Întrebare
Ne vom aminti viața noastră pământească în cer?
Răspuns
Isaia 65.17 spune: „Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte." Unii interpretează Isaia 65.17 ca spunând că, în cer, nu vom mai avea în memorie viața noastră pământească. Însă cu un verset înainte, în Isaia 65.16, Biblia spune: „... căci vechile suferințe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei." E posibil ca doar „vechile suferințe" să fie uitate, nu toate amintirile noastre. Memoria noastră va fi în cele din urmă curățată, răscumpărată, vindecată și restaurată, nu ștearsă. Nu e niciun motiv pentru care să nu putem deține multe amintiri din viața noastră pământească. Amintirile curățate vor fi acelea care includ păcat, durere și tristețe. Apocalipsa 21.4 declară: „El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut."
Faptul că lucrurile anterioare nu ne vor mai veni în minte nu înseamnă că memoria noastră va fi ștearsă cu totul. Profeția poate sugera calitatea minunată a noului nostru mediu înconjurător. Pământul cel nou va fi atât de spectaculos, atât de uimitor, încât toți vor uita cu totul truda și păcatul de pe pământul actual. Un copil care se teme noaptea de umbre în camera sa își uită cu totul temerile a doua zi pe terenul de joacă. Nu e vorba că i-a fost ștearsă memoria, ci doar că, în lumina soarelui, ele nu mai vin în amintire.
De asemenea, e important să facem deosebirea între starea veșnică și cerul din prezent. Când un credincios moare, merge în cer, însă aceasta nu e destinația noastră finală. Biblia vorbește despre „un cer nou și un pământ nou" ca fiind casa noastră veșnică, permanentă. Ambele pasaje citate mai sus (Isaia 65.17 și Apocalipsa 21.1) se referă la starea veșnică, nu la cerul din prezent. Promisiunea ștergerii tuturor lacrimilor nu va veni decât după necaz, după judecata finală și după recrearea Universului.
În vedenia lui apocaliptică, Ioan vede tristețe în cer: „Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor care fuseseră înjunghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră. Ei strigau cu glas tare și ziceau: «Până când, Stăpâne, Tu, care ești sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?»" (Apocalipsa 6.9-10) Ioan e evident în cer (Apocalipsa 4.1-2), și îi vede și îi aude pe aceia care în mod evident își amintesc nedreptatea care li s-a făcut. Strigătele lor puternice după răzbunare indică faptul că, în cerul din prezent, ne vom aminti de viața noastră de pe pământ, inclusiv de lucrurile rele. Cerul din prezent, din Apocalipsa 6, e totuși temporar, lăsând loc, în Apocalipsa 21, stării veșnice.
Istorisirea cu Lazăr și omul bogat (Luca 16.19-31) e o dovadă în plus că morții își amintesc viața trăită pe pământ. Bogatul din iad îi cere lui Avraam să-l trimită pe Lazăr înapoi pe pământ, să-i avertizeze pe frații bogatului de soarta care îi așteaptă pe cei nelegiuiți (versetele 27-28). Bogatul își amintește în mod evident de rudele lui. Își amintește și de viața lui trăită pentru sine și pentru un confort păcătos (versetul 25). Amintirile bogatului din iad devin parte din suferința lui. Istorisirea nu menționează dacă Lazăr avea sau nu amintiri, însă Avraam știa în mod evident ce se petrecea pe pământ (versetul 25). Numai după ce vom ajunge în starea veșnică, cei neprihăniți vor lăsa în urmă toată tristețea.
English
Ne vom aminti viața noastră pământească în cer?
