Întrebare
Ce înseamnă să aluneci?
Răspuns
Cuvântul alunecare, într-un context creștin, implică îndepărtare de Cristos, în loc de apropiere. O persoană care alunecă merge în direcție greșită din punct de vedere spiritual. Regresează în loc să progreseze. Cel care alunecă la un moment dat a manifestat devotament față de Cristos sau a menținut un anumit standard de comportament, dar mai apoi s-a întors la vechile căi. Alunecarea se poate manifesta în câteva moduri, de exemplu prin încetarea de a merge la biserică, pierderea zelului pentru Domnul, părăsirea unei lucrări sau a familiei sau căderea în vechile obiceiuri.
Unii oameni folosesc cuvântul alunecare pentru a se referi la o persoană care și-a pierdut mântuirea. Însă de vreme ce un om mântuit e asigurat în Cristos (Ioan 10.28-29) – Dumnezeu nu-i va da afară pe copiii Lui din familie – așa că nu vom folosi cuvântul în sensul acesta. În schimb, când vorbim despre alunecare ne referim pur și simplu la cineva care s-a răcit față de Cristos. Starea de alunecare poate indica faptul că o persoană nu a fost mântuită de la bun început – caz în care cel care a alunecat își arată pur și simplu adevărata față. Dar e posibil, de asemenea, ca copiii lui Dumnezeu să alunece temporar.
Biblia folosește termenul cădere în loc de alunecare, dar ideea e similară. În Biblie, a „cădea” poate însemna două lucruri diferite. Într-un caz, omul e mântuit, dar experimentează o perioadă temporară de întrebări, pe care am putea-o numi o „criză în credință”. În celălalt caz, omul nu a fost niciodată mântuit, ci doar s-a comportat temporar ca o persoană mântuită. Vom numi acest lucru o „cursă de probă” a credinței.
Criza în credință manifestată prin alunecare:
În Marcu 14.27, Isus le spune ucenicilor Lui: „Toți vă veți poticni.” (NTLR) Ceea ce voia să spună este că atunci când urma să fie arestat, ucenicii vor experimenta o criză în credință, un eveniment în viață atât de șocant, încât vor fugi de Isus și își vor pune la îndoială credințele cele mai de temelie. A fost o noapte de tulburare, o noapte de poticnire pentru ei. Dar aceasta a fost o stare temporară. Trei zile mai târziu, Isus a înviat din morți și li S-a arătat ucenicilor. Credința și nădejdea lor au fost restaurate și au devenit mai puternice decât oricând.
Apostolul Pavel ne spune cum să ne purtăm cu un frate credincios care alunecă: „Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți ca să nu fii ispitit și tu.” (Galateni 6.1) Iacov spune și el: „Fraților, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr şi-l întoarce un altul...” (Iacov 5.19) Cel care alunecă s-a rătăcit de la locul în care trebuie să fie și e „blocat” în păcat, dar biserica va lucra să îl restaureze și să-l pună înapoi pe calea neprihănirii.
Sunt evenimente în viață, cum este moartea unei persoane dragi, care ne pot face să ne punem întrebări cu privire la Dumnezeu. Lucrul acesta e în regulă atâta timp cât mergem la Dumnezeu cu aceste întrebări, și nu le folosim ca pe o scuză pentru a trăi în rebeliune. Rezultatul unei crize în credință e adesea că ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu într-un mod mai intim decât înainte. În vremuri de încercare, trebuie să ne adâncim în Cuvânt, să ne rugăm insistent (Luca 18.1) și să ne înconjurăm cu cei a căror credință este puternică.
Cursa de probă arătată în alunecare:
Vedem un alt tip de „cădere” în Evrei 6.4-6 și Luca 8.13. Evrei 6 îl descrie pe cel apostat, cineva care doar „a gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu” (versetul 5), și mai târziu l-a respins. În Luca 8.13, Isus ilustrează apostazia folosind imaginea pământului stâncos – unii cad sau alunecă pentru că „nu au rădăcină”. În fiecare dintre aceste pasaje, persoana în cauză pare în exterior să fie creștină, cel puțin pentru o vreme, dar nu s-a dat pe sine însuși lui Dumnezeu. O astfel de persoană poate că merge la biserică, citește din Biblie, ascultă muzică creștină și petrece timp cu prieteni creștini. Îi place atmosfera binefăcătoare și compania plăcută din preajma creștinilor. Dar inima acestei persoane nu s-a schimbat, nu a fost niciodată născută din nou. În cele din urmă, alunecă sau sfârșește în apostazie. A fost o cursă de probă pentru creștinism și a decis că nu cumpără.
Mântuirea vine prin mărturisirea autentică a lui Isus ca Domn, la o inimă care crede în moartea și învierea lui Isus (Romani 10.9-10). Dacă un om care a fost mântuit cu adevărat mai târziu alunecă – cade înapoi în atitudini și comportamente dăunătoare spiritual – alunecarea va fi temporară. Pedeapsa Domnului îl va aduce înapoi (vezi Evrei 12.4-13). Păstorul cel bun va căuta mielul rătăcit (Luca 15.3-7).
Dacă un om care nu a fost niciodată mântuit, ci doar a afișat o fațadă bună alunecă – adică întrerupe mascarada și își arată adevărata față – starea lui din urmă va fi mai rea decât cea dintâi (Evrei 10.26-31). Cum putem deosebi cele două tipuri de alunecări? Nu putem întotdeauna, poate doar într-un timp dat, și chiar și atunci nu știm cât de mult timp va aloca Dumnezeu pentru restaurarea celui care a alunecat. Numai Dumnezeu poate vedea inima.
English
Ce înseamnă să aluneci?
