settings icon
share icon
Întrebare

Ce e animismul?

Răspuns


Animismul e credința că totul are un suflet sau un spirit, un anima în limba latină, inclusiv animalele, plantele, rocile, munții, râurile și stelele. Animiștii cred că fiecare anima e un spirit puternic care îi poate ajuta sau le poate face rău și trebuie să manifeste față de ele închinare sau frică sau să le recunoască într-un fel. Animismul e o religie primitivă ai cărei susținători timp de mii de ani au zeificat animalele, stelele și idolii de orice fel și au practicat spiritismul, vrăjitoria, divinația și astrologia. Ei folosesc magia, vrăjile, descântecele, superstițiile, amuletele, talismanele, farmecele sau orice lucru care cred că e de ajutor să-i protejeze de spiritele rele și să îmbuneze spiritele bune.

Elemente de animism sunt prezente în multe religii false cum sunt hinduismul, mormonismul și toate cultele New Age. În învățătura unei religii false întotdeauna se va găsi ideea că ființele umane sunt Dumnezeu și practicile ei vor fi de ajutor înspre a realiza acest lucru și a dezvolta spiritul divin, astfel încât să putem fi și noi dumnezei. Aceasta este aceeași minciună pe care satan a propagat-o încă din Grădina Eden, când i-a ispitit pe Adam și pe Eva spunându-le: „Veți fi ca Dumnezeu." (Genesa 3.5)

Biblia afirmă cât se poate de clar că există un singur Dumnezeu, și toate celelalte lucruri, de la îngerii din ceruri la firicelele de nisip de pe plajă, au fost create de El (Genesa 1.1). Orice religie care ne învață că există mai mult decât un singur Dumnezeu e o minciună. „Înainte de Mine n-a fost făcut niciun Dumnezeu și după Mine nu va fi" (Isaia 43.10) „Eu sunt Domnul, și nu mai este altul; afară de Mine, nu este Dumnezeu" (Isaia 45.5). Închinarea la dumnezei falși, care nu sunt deloc dumnezei, e un păcat pe care Dumnezeu îl urăște în mod special, pentru că fură din slava care este de drept numai a Lui. De multe ori în Biblie Dumnezeu interzice închinarea la dumnezei falși.

Mai mult, Biblia interzice în mod strict practicile animiștilor. „Dar, dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort sau se îndeletnicește cu ghicirea, să fie pedepsit cu moartea; să-i ucideți cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor." (Leviticul 20.27) Practicile animiste sunt uși deschise ca demonii să intre în viața oamenilor. Biblia îi condamnă în termeni foarte duri pe cei care practică astfel de lucruri (Deuteronomul 18, Leviticul 20, Isaia 47).

Așa cum se întâmplă cu toate religiile false, animismul e pur și simplu o altă schemă a lui Satan, tatăl minciunilor. Și totuși, mulți oameni din toată lumea sunt amăgiți de „potrivnicul, diavolul, [care] dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită" (1 Petru 5.8).

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce e animismul?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries