Întrebare
Care e deosebirea dintre Legea ceremonială, Legea morală și Legea civilă din Vechiul Testament?
Răspuns
Legea lui Dumnezeu dată lui Moise este un set cuprinzător de instrucțiuni menit să asigure faptul că comportamentul israeliților reflectă statutul lor de popor ales al lui Dumnezeu. Cuprinde comportamentul moral, poziția lor de exemple de evlavie pentru alte națiuni și proceduri sistematice de recunoaștere a sfințeniei lui Dumnezeu și a păcătoșeniei omului. În încercarea de a înțelege mai bine aceste legi, evreii și creștinii le împart în categorii. Lucrul acesta a dus la distincția dintre Legea morală, Legea ceremonială și Legea civilă.
Legea morală
Legile morale, sau mishpatim, au de-a face cu justiția și judecata și sunt adesea interpretate ca „rânduieli”. Despre mishpatim se spune că se bazează pe natura sfântă a lui Dumnezeu. Prin urmare, rânduielile sunt sfinte, drepte și neschimbătoare. Scopul lor este să promoveze bunăstarea celor care ascultă de ele. Valoarea legilor e considerată evidentă prin rațiune și bun simț. Legea morală cuprinde reguli cu privire la justiție, respect și conduită sexuală și include cele Zece Porunci. Include și pedepsele pentru eșecul de a asculta de rânduieli. Legea morală nu-i îndreaptă pe oameni spre Cristos, ci pur și simplu revelează starea de cădere a întregii omeniri.
Protestanții moderni sunt împărțiți în ceea ce privește aplicabilitatea acestui mishpatim în epoca Bisericii. Unii cred că afirmația lui Isus că Legea va rămâne în vigoare până când pământul va trece (Matei 5.18) înseamnă că credincioșii sunt încă sub incidența ei. Însă alții înțeleg că Isus a îndeplinit această cerință (Matei 5.17), și că, în schimb, ne aflăm sub legea lui Cristos (Galateni 6.2), care se consideră că este „iubește-L pe Dumnezeu și iubește-i pe alții” (Matei 22.36-40). Deși multe dintre legile morale din Vechiul Testament ne dau exemple excelente de cum să-L iubim pe Dumnezeu și să-i iubim pe alții și libertatea față de Lege nu este un permis de a păcătui (Romani 6.15), nu suntem legați în mod specific de mishpatim.
Legea ceremonială
Legile ceremoniale în limba ebraică sunt numite hukkim sau chuqqah, însemnând literalmente „obiceiul națiunii”; cuvintele sunt traduse adesea prin „statute”. Aceste legi par să se concentreze ca atenția practicantului să fie la Dumnezeu. Ele includ instrucțiuni privitoare la redobândirea stării de îndreptățire în fața lui Dumnezeu (de exemplu jertfele și alte ceremonii privitoare la „necurăție”), amintirea lucrărilor lui Dumnezeu în Israel (de exemplu sărbătorile și praznicele), reguli specifice menite să facă distincție între israeliți și vecinii lor păgâni (de exemplu restricțiile cu privire la dietă și îmbrăcăminte) și semnele care indică spre venirea lui Mesia (de exemplu Sabatul, tăierea împrejur, Paștele și răscumpărarea întâiului născut). Unii evrei cred că legea ceremonială nu are formă fixă. Ei susțin că, pe măsură ce societățile evoluează, la fel se întâmplă cu așteptările lui Dumnezeu legat de felul în care urmașii Lui trebuie să se raporteze la El. Acest punct de vedere nu este indicat în Biblie.
Creștinii nu sunt legați de Legea ceremonială. Pentru că Biserica nu este națiunea lui Israel, praznicele comemorative, cum sunt Sărbătoarea Săptămânilor și Paștele, nu se aplică în cazul ei. Galateni 3.23-25 explică faptul că din momentul în care a venit Isus, creștinilor nu li se mai cere să aducă jertfe sau să se circumcidă. Există încă dezbatere în Biserica protestantă cu privire la aplicabilitatea Sabatului. Unii spun că includerea lui în cele Zece Porunci îi dă greutatea de Lege morală. Alții citează Coloseni 2.16-17 și Romani 14.5, pentru a explica faptul că Isus a împlinit Sabatul și a devenit odihna noastră de Sabat. Așa cum spune Romani 14.5: „Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui.” Aplicabilitatea Legii Vechiului Testament în viața creștinului a avut întotdeauna legătură cu utilitatea sa în a-i iubi pe Dumnezeu și pe ceilalți. Dacă cineva simte că ținerea Sabatului îl ajută în acest sens, e liber să îl țină.
Legea civilă
Mărturisirea de credință de la Westminster adaugă categoria legii civile. Aceste legi erau date specific pentru cultura și locul Israeliților și cuprind toată Legea morală, cu excepția celor Zece Porunci. Aici este inclus totul, de la omor la restituire pentru un om împuns de un bou și responsabilitatea unui om care a săpat o groapă de a-l salva pe măgarul căzut în ea care aparține aproapelui său (Exodul 21.12-36). Pentru că evreii nu vedeau nicio diferență între moralitatea poruncită lor de Dumnezeu și responsabilitățile lor culturale, categoria aceasta e folosită de creștini mult mai mult decât de învățații evrei.
Împărțirea Legii evreiești în diferite categorii e un construct uman care are în vedere o mai bună înțelegere a naturii lui Dumnezeu și să stabilească ce legi trebuie încă să urmeze creștinii din epoca Bisericii. Mulți cred că Legea ceremonială nu se mai aplică, dar că suntem în continuare legați de cele Zece Porunci. Toată Legea e de folos în instruirea noastră (1 Timotei 3.16), și nimic din Biblie nu indică faptul că Dumnezeu a intenționat o distingere a categoriilor. Creștinii nu mai sunt sub Lege (Romani 10.4). Isus a împlinit Legea, abolind astfel deosebirea dintre iudeu și cei dintre neamuri, „ca să facă pe cei doi să fie în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace, și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce” (Efeseni 2.15-16).
English
Care e deosebirea dintre Legea ceremonială, Legea morală și Legea civilă din Vechiul Testament?
