Întrebare
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Neemia?
Răspuns
Ezra și Neemia au fost contemporani, și ambii au scris despre rezidirea Ierusalimului, care a avut loc la aproape șaptezeci de ani de la distrugerea lui de către babilonieni, sub Nebucadnețar. Ezra a scris despre reconstruirea Templului sub Zorobabel, în timp ce Neemia a scris cu privire la rezidirea zidurilor Ierusalimului. Din vremuri străvechi, orașele din Orientul Mijlociu erau înconjurate de ziduri de piatră cu porți care erau păzite, pentru protecția locuitorilor. Oamenii importanți din fiecare oraș se adunau la poartă, de unde conduceau afacerile orașului, împărtășeau informațiile importante sau pur și simplu petreceau timpul.
Relatarea lui Neemia începe în anul 445 î.Cr., și data aceasta e importantă pentru că profetul Daniel, contemporan cu Ezra și Neemia, a scris profeția celor „șaptezeci de săptămâni de ani” (Daniel 9.24-27) pe baza unei date foarte specifice – 15 martie 445 î.Cr. Data aceasta e de importanță crucială pentru începutul profeției, pentru că dă startul timpului profetic, care se încheie cu a doua venire a lui Isus Cristos. Profeția aceasta a fost scrisă cu mult înainte ca Isus să vină pentru prima dată, însă continuă prin anii care duc la momentul în care va fi „stârpit”. Ne oferă detalii despre Anticrist, cum va apărea pe scena lumii și cum va acționa împotriva lui Israel în asaltul lui final împotriva lui Dumnezeu și a poporului Lui. În prezent trăim între a șaizeci și noua și a șaptezecea săptămână.
Profeția lui Daniel se găsește în Daniel 9.25: „Să știi dar și să înțelegi că, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtorare.” Neemia nu știa că împlinea profeția scrisă de Daniel. Neemia, care era și el prizonier în Babilon în acea vreme, și-a început scrierile cu o rugăciune de mijlocire pentru poporul lui, Israel, la fel cum s-a rugat constant și Daniel pentru popor, implorându-L pe Dumnezeu să aibă milă de ei și să îi întoarcă în țara lor. Neemia a înșirat date specifice, sub inspirația Duhului Sfânt, ca să existe o consemnare scrisă în ceea ce privește darea decretului de reconstruire a Ierusalimului.
Înainte să-i ceară împăratului permisiunea de a rezidi zidurile Ierusalimului, Neemia s-a rugat, și Dumnezeu i-a dat ceea ce ceruse. În timp ce ieșea din Babilon, a întâlnit niște arabi care l-au batjocorit pentru ceea ce urma să facă. Neemia 2.20 consemnează afirmația sa, care stă și în ziua de azi ca o atestare a cine are dreptul asupra orașului cunoscut sub numele de Ierusalim: „Și eu le-am răspuns: «Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula și vom zidi, dar voi n-aveți nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.»”
Neemia și-a continuat planul de rezidire a Ierusalimului. Dumnezeu S-a îngrijit de toți lucrătorii necesari, și zidirea a început. Totuși, nu au scăpat de dușmani – cei care doreau să oprească reconstrucția. Însă Dumnezeu a intervenit așa cum a făcut cu Moise (Exodul 14.14). Neemia 4.20 consemnează: „La sunetul trâmbiței să vă strângeți la noi, spre locul de unde o veți auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.” Acesta a fost planul rânduit mai dinainte de Dumnezeu de a-Și scoate poporul din robie și de a-i aduce înapoi în țara lor, ca aceștia să se închine din nou în Templu.
Din viața lui Neemia putem învăța lecții de valoare privitoare la restaurarea și menținerea relației cu Dumnezeu. Când oamenii s-au reîntors în orașul reconstruit, primul lucru de făcut a fost să se asigure că înțeleg Legea lui Moise. Astfel că Ezra, un preot, a petrecut multe ore citind Legea înaintea adunării, asigurându-se că oamenii înțelegeau ceea ce le cerea Dumnezeu. Neemia 8.18 consemnează ceea ce ar trebui să fie parte din viața fiecărui credincios, citirea zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu: „Au citit în cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din cea dintâi zi până la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea șapte zile și a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta, cum este poruncit.”
Neemia rămâne o dovadă de credincioșie și de perseverență. Trăia la mare depărtare de casă, și totuși, nu a renunțat niciodată la nădejdea că într-o zi se va întoarce acolo. A petrecut cea mai mare parte din viață în exil într-o țară păgână, și totuși credința lui nu s-a clintit deloc, nici încrederea în Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. A fost un luptător în rugăciune, aducând totul înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, mijlocind pentru poporul lui, și a fost răsplătit pentru sârguința și perseverența sa. Lui Neemia i-a păsat atât de mult de poporul lui, încât nu a abandonat niciodată speranța restaurării lor, nu numai în țara lor, ci și la Dumnezeu care mai întâi l-a chemat pe înaintașul lor, Avraam, să iasă din aceeași zonă și a făcut un legământ cu el, un legământ despre care Neemia credea că este veșnic.
English
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Neemia?
