Întrebare
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Iov?
Răspuns
Viața lui Iov demonstrează că oamenii adesea nu sunt conștienți de multele căi prin care Dumnezeu e la lucru în viața fiecărui credincios. Viața lui Iov e, de asemenea, una care stârnește întrebarea: „De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?” E întrebarea veche de secole și una la care e dificil de răspuns, dar credincioșii știu că Dumnezeu e întotdeauna în control și, indiferent de ceea ce se întâmplă, nu există coincidențe – nimic nu are loc la întâmplare. Iova a fost un credincios; știa că Dumnezeu e pe tron și în control total, deși nu avea cum să știe de ce în viața lui se întâmplau atât de multe tragedii teribile.
Iov era „fără prihană și curat la suflet. El se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău” (Iov 1.1). Avea zece copii și era un om foarte bogat. Biblia ne spune că într-o zi, Satan s-a prezentat înaintea lui Dumnezeu și Dumnezeu l-a întrebat pe Satan ce părere are despre Iov. Satan l-a acuzat pe Iov că Îl cinstește pe Dumnezeu numai pentru că era binecuvântat de El. Astfel că Dumnezeu îi îngăduie lui Satan să ia bunăstarea lui Iov și copiii lui. Mai târziu, Dumnezeu i-a permis lui Satan să-l chinuiască fizic pe Iov. Iov a jelit profund, dar nu L-a acuzat pe Dumnezeu de lucruri rele (Iov 1.22, 42.7-8).
Prietenii lui Iov au fost siguri că Iov păcătuise încât să merite pedeapsa și s-au contrazis cu el despre acest lucru. Însă Iov și-a susținut nevinovăția, deși a mărturisit dorința de a muri și I-a pus întrebări lui Dumnezeu. Un om mai tânăr, Elihu, a încercat să vorbească de partea lui Dumnezeu, înainte ca Dumnezeu Însuși să-i răspundă lui Iov. Iov 38-42 conține unele dintre cele mai uimitoare exprimări poetice despre mărimea și măreția lui Dumnezeu. Iov răspunde la discursul lui Dumnezeu cu umilință și pocăință, spunând că a vorbit despre lucruri pe care nu le cunoștea (Iov 40.3-5, 42.1-6). Dumnezeu le-a spus prietenilor lui Iov că era mâniat pe ei fiindcă au vorbit lucruri false despre El, spre deosebire de Iov, care a vorbit adevărul (Iov 42.7-8). Dumnezeu le-a spus să aducă jertfe și că Iov se va ruga pentru ei, și El va accepta rugăciunea lui Iov. Iov a făcut acest lucru, probabil iertându-și la rândul lui prietenii pentru asprimea lor. Dumnezeu a restaurat în mod dublu averea lui Iov (Iov 42.10) și „în cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi” (Iov 42.12). Iov a mai trăit 140 de ani după suferința lui.
Iov nu și-a pierdut în niciun moment credința în Dumnezeu, chiar și în cele mai dureroase împrejurări care l-au testat până în măduvă. E greu să ne imaginăm cum e să pierdem într-o zi tot ceea ce deținem – proprietate, posesiuni și chiar copiii. Cei mai mulți oameni s-ar adânci în depresie și probabil că ar avea și gânduri de sinucidere după o astfel de pierdere masivă. Deși era suficient de deprimat încât să blesteme ziua în care s-a născut (Iov 3.1-26), Iov nu L-a blestemat niciodată pe Dumnezeu (Iov 2.9-10) și nici nu s-a clintit din înțelegerea faptului că Dumnezeu e în control. Cei trei prieteni ai lui Iov, pe de altă parte, în loc să-l consoleze, i-au dat sfaturi rele și chiar l-au acuzat că a păcătuit atât de grav, încât Dumnezeu îl pedepsea cu această nenorocire. Iov Îl cunoștea pe Dumnezeu suficient de bine încât să știe că nu lucrează în acest fel; de fapt, avea o relație atât de intimă și personală cu El, încât a fost în stare să spună: „Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în fața Lui.” (Iov 13.15) Când soția lui Iov i-a sugerat să-L blesteme pe Dumnezeu și să moară, Iov a răspuns: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce, primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?” (Iov 2.10)
Situația dificilă în care se afla Iov, de la moartea copiilor lui și pierderea proprietății la chinul fizic pe care l-a îndurat, plus cuvântările așa-zișilor lui prieteni, nu au făcut niciodată ca credința lui să se clatine. Știa cine este Răscumpărătorul lui, știa că este un Salvator viu, și știa că Acesta va sta într-o zi pe pământ în mod real (Iov 19.25). A înțeles că zilele omului sunt rânduite (numărate) și că lucrul acesta nu poate fi schimbat (Iov 14.5). Profunzimea spirituală a lui Iov se arată pe tot parcursul cărții. Iacov face referire la Iov ca la un exemplu de răbdare, scriind: „Frații mei, luați ca pildă de suferință și de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului. Iată, noi numim fericiți pe cei ce au răbdat. Ați auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov și ați văzut ce sfârșit i-a dat Domnul și cum Domnul este plin de milă și de îndurare.” (Iacov 5.10-11)
Sunt și câteva date științifice și istorice în cartea lui Iov. Cartea face aluzie la faptul că pământul este rotund cu mult înainte de apariția științei moderne (Iov 22.14). Cartea menționează dinozaurii – nu pe nume, dar descrierea behemotului e cu siguranță cea a unui dinozaur – care trăiește alături de oameni (Iov 40.15-24).
Cartea Iov ne lasă să aruncăm o privire dincolo de perdeaua care desparte viața pământească de cea cerească. La începutul cărții, vedem că lui Satan și îngerilor lui căzuți încă li se permite accesul în cer, intrând și ieșind de la întâlnirile stabilite care au loc acolo. Ceea ce e evident din aceste relatări e că Satan e foarte ocupat să lucreze răul pe pământ, după cum e consemnat în Iov 1.6-7. De asemenea, relatarea aceasta arată cum Satan este „pârâșul fraților”, care corespunde cu Apocalipsa 12.10, și arată aroganța și mândria lui, așa cum este scris în Isaia 14.13-14. E uimitor să vezi cum Satan Îl provoacă pe Dumnezeu; el nu are scrupule să Îl confrunte pe Cel Preaînalt. Relatarea din Iov îl arată pe Satan așa cum este cu adevărat – trufaș și rău până în măduvă.
Poate că cea mai importantă lecție pe care o învățăm din cartea Iov este că Dumnezeu nu trebuie să-i dea socoteală nimănui pentru ceea ce face sau nu face. Experiența lui Iov ne învață că e posibil să nu cunoaștem niciodată motivul exact al suferinței, dar trebuie să ne încredem în Dumnezeul nostru suveran, sfânt și drept. Căile Lui sunt perfecte (Psalmul 18.30). Deoarece căile lui Dumnezeu sunt perfecte, putem avea încredere că orice face – și orice îngăduie – e, de asemenea, perfect. Nu ne putem aștepta să înțelegem cu totul gândul lui Dumnezeu, așa cum ne aduce El aminte: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele. ... Ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.” (Isaia 55.8-9)
Responsabilitatea noastră față de Dumnezeu este să-L ascultăm, să ne încredem în El și să ne supunem voii Lui, fie că o înțelegem, fie că nu. Când facem acest lucru, Îl vom întâlni pe Dumnezeu în mijlocul încercărilor noastre – posibil chiar din cauza încercărilor noastre. Vom vedea mai clar măreția Dumnezeului nostru și vom spune, împreună cu Iov: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (Iov 42.5)
English
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Iov?
