Întrebare
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Petru?
Răspuns
Simon Petru, cunoscut și sub numele de Chifa (Ioan 1.42), a fost unul dintre primii urmași ai lui Isus Cristos. Era un ucenic vocal și înflăcărat, unul dintre prietenii cei mai apropiați ai lui Isus, un apostol și un „stâlp” în Biserică (Galatei 2.9). Petru era foarte plin de entuziasm, cu voință puternică, impulsiv și uneori nesăbuit. Petru avea multe puncte forte și, de asemenea, câteva eșecuri în viața lui. Totuși, Domnul care l-a ales a continuat să-l modeleze exact în persoana care voia ca Petru să fie.
Simon Petru provenea din Betsaida (Ioan 1.44) și trăia în Capernaum (Marcu 1.29), ambele orașe aflându-se pe coasta Mării Galileii. Era căsătorit (1 Corinteni 9.5, Marcu 1.30), și el și Ioacov și Ioan erau parteneri într-o afacere profitabilă cu pești (Luca 5.10). Simon Petru L-a întâlnit pe Isus prin fratele lui Andrei, care L-a urmat pe Isus după ce Ioan Botezătorul a proclamat că Isus este Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1.35-36). Andrei s-a dus imediat să-l găsească pe fratele lui și să-l aducă la Isus. Când l-a întâlnit pe Simon, Isus i-a dat un nume nou: Chifa (în limba aramaică) sau Petru (în limba greacă), însemnând „piatră” (Ioan 1.40-42). Mai târziu, Isus l-a chemat în mod oficial pe Petru să-L urmeze, producând o pescuire miraculoasă în acest proces (Luca 5.1-11). Imediat Petru a lăsat totul în urmă și L-a urmat pe Domnul (versetul 11).
Pentru următorii trei ani, Petru a trăit ca ucenic al Domnului Isus. Fiind un lider înnăscut, Petru a devenit de facto purtătorul de cuvânt al celor doisprezece (Matei 15.15, 18.21, 19.27, Marcu 11.21, Luca 8.45, 12.41, Ioan 6.6, 13.6-9, 36). Și mai semnificativ, Petru a fost cel care a mărturisit pentru prima dată că Isus este „Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”, un adevăr despre care Isus a spus că i-a fost revelat în mod divin lui Petru (Matei 16.16-17).
Petru a fost parte din cercul intim al ucenicilor lui Isus, împreună cu Iacov și Ioan. Numai aceștia trei au fost prezenți când Isus a înviat-o pe fiica lui Iair (Marcu 5.37) și când S-a schimbat la față pe munte (Matei 17.1). Lui Petru și lui Ioan li s-a dat sarcina specială de a pregăti cea din urmă masă de Paște (Luca 22.8).
În câteva situații, Petru s-a arătat pripit până la nechibzuință. De exemplu, Petru a fost cel care a coborât din barcă pentru a merge pe apă la Isus (Matei 14.28-29) – și repede și-a luat ochii de la Isus și a început să se scufunde (versetul 30). Petru a fost cel care L-a luat pe Isus deoparte ca să-L mustre pentru că a vorbit despre moartea Lui (Matei 16.22) – și a fost repede și ferm corectat de Domnul (versetul 23). Petru a sugerat să construiască trei colibe pentru a-i onora pe Moise, pe Ilie și pe Isus (Matei 17.4) – și a căzut la pământ în tăcere și teamă când a văzut gloria lui Dumnezeu (versetele 5-6). Petru și-a scos sabia și l-a atacat pe slujitorul marelui preot (Ioan 18.10) – și i s-a spus imediat să bage înapoi sabia în teacă (versetul 11). Petru s-a lăudat că nu-L va părăsi niciodată pe Domnul, chiar dacă toți ceilalți ar face lucrul acesta (Matei 26.33) – și mai târziu a negat de trei ori până și faptul că-L cunoștea pe Domnul (verstele 70-74).
Prin toate suișurile și coborâșurile lui Petru, Domnul Isus a rămas Domnul lui iubit și Îndrumătorul credincios. Isus l-a reafirmat pe Simon ca Petru, „Stânca”, în Matei 16.18-19, promițând că va avea un rol esențial în fondarea Bisericii lui Isus. După învierea Sa, Isus l-a numit în mod specific pe Petru ca fiind unul care trebuie să audă vestea cea bună (Marcu 16.7). Și, repetând minunea cu pescuirea minunată, Isus a adus în atenție iertarea și restaurarea lui Petru și retrimiterea lui ca apostol (Ioan 21.6, 15-17).
În ziua Cincizecimii, Petru a fost vorbitorul principal care s-a adresat mulțimii din Ierusalim (Faptele Apostolilor 2.14 și în continuare), și Biserica a pornit cu un număr de aproximativ 3.000 de noi credincioși care s-au adăugat la ea (versetul 41). Mai târziu, Petru l-a vindecat pe un cerșetor șchiop (Faptele Apostolilor 3) și a predicat cu îndrăzneală înaintea Sanhedrinului (Faptele Apostolilor 4). Chiar și arestul, bătăile și amenințările nu au putut abate hotărârea lui Petru de a-L predica pe Cristos cel înviat (Faptele Apostolilor 5).
Promisiunea lui Isus că Petru va avea un rol fundamental în formarea Bisericii a fost îndeplinită în trei etape: Petru a predicat în ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2). Apoi, a fost prezent atunci când samaritenii au primit Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 8). În cele din urmă, a fost chemat la casa centurionului roman Corneliu, care a crezut și el și a primit Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 10). În felul acesta, Petru a „descuiat” trei lumi diferite și a deschis ușa Bisericii pentru evrei, samariteni și cei dintre neamuri.
Chiar apostol fiind, Petru a experimentat unele dureri ale creșterii. La început, s-a împotrivit să-i ducă Evanghelia lui Corneliu, unul dintre neamuri. Însă când a văzut că romanii au primit Duhul Sfânt în același fel în care Îl primiseră ei, Petru a concluzionat că „Dumnezeu nu este părtinitor” (Faptele Apostolilor 10.34). După aceea, Petru a apărat cu tărie poziția neamurilor ca credincioși și a susținut categoric că ei nu trebuie să se conformeze Legii iudaice (Faptele Apostolilor 15.7-11).
Un alt episod de creștere în viața lui Petru privește vizita lui la Antiohia, unde s-a bucurat de părtășia credincioșilor dintre neamuri. Însă atunci când niște evrei legaliști au sosit în Antiohia, Petru, ca să-i îmbuneze, s-a retras dintre creștinii dintre neamuri. Apostolul Pavel a considerat acest lucru fățărnicie și i-a spus acest lucru lui Petru direct în față (Galateni 2.11-14).
Mai târziu în viața lui, Petru a petrecut timp cu Ioan Marcu (1 Petru 5.13), care a scris Evanghelia după Marcu pe baza lucrurilor pe care și le-a amintit Petru din timpul petrecut cu Isus. Petru a scris două epistole inspirate, 1 și 2 Petru, între anii 60 și 68 d.Cr. Isus a spus că Petru urma să moară o moarte de martir (Ioan 21.18-19) – o profeție împlinită, se presupune, în timpul domniei lui Nero. Tradiția spune că Petru a fost răstignit cu capul în jos în Roma și, deși această relatare poate fi adevărată, nu sunt mărturii din partea Scripturii sau istorice cu privire la detaliile morții lui Petru.
Ce putem învăța din viața lui Petru? Iată câteva lecții:
Isus biruiește frica. Fie că e vorba de a păși afară din barcă pe o mare zbuciumată sau de a trece pragul unei familii dintre neamuri pentru prima dată, Petru și-a găsit curajul în urmarea lui Cristos. „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica.” (1 Ioan 4.18)
Isus iartă necredincioșia. După ce s-a lăudat cu fidelitatea lui, Petru s-a lepădat hotărât de Isus de trei ori. Cu iubire, Isus l-a restaurat pe Petru în slujba lui. Petru a fost mai înainte un eșec, dar cu Isus eșecul nu este finalul. „Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.” (2 Timotei 2.13)
Isus ne învață cu răbdare. În mod repetat, Petru a avut nevoie de corectare, și Domnul l-a corectat cu răbdare, fermitate și dragoste. Învățătorul suprem caută învățăcei dispuși să învețe. „... te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi...” (Psalmul 32.8)
Isus ne vede așa cum intenționează să fim. Chiar prima dată când s-au întâlnit, Isus i-a pus lui Simon numele „Petru”. Pescarul necizelat și nesăbuit era, în ochii lui Isus, o piatră neclintită și solidă. „... Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi...” (Filipeni 1.6)
Isus folosește eroi nebănuiți. Petru era un pescar din Galileea, însă Isus l-a numit pescar de oameni (Luca 5.10). Fiindcă Petru era dispus să lase în urmă tot ceea ce avea și să Îl urmeze pe Isus, Dumnezeu l-a folosit în moduri extraordinare. În timp ce Petru predica, oamenii erau uimiți de îndrăzneala lui, fiindcă fusese „necărturar” și „de rând”. Dar apoi au observat că Petru „fusese cu Isus” (Faptele Apostolilor 4.13). A fi cu Isus face toată diferența.
English
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Petru?
