settings icon
share icon
Întrebare

Cine erau zamzumimii?

Răspuns


În timp ce israeliții, eliberați din robia egipteană, călătoreau prin pustie spre Țara Făgăduinței, Domnul Dumnezeu i- dat instrucțiuni clare poporului Său cu privire la acțiunile, comportamentul și conduita lor. În călătoria lor, Domnul Își avertizează poporul Său să nu dea dovadă de agresivitate față de poporul lui Amon, care era urmașul lui Lot: "Domnul mi-a vorbit şi a zis: «Să treci azi hotarul Moabului, la cetatea Ar, şi să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei şi să nu te iei la luptă cu ei, căci nu-ţi voi da nimic de stăpânit în ţara copiilor lui Amon: am dat-o în stăpânire copiilor lui Lot.» Ţara aceasta trecea, de asemenea, ca o ţară a lui Refaim; mai înainte, locuiau în ea refaimiţii, şi amoniţii îi numeau zamzumimi: un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca anachimii. Domnul i-a nimicit dinaintea amoniţilor, care i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor. (Aşa a făcut Domnul şi pentru copiii lui Esau, care locuiesc în Seir, când a nimicit pe horiţi dinaintea lor; ei i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor, până în ziua de azi.)" (Deuteronomul 2:17-22)

Din această scurtă narațiune, aflăm că amoniții au eliberat teritoriul de un popor cunoscut sub numele de Refaim. Amoniții se refereau la Refaim sub numele de Zamzumim, din motive care vor fi discutate în continuare. La fel ca anachimii sau anaciții, zamzumimii erau uriași, mulți la număr, care au fost înfrânți din cauza favorului lui Dumnezeu față de neamul lui Lot. Lot era o rudă apropiată a patriarhului evreu Avraam.

Numele Zamzumim (זמזומים) provine de la cuvântul ebraic Zimzum (זמזום), care înseamnă "zvon" sau "zumzet" (www.hebrewversity.com/rephaim-emim-zamzummim-hebrew-meaning-mysterious-ancient-nation-giants, accesat la 14.12.21). Este foarte posibil ca Zamzumim să fie onomatopeic, adică cuvântul în sine imită fonetic sau sugerează sunetul asociat cu lucrul numit. (Cuvinte onomatopeice folosite în mod obișnuit în limba engleză sunt meow, oink, sizzle, pop, chirp, snap etc.). Cuceritorii zamzumimilor, amoniții, este posibil să fi asemănat limbajul refaimilor cu zumzetul. În mod similar, grecii antici etichetau triburile străine drept "barbari" din cauza naturii neinteligibile a vorbirii lor, pe care grecii o ironizau ca fiind nimic mai mult decât un bâzâit de "barbar".

De asemenea, este posibil ca numele Zamzumim să indice că acești oameni practicau necromanția și ghicitul, practici malefice strict interzise de Dumnezeu. "Zumzetul" sau "bâzâitul" ar fi putut fi asociat cu diverse ritualuri oculte: "Dacă vi se zice însă: «Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc!», răspundeţi: «Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe† cei morţi pentru cei vii?»" (Isaia 8:19)

Este rezonabil să se concluzioneze că numele Zamzumim se bazează pe o particularitate a limbii zamzumimilor, pe practicile lor religioase idolatre sau pe ambele.

În ciuda mărimii și a numărului lor mare, acești uriași au fost înfrânți de amoniți, un popor de statură normală, pentru că amoniții au intrat în luptă cu favoarea lui Dumnezeu. Iată o lecție pentru noi: niciun dușman, indiferent de putere sau număr, nu poate sta împotriva celor care sunt protejați de protecția divină a lui Dumnezeu. Chiar și uriașii ca zamzumimi nu pot sta împotriva Dumnezeului Atotputernic.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Cine erau zamzumimii?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries