settings icon
share icon
Întrebare

Ce este amilenismul?

Răspuns


Amilenismul este numele dat credinței că nu va exista o domnie literală de 1.000 de ani a lui Hristos. Oamenii care au această credință sunt numiți amileniști. Prefixul „a” semnifică „fără”, „nu”. Astfel, „amilenism” înseamnă „fără mileniu”. Aceasta diferă de cea mai larg acceptată perspectivă numită premilenism (perspectiva că a doua venire a lui Hristos va avea loc înainte de instaurarea Împărăției Sale de 1.000 de ani și că Împărăția milenară este literal o domnie de 1.000 de ani) și de postmilenism (Hristos Se va întoarce după creștini, cei care au instaurat Împărăția aici pe pământ, nu Hristos).

Totuși, ca să fim corecți față de amileniști, ei nu cred că nu va exista un mileniu sub nicio formă. Ei doar nu cred într-o formă literală a mileniului - o domnie a lui Hristos pe pământ de 1.000 de ani literal. În schimb, ei cred că Hristos stă acum pe tronul lui David și că această epocă prezentă este Împărăția peste care domnește Hristos. Nu există niciun dubiu că într-adevăr Hristos stă pe un tron, dar acest lucru nu înseamnă că Biblia se referă la tronul lui David. Nu există nicio îndoială despre domnia lui Hristos, pentru că este Dumnezeu. Totuși, acest lucru nu înseamnă că domnește în Împărăția de 1.000 de ani.

Pentru ca Dumnezeu să Își țină promisiunea față de Israel și legământul cu David (2 Samuel 7:8-16, 23:5; Psalmul 89:3-4), trebuie să existe o Împărăție literală, fizică aici pe pământ. Să ne îndoim de acest lucru înseamnă să punem sub semnul întrebării dorința și/sau abilitatea lui Dumnezeu de a-Şi ține promisiunile, iar acest lucru scoate la suprafață o mulțime de alte probleme teologice. De exemplu, dacă Dumnezeu ar renunța la promisiunile Sale față de Israel după proclamarea acestora ca fiind „veșnice”, cum am putea noi fi siguri de orice promite Dumnezeu, inclusiv de promisiunea mântuirii pentru cei care cred în Isus Hristos? Singura soluție este să Îl credem pe cuvânt și să înțelegem că promisiunile Sale vor fi împlinite în mod literal.

Indicații biblice clare că Împărăția va fi o împărăție literală, pe pământ, sunt:

1) Picioarele lui Hristos vor atinge Muntele Măslinilor înainte de instaurarea Împărăției (Zaharia 14:4, 9);

2) În timpul Împărăției, Mesia va face dreptate și judecată pe pământ (Ieremia 23:5-8);

3) Împărăția este descrisă ca fiind sub ceruri (Daniel 7:13-14, 27);

4) Profeții prezic schimbările dramatice de pe pământ în timpul Împărăției (Fapte 3:21; Isaia 35:1-2, 11:6-9, 29:18, 65:20-22; Ezechiel 47:1-12; Amos 9:11-15);

5) Ordinea cronologică a evenimentelor din Apocalipsa indică existența unei împărății pământești înainte de încheierea istoriei lumii (Apocalipsa 20).

Perspectiva amilenistă provine din folosirea unei metode de interpretare pentru profețiile neîmplinite și a unei alte metode pentru interpretarea Scripturii non-profetice și a profețiilor împlinite. Pasajele din Scriptură non-profetice sau profețiile împlinite sunt interpretate literal sau normal. Dar, după amileniști, profețiile neîmplinite trebuie să fie interpretate spiritual sau non-literal. Cei care păstrează credința amilenistă cred că citirea „spirituală” a unei profeții neîmplinite ar trebui să fie norma. Acest lucru se numește folosirea hermeneuticii duale. (Hermeneutica este studiul principiilor de interpretare.) Amileniștii presupun că majoritatea sau chiar toate profețiile neîmplinite sunt scrise în limbaj simbolic, figurat, spiritual. Astfel, amileniștii dau semnificații diferite acestor părți din Scriptură în loc de semnificațiile normale, contextuale, ale acelor cuvinte.

Problema interpretării profețiilor neîmplinite în acest mod este că permite o paletă largă de semnificații. Dacă nu interpretezi Scriptura în mod normal, nu va exista o singură semnificație. Totuși, Dumnezeu, Autorul suprem al Scripturii, a avut o semnificație specifică în minte când i-a inspirat pe autorii umani să scrie. Deși pot exista multe aplicații practice pentru viață într-un pasaj din Scriptură, există un singur înțeles, iar acel înțeles este ceea ce Dumnezeu a intenționat ca el să fie. De asemenea, faptul că profețiile împlinite au fost împlinite literal, este argumentul cel mai bun pentru a presupune că și profețiile neîmplinite vor fi împlinite tot literal. Profețiile despre prima venire a lui Hristos au fost toate împlinite literal. Astfel, profețiile legate de a doua venire a lui Hristos ar trebui să fie, și ele, împlinite literal. Din aceste motive, o interpretare alegorică a unei profeții neîmplinite ar trebui respinsă, iar interpretarea literală sau normală a profețiilor neîmplinite ar trebui adoptată. Amilenismul eșuează, în sensul că folosește o hermeneutică inconsecventă, și anume interpretarea profețiilor neîmplinite diferit de profețiile împlinite.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce este amilenismul?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries