Întrebare
De ce L-a trădat Iuda pe Isus?
Răspuns
Cu toate că nu putem fi absolut siguri cu privire la motivul pentru care Iuda L-a trădat pe Isus, câteva lucruri sunt sigure. Mai întâi, cu toate că Iuda a fost ales să fie unul dintre cei doisprezece (Ioan 6.4), toate dovezile Scripturii arată înspre faptul că el nu a crezut niciodată că Isus este Dumnezeu. Poate că nu a fost convins că Isus era Mesia (aşa cum a înţeles Iuda). Spre deosebire de ceilalţi ucenici care L-au numit pe Isus „Domn”, Iuda nu a folosit niciodată această titulatură cu privire la Isus ci, în schimb, L-a numit „Rabbi”, mărturisind că Isus nu este cu nimic mai mult decât un învăţător. Cu toate că alţi ucenici din când în când au făcut mărturisiri de credinţă şi loialitate (Ioan 6.68, 11.16), Iuda niciodată nu a făcut acest lucru şi se pare că a păstrat tăcerea. Această lipsă de credinţă în Isus este fundamentul pentru toate celelalte consideraţii enumerate mai jos. Acelaşi lucru rămâne adevărat şi pentru noi. Dacă nu Îl recunoaştem pe Isus ca fiind Dumnezeul întrupat şi, prin urmare, Singurul care ne poate da iertarea păcatelor — şi viaţa veşnică ce vine împreună cu ea — vom fi supuşi la o mulţime de alte probleme care vin dintr-o vedere greşită a lui Dumnezeu.
În al doilea rând, Iuda nu numai că nu a avut credinţă în Cristos, ci relaţia lui personală cu Isus a fost una slabă sau chiar nu a existat deloc. Atunci când Evangheliile sinoptice îi enumeră pe cei doisprezece, ei sunt întotdeauna enumeraţi în aceeaşi ordine generală, cu mici variaţii (Matei 10.2-4, Marcu 3.16-19, Luca 6.14-16). Ordinea generală se crede că indică relativa apropiere a relaţiei lor cu Isus. În ciuda variaţiilor, Petru şi fraţii Iacov şi Ioan sunt întotdeauna enumeraţi primii, lucru în concordanţă cu relaţia lor cu Isus. Iuda este întotdeauna enumerat la urmă, lucru care poate indica lipsa relativă a unei relaţii personale cu Cristos. Mai mult, singurul dialog documentat dintre Isus şi Iuda include mustrarea lui Iuda de către Isus după remarca lui motivată de lăcomie cu privire la Maria (Ioan 12.1-8), negarea trădării sale (Matei 26.25) şi trădarea în sine (Luca 22.48).
În al treilea rând, Iuda era ros de lăcomie până la punctul de a trăda nu numai încrederea lui Isus, ci şi a colegilor săi ucenici, după cum vedem în Ioan 12.5-6. Poate că Iuda a dorit să-L urmeze pe Isus pur şi simplu pentru că a văzut că era urmat de mulţi şi a crezut că putea profita de colectele primite pentru grup. Faptul că Iuda era responsabil de punga cu bani pentru grup poate indica interesul său pentru bani (Ioan 13.29).
Mai mult, Iuda, la fel ca majoritatea oamenilor din acea vreme, credea că Mesia urma să răstoarne ocupaţia romană şi să ocupe o poziţie de putere, domnind peste naţiunea lui Israel. Iuda se poate să-L fi urmat pe Isus în speranţa de a beneficia din asocierea cu El, ca noua putere politică aflată la conducere. Fără nicio îndoială că se aştepta să fie în rândurile elitei de conducere după revoluţie. La momentul trădării lui Iuda, Isus făcuse clar faptul că planificase să moară, nu să pornească o răscoală împotriva Romei. Aşa că probabil că Iuda a presupus — aşa cum au făcut şi fariseii — că, devreme ce El nu urma să-i alunge pe romani, trebuie că nu era Mesia pe care Îl aşteptau.
Sunt câteva versete din Vechiul Testament care indică trădarea, unele mai specific decât altele. Iată două dintre ele: „Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea” (Psalmul 41.9, vezi împlinirea în Matei 26.14, 48-49). De asemenea, „Eu le-am zis: «Dacă găsiţi cu cale, daţi-mi plata; dacă nu, nu mi-o daţi!» Şi mi-au cântărit ca plată treizeci de arginţi. Dar Domnul mi-a zis: «Aruncă olarului preţul acesta scump cu care m-au preţuit!» Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în Casa Domnului pentru olar” (Zaharia 11.12-13, vezi Matei 27.3-5 pentru împlinirea profeţiei din Zaharia). Aceste profeţii din Vechiul Testament indică faptul că trădarea lui Iuda era cunoscută de Dumnezeu şi că a fost planificată în mod suveran dinainte, ca mijloc prin care Isus urma să fie omorât.
Dar dacă trădarea lui Iuda a fost cunoscută de Dumnezeu, a avut Iuda vreo alternativă şi este el tras la răspundere pentru partea lui în trădare? Este dificil pentru mulţi să împace conceptul de „voinţă liberă” (aşa cum o înţelege majoritatea oamenilor) cu cunoaşterea dinainte a lui Dumnezeu a evenimentelor viitoare, şi acest lucru se datorează în mare parte experienţei noastre de a trece prin timp într-o formă liniară. Dacă Îl vedem pe Dumnezeu ca existând în afara timpului, devreme ce El a creat totul înainte ca „timpul” să apară, atunci putem înţelege că Dumnezeu vede fiecare moment din timp ca fiind în prezent. Noi experimentăm timpul într-un fel liniar — vedem timpul ca pe o linie dreaptă şi trecem de la un punct la altul în mod gradual, amintindu-ne trecutul pe care deja l-am parcurs, dar nefiind în stare să vedem viitorul de care ne apropiem. Totuşi, Dumnezeu, fiind Creatorul veşnic a construcţiei timpului, nu este „în timp” sau în cronologie, ci în afara ei. Poate că este de ajutor să ne gândim la timp (în legătură cu Dumnezeu) ca la un cerc avându-L pe Dumnezeu în centru şi, prin urmare, la fel de aproape de toate punctele.
În orice caz, Iuda a avut deplina capacitate de a alege — cel puţin până la punctul în care „Satan a intrat în el” (Ioan 13.27) — şi cunoaşterea mai dinainte a lui Dumnezeu (Ioan 13.10, 18, 21) în niciun fel nu suprimă capacitatea lui Iuda de a face orice alegere necesară. Mai degrabă, ceea ce Iuda urma să aleagă în cele din urmă Dumnezeu a văzut ca fiind o observaţie prezentă, şi Isus a făcut clar faptul că Iuda era responsabil de alegerea sa şi va fi tras la răspundere pentru aceasta. „Adevărat vă spun că unul dintre voi, care mănâncă cu Mine, Mă va vinde” (Marcu 14.18). Observaţi că Isus descrie participarea lui Iuda ca fiind trădare. Şi privitor la responsabilitatea pentru această trădare a spus: „Vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut” (Marcu 14.21). Satan, de asemenea, şi-a avut partea sa în aceasta, aşa cum vedem în Ioan 13.26-27, şi el, de asemenea, va fi tras la răspundere pentru faptele sale. Dumnezeu, în înţelepciunea Lui, a fost în stare, aşa ca întotdeauna, să întoarcă chiar rebeliunea lui Satan în beneficiul omenirii. Satan a ajutat la trimiterea lui Isus la cruce şi, pe cruce, păcatul şi moartea au fost înfrânte, şi acum, mântuirea dată de Dumnezeu este disponibilă fără plată pentru toţi cei care Îl primesc pe Isus ca Mântuitor.
English
De ce L-a trădat Iuda pe Isus?
