nici măcar credința lui nu a fost perfectă. Putem vorbi despre faptul că a trimis iscoade în Ierihon, deși Dumnezeu garantase victoria, și apoi despre excesul de încredere de care a dat dovadă în bătălia de la Ai.
Lecția principală pe care o desprindem din viața lui Iosua este că Dumnezeu este credincios promisiunilor Sale. Dumnezeu i-a promis lui Avraam că urmașii săi vor locui în țară, și, sub conducerea lui Iosua, Dumnezeu a adus poporul în țara pe care a promis că le-o va da. Actul acesta a finalizat lucrarea de răscumpărare pe care a început-o Dumnezeu cu Moise în scoaterea lui din Egipt. Este și o imagine care arată spre răscumpărarea finală pe care o aduce Isus comunității de credință. La fel ca Moise, Isus ne salvează din robia păcatului și, la fel ca Iosua, Isus ne va duce în Țara Promisă eternă și la odihna de Sabat veșnică (Evrei 4.8-10).
English
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Iosua?
