Întrebare
Ce vor să spună versetele din Ioan 1.1, 14 atunci când declară că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu?
Răspuns
Răspunsul la această întrebare se găsește prin a înțelege mai întâi motivul pentru care a scris Ioan Evanghelia. Găsim scopul său afirmat limpede în Ioan 20.30-31: „Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viața în Numele Lui.” Scopul lui Ioan a fost să-L prezinte cititorilor săi pe Isus Cristos, stabilind cine este El (Dumnezeu întrupat) și ce a făcut El. Singurul scop al lui Ioan a fost să-i conducă pe oameni la a îmbrățișa, prin credință, lucrarea de mântuire a lui Cristos. Când înțelegem acest lucru, putem înțelege mai bine de ce, în Ioan 1.1, Ioan Îl prezintă pe Isus ca fiind „Cuvântul”.
Prin faptul că și-a început Evanghelia afirmând: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu”, Ioan Îl prezintă pe Isus cu un termen cu care atât cititorii săi evrei, cât și cei dintre neamuri erau familiarizați. Cuvântul grecesc tradus cu „Cuvântul” în acest pasaj este „logos”, și era un termen obișnuit atât în filosofia greacă, cât și în gândirea iudaică din acea vreme. De exemplu, în Vechiul Testament, „cuvântul” lui Dumnezeu este adesea personificat ca un instrument de îndeplinire a voii lui Dumnezeu (Psalmul 33.6, 107.20, 119.89, 147.15-18). Astfel, în ceea ce-i privește pe cititorii săi evrei, prin faptul că-L prezintă pe Isus ca fiind „Cuvântul”, într-un sens Ioan îi îndreaptă către Vechiul Testament, unde „logosul” sau „Cuvântul” lui Dumnezeu este asociat cu personificarea revelației lui Dumnezeu. Și în filosofia greacă, termenul „logos” era folosit pentru a descrie mijlocul intermediar prin care Dumnezeu a creat lucrurile materiale și prin care a comunicat cu ele. În conceptul despre lume și viață al grecilor, „logosul” se considera că este un pod între Dumnezeul transcendent și universul material. Așadar, pentru cititorii săi greci, folosirea termenului „logos” e probabil să nască ideea unei surse de mediere între Dumnezeu și lume.
Astfel, în esență, ceea ce face Ioan prin faptul că Îl prezintă pe Isus ca fiind „logosul” este să se inspire dintr-un cuvânt și un concept cu care atât iudeii, cât și cei dintre neamuri din zilele sale să fie familiarizați și să îl folosească ca punct de pornire de la care să li-L prezinte pe Isus Cristos. Dar Ioan trece dincolo de conceptul familiar al „logosului” pe care cititorii săi iudei și dintre neamuri e posibil să-l fi avut și Îl prezintă pe Isus nu ca pe o simplă sursă de mediere, după cum înțelegeau grecii lucrurile, ci ca pe o Ființă personală, în întregime divină și totuși în întregime omenească. De asemenea, Cristos nu a fost pur și simplu o personificare a revelării lui Dumnezeu, așa cum credeau evreii, ci a fost într-adevăr revelația de Sine perfectă a lui Dumnezeu în trup într-atât încât Ioan va consemna cuvintele lui Isus adresate lui Filip: „Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: «Arată-ni-L pe Tatăl»?” (Ioan 14.9) Prin folosirea termenului „logos” sau „Cuvântul” în Ioan 1.1, Ioan amplifică și aplică un concept care era familiar audienței sale și îl folosește pentru a li-L prezenta cititorilor săi pe adevăratul „logos” al lui Dumnezeu în Isus Cristos, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, în întregime Dumnezeu, și totuși în întregime Om, care a venit să-L reveleze pe Dumnezeu omului și să-i răscumpere din păcatul lor pe toți cei care vor crede în El.
English
Ce vor să spună versetele din Ioan 1.1, 14 atunci când declară că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu?
