Întrebare
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Noe?
Răspuns
Auzim pentru prima dată de Noe în Genesa 5, care începe cu: „Iată cartea neamurilor lui Adam.” Aceasta e o propoziție care se repetă în Genesa, și capitolul 5 detaliază linia evlavioasă a lui Set, în opoziție cu linia lumească a lui Cain (Genesa 4.17-24). Dacă nu luăm în calcul pauze generaționale, Noe reprezintă a zecea generație de la Adam. În relatarea genealogică a lui Noe citim următoarele: „La vârsta de o sută optzeci și doi de ani, Lameh a născut un fiu. El i-a pus numele Noe, zicând: «Acesta ne va mângâia pentru osteneala și truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ, pe care l-a blestemat Domnul.” (Genesa 5.28-29)
Chiar de la început, vedem că Noe va fi special, fiind singurul membru al acestei genealogii al cărui nume e explicat. Tatăl lui, Lameh, afirmă că fiul lui, Noe, va aduce ușurare („Noe” sună asemănător cu termenul ebraic pentru „odihnă sau ușurare”). Aflăm repede din ce urma să-i ușureze Noe, în Genesa 6.1-8, unde vedem rezultatele neîngrădite ale căderii, pe măsură ce stricăciunea crește în toată lumea. Dumnezeu acuză omenirea cu următoarele cuvinte: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” (Genesa 6.5) Dumnezeu spune: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i-am făcut.” (Genesa 6.7) Totuși, și în această situație există speranță: „Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.” (Genesa 6.8) În ciuda stricăciunii larg răspândite, care creștea exponențial pe pământ, există un om care se deosebește de ceilalți – un om a cărui viață e caracterizată de mâna harului lui Dumnezeu asupra lui. Noe a căpătat har înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu era pe punctul de a trimite judecata asupra lumii pentru stricăciunea ei. Dar Și-a extins harul salvator asupra lui Noe și a familiei lui.
Genesa 6.9 marchează începutul narațiunii despre potop, și aici aflăm cele mai multe lucruri despre viața lui Noe. Aflăm că era un om neprihănit, fără vină în generația lui, și că umbla cu Dumnezeu. Aproape că se poate observa o progresie a spiritualității în descrierea aceasta a vieții lui Noe. Prin faptul că se spune că Noe era neprihănit, știm că era ascultător de poruncile lui Dumnezeu (cât de bine putea și cât de mult le putea înțelege la acea vreme). Era fără vină în generația lui, deosebindu-se de oamenii din vremea sa. În timp ce ei se cufundau în depravare, Noe trăia o viață exemplară. În cele din urmă, Noe a umblat cu Dumnezeu, care îl pune în aceeași categorie cu bunicul său Enoh (Genesa 5.24); aceasta înseamnă nu numai o viață de ascultare, ci și una care presupune o relație vie și intimă cu Dumnezeu.
Vedem viața de ascultare a lui Noe demonstrată în faptul că a fost dispus să asculte fără să pună la îndoială poruncile lui Dumnezeu referitoare la corabie (Genesa 6.22, 7.5, 9, 8.18). Gândește-te că Noe și cei din generația lui cel mai probabil nu au mai văzut ploaie înainte, și totuși, Dumnezeu îi spune lui Noe să construiască un vas mare de navigație, la mare distanță de orice corp de apă. Încrederea lui Noe în Dumnezeu a fost de așa natură încât a ascultat imediat. Viața fără pată a lui Noe se vede atunci când ascultă de Domnul în lumina zilei mâniei care se apropia. Apostolul Petru ne spune că Noe era un „propovăduitor al neprihănirii” (2 Petru 2.5), iar autorul cărții Evrei spune că el „a osândit lumea” (Evrei 11.7) prin faptele lui neprihănite. În lunga întârziere a judecății iminente, Noe a continuat să-L asculte cu credincioșie pe Domnul. Ca dovadă a umblării lui cu Dumnezeu, după potop, Noe construiește un altar și Îi aduce jertfe lui Dumnezeu (Genesa 8.20). Închinarea era o parte centrală din viața lui Noe.
Pe lângă narațiunea potopului și scena în care Noe se îmbată consemnată în Genesa 9.20-27, nu știm multe lucruri despre viața lui Noe. Cu siguranță, beția nu a fost singura situație de lucru nepotrivit în viața lui Noe. La fel ca fiecare dintre noi, Noe s-a născut cu o natură păcătoasă. Episodul beției lui a fost inclus în narațiune cel mai probabil pentru a explica animozitatea dintre canaaniți și israeliți. În ciuda acestui incident, vedem că Noe a fost onorat ca unul dintre puținii oameni neprihăniți de excepție din istoria poporului lui Dumnezeu. De două ori în Ezechiel 14 Dumnezeu spune prin profet că și dacă Noe, Daniel și Iov ar fi prezenți în țară, Dumnezeu nu ar cruța poporul de judecată. Aceasta e într-adevăr o companie de neprihăniți între care să fii (Daniel și Iov). Știm și că Noe este inclus ca exemplu de credință în Evrei 11, o altă indicație a faptului că Noe a fost considerat un model de credincioșie și că avea credința care e plăcută înaintea lui Dumnezeu (Evrei 11.6).
Toate acestea fiind spuse, ce putem învăța din viața lui Noe? Practic vorbind, Noe este un exemplu de viață de credință. Evrei 11.7 spune despre Noe: „Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau și, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape casa; prin ea el a osândit lumea și a ajuns moștenitor al neprihănirii care se capătă prin credință.” Noe nu a avut nevoie să-L „testeze” pe Dumnezeu înainte să treacă la acțiune; Dumnezeu i-a poruncit și el a ascultat. Lucrul acesta a fost tipic în viața lui Noe. Noe a fost parte din seminția evlavioasă a lui Set, despre care s-a spus: „Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.” (Genesa 4.26) Noe a fost rezultatul unei ascultări și credincioșii generaționale față de Dumnezeu. Dacă ni s-ar spune să ne modelăm viața după a lui Noe, nu există regulă mai bună de urmat decât „neprihăniți, fără pată în generația noastră și să umblăm cu Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, să fii într-o relație dreaptă cu Dumnezeu, cu ceilalți și să ai o relație de reverență și închinare față de Dumnezeu. Aproape că poți auzi aici ecoul vorbelor lui Isus când răspunde la întrebarea învățătorului Legii cu privire la cea mai mare poruncă (Matei 22.37-39).
Vorbind din punct de vedere teologic, și în acest fel putem extrage câteva lecții din viața lui Noe. În primul rând și cel mai important, viața lui Noe ne arată adevărul etern că suntem mântuiți prin har, prin credință (Efeseni 2.8). Noe nu a fost o persoană exemplară fiindcă într-un fel sau altul a fost în stare să ocolească natura căzută păcătoasă pe care cu toții o avem. Harul lui Dumnezeu a fost peste el, fără de care Noe ar fi pierit în potop împreună cu toți ceilalți păcătoși stricați. Noe este și un exemplu excelent al faptului că Dumnezeu îi salvează pe cei aleși. Vedem că Dumnezeu a fost răbdător cu privire la judecată care aștepta să vină în timp ce Noe construia corabia (1 Petru 3.20, 2 Petru 2.5). Domnul știe cum să-i izbăvească din încercare pe cei cucernici. Adevărul acesta e afirmat explicit în 2 Petru 3.8-9, de unde învățăm că Domnul va amâna judecată finală până când toți cei aleși ajung la pocăință.
În cele din urmă, viața lui Noe ne slujește ca amintire a faptului că judecata asupra păcatului va veni. Ziua Domnului va veni (2 Petru 3.10). Isus folosește viața lui Noe ca o prefigurare a ceea ce va fi atunci când Fiul omului Se va întoarce pentru judecată finală (Matei 24.37-38, Luca 17.26-27). Prin urmare, trebuie să urmăm exemplul lui Noe și să fim „propovăduitori ai neprihănirii” și să luăm aminte la cuvintele lui Pavel: „Noi dar, suntem trimiși împuterniciți ai lui Cristos; și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: Împăcați-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5.20) La fel ca Noe, suntem ambasadorii lui Cristos în aceste zile din urmă. Judecata lui Dumnezeu urmează să vină, însă El oferă împăcare prin Isus Cristos. Trebuie să le ducem și altora mesajul împăcării.
English
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Noe?
