Întrebare
Ce este Ziua Ispășirii (Yom Kippur)?
Răspuns
Ziua Ispășirii (Leviticul 23.27-28), cunoscută și ca Yom Kippur, era cea mai solemnă zi sfântă dintre toate sărbătorile și festivalurile israeliților și avea loc o dată pe an, în ziua a zecea a lunii Tișri, a șaptea din calendarul evreiesc. În ziua aceea, marele preot trebuia să execute ritualuri elaborate ca să facă ispășire pentru păcatele poporului. Descris în Leviticul 16.1-34, ritualul de ispășire începea cu intrarea lui Aaron, sau a marilor preoți ulteriori ai lui Israel, în Sfânta Sfintelor. Solemnitatea zilei a fost evidențiată de faptul că Dumnezeu i-a zis lui Moise să-l avertizeze pe Aaron să nu vină în Locul Preasfânt ori de câte ori ar fi vrut, ci numai în această zi specială, o dată pe an, altfel ar fi murit (v. 2). Nu era o ceremonie ușor de luat, și oamenii trebuiau să înțeleagă că ispășirea pentru păcate trebuia făcută în felul rânduit de Dumnezeu.
Înainte să intre în cortul întâlnirii, Aaron trebuia să se spele și să se îmbrace cu veșminte speciale (v. 4), apoi să jertfească un vițel ca jertfă pentru păcat pentru el și familia lui (v. 6, 11). Sângele vițelului trebuia stropit pe chivotul legământului. Apoi Aaron trebuia să aducă doi țapi, unul pentru a fi jertfit „pentru necurățiile copiilor lui Israel și pentru toate călcările de lege prin care au păcătuit ei” (v. 16), și sângele lui era stropit pe chivotul legământului. Celălalt țap era folosit ca țap ispășitor. Aaron își punea mâinile pe capul lui, mărturisea asupra lui rebeliunea și faptele rele ale israeliților și trimitea țapul cu un om desemnat care îl elibera în pustiu (v. 21). Țapul purta asupra lui toate păcatele celor din popor, care erau iertați pentru încă un an (v. 30).
Semnificația simbolică a ritualului, mai ales pentru creștini, e văzută mai întâi în spălarea și curățirea marelui preot, a omului care dădea drumul țapului și a celui care ducea animalele sacrificate în afara taberei ca să le ardă leșurile (v. 4, 24, 26, 28). Ceremoniile de spălare ale israeliților erau cerute adesea pe tot parcursul Vechiului Testament și simbolizau nevoia omenirii de a fi curățită de păcat. Însă numai după ce Isus a venit să Se aducă jertfă „o dată pentru totdeauna”, ceremoniile de curățire au încetat (Evrei 7.27). Sângele taurilor și al țapilor puteau face ispășire pentru păcate numai dacă ritualul era îndeplinit în mod continuu, an după an, pe când jertfa lui Cristos a fost suficientă pentru toate păcatele ale tuturor celor care vor crede vreodată în El. Când a fost adusă jertfa Lui, El a declarat „S-a sfârșit” (Ioan 19.30). Apoi S-a așezat la dreapta Tatălui, și nu a mai fost nevoie de nicio jertfă vreodată (Evrei 10.1-12).
Suficiența și deplinătatea jertfei lui Cristos sunt, de asemenea, văzute în cei doi țapi. Sângele primului țap era stropit pe chivotul legământului, potolind ritualic mânia lui Dumnezeu pentru încă un an. Cel de-al doilea țap îndepărta păcatele poporului în pustiu, unde erau uitate și nu mai erau ținute în socoteala oamenilor. Păcatul e deopotrivă ispășit și curățit în felul rânduit de Dumnezeu – numai prin jertfa lui Cristos de pe cruce. Împăciuirea este actul de potolire a mâniei lui Dumnezeu, în timp ce expierea este actul de ispășire pentru păcat și îndepărtarea lui de la păcătos. Aceste două lucruri împreună sunt dobândite pentru veșnicie de Cristos. Când S-a adus ca jertfă pe cruce, El a potolit mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului, luând acea mânie asupra Sa: „Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.” (Romani 5.9) Îndepărtarea păcatului prin cel de-al doilea țap era o pildă vie a promisiunii că Dumnezeu va îndepărta nelegiuirile noastre de la noi cât de departe e răsăritul de apus (Psalmul 103.12) și că nu-Și va mai aduce aminte de ele (Evrei 8.12, 10.17). Evreii din ziua de azi continuă să celebreze anual Ziua Ispășirii, care cade în zile diferite în fiecare an în septembrie-octombrie, ținând în mod tradițional această zi sfântă printr-o perioadă de post și rugăciuni intense de 25 de ore și petrec adesea cea mai mare parte din zi în serviciile de la sinagogă.
English
Ce este Ziua Ispășirii (Yom Kippur)?