Întrebare
Este oare posibil să iubești o persoană fără să-ți placă de ea?
Răspuns
Biblia ne spune că voia lui Dumnezeu este să-i iubim pe oameni cu o dragoste dumnezeiască. Suntem chemați să-l „iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine” (Luca 10.27) și chiar să „iubim pe vrăjmașii noștri, să le facem bine celor ce ne urăsc, să-i binecuvântăm pe cei ce ne blestemă și să ne rugăm pentru cei ce se poartă rău cu noi” (Luca 6.27-28). În noaptea dinaintea răstignirii Lui, Isus le-a spus ucenicilor: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” (Ioan 13.34) În fiecare dintre aceste exemple, cuvântul grecesc pentru dragoste este agapao, a cărui caracteristică principală este sacrificiul de sine. Aceasta nu este o dragoste cu afecțiune frățească sau legătură emoțională, așa cum se crede adesea. În schimb, dragostea agapao sau agape caută cel mai mare bine pentru obiectul ei. Dragostea jertfitoare nu se bazează pe un sentiment, ci pe un act hotărât al voinței, o decizie plină de bucurie de a pune bunăstarea altora mai presus decât a noastră. În mod clar, acest fel de dragoste e imposibilă prin puterile noastre. Numai prin puterea Duhului Sfânt suntem în stare să ascultăm poruncile lui Dumnezeu, inclusiv porunca de a iubi.
Isus a spus că trebuie să iubim așa cum ne-a iubit El, așadar cum a iubit El? „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi.” (Romani 5.8) Cu siguranță nu ne va plăcea de toată lumea, și nici nu suntem chemați la aceasta. Însă chiar și așa, când începem să iubim pe cineva cu dragostea lui Dumnezeu, atitudinea noastră față de acea persoană se schimbă. Din punct de vedere psihologic, nu putem avea atitudini și acțiuni în neconcordanță. Când începem să arătăm dragoste prin acțiunile noastre, atitudinea noastră va urma acea direcție. Dragostea tot va fi o alegere, dar în mod treptat va deveni o alegere pe care inima va fi mai dispusă și mai pregătită să o facă. Când ne uităm la interacțiunile lui Isus cu alți oameni, vedem că în mod voit S-a asociat cu tot felul de oameni – păcătoși, vameși, farisei, saduchei, romani, samariteni, pescari, femei, copii – indiferent pe cine îi considera societatea ca fiind respectabili. Isus i-a iubit pe acești oameni și i-a tratat din această dragoste, dar lucrul acesta nu arăta întotdeauna plăcut. El le-a adresat cuvinte aspre celor care I se opuneau, dar a făcut acest lucru pentru că era cel mai bine pentru ei. Și-a sacrificat timpul, energia emoțională și înțelepciunea pentru cei care L-au urât, fiindcă a știut că astfel fie vor fi aduși la o cunoaștere salvatoare a Lui, fie îi va îndepărta pentru totdeauna. În orice caz, ei au beneficiat de aportul Lui. Aceasta înseamnă în esență să ne iubim dușmanii – să le spunem adevărul în dragoste (Efeseni 4.15), indiferent cât ne costă să facem acest lucru.
Din nou, aceasta nu înseamnă că îți va plăcea de fiecare persoană sau chiar că îi vei respecta dincolo de punctul de a recunoaște că sunt făcuți după chipul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat o minte să discernem, până la un punct, inima altora. Și noi suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu și nu trebuie să ne expunem în mod nenecesar pericolului având încredere în cineva care nu e vrednic de acea încredere. Isus S-a strecurat din mulțimi pentru că știa inima lor și trebuia să Se protejeze (Ioan 5.13, 6.15). Însă atunci când ne punem încrederea pe deplin în Cristos și urmărim înțelepciunea și sfințenia prin rugăciune și Scriptură, se va dezvolta în noi în mod natural dragostea pentru alții – o dragoste dumnezeiască ce se sacrifică în căutarea a ceea ce este mai bun pentru ei – fie că e însoțită sau nu de afecțiune.
English
Este oare posibil să iubești o persoană fără să-ți placă de ea?
