Întrebare
Îi cheamă Biblia pe creștini să apere credința / să argumenteze în favoarea credinței?
Răspuns
Versetul clasic care promovează apologetica (apărarea credinței creștine) este 1 Petru 3.15, care spune că credincioșii trebuie să apere „nădejdea care este în [ei]". Singura modalitate de a face lucrul acesta eficient este prin a studia motivele pentru care credem ceea ce credem. Astfel vom fi pregătiți să „răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu, și orice gând [să] îl facem rob ascultării de Cristos", cum spune Pavel că trebuie să facem (2 Corinteni 10.5). Pavel a practicat ceea ce a predicat; de altfel, apărarea credinței era activitatea lui regulată (Filipeni 1.7). În același pasaj (v. 16), el face referire la apologetică ca la un aspect al misiunii sale. În Tit 1.9, el face din apologetică o cerință pentru cei aflați în conducerea bisericii. Iuda, un apostol al Domnului Isus, a scris: „Pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna." (v. 3)
De unde au preluat apostolii aceștia ideile? Chiar de la Stăpân. Isus Își era propriu Său apologet, după cum adesea a afirmat că trebuie să credem în El din cauza dovezilor pe care ni le dă (Ioan 2.23, 10.25, 10.38, 14.29). De fapt, întreaga Biblie e plină de miracole divine care confirmă faptul că Dumnezeu vrea ca noi să credem (Exodul 4.1-8, 1 Împărați 18.36-39, Fapte 2.22-43, Evrei 2.3-4, 2 Corinteni 12.12). Oamenii pe bună dreptate refuză să creadă un lucru pentru care nu există dovezi. Pentru că Dumnezeu i-a creat pe oameni ca ființe raționale, nu trebuie să fim surprinși când așteaptă de la noi să trăim rațional. Cum spune Norman Geisler. „Aceasta nu înseamnă că nu e loc pentru credință. Însă Dumnezeu vrea să facem un pas în credință din perspectiva dovezilor, nu să facem un salt în întuneric."
Cei care se opun acestor învățături și exemple biblice clare pot spune: „Cuvântul lui Dumnezeu nu are nevoie să fie apărat!" Însă care dintre scrierile lumii sunt Cuvântul lui Dumnezeu? De îndată ce cineva răspunde la această întrebare, el face apologetică. Unii afirmă că rațiunea omenească nu ne poate spune nimic cu privire la Dumnezeu – însă afirmația aceasta în sine este o afirmație „rațională" cu privire la Dumnezeu. Dacă nu este, atunci nu avem niciun motiv să o credem. O zicală favorită spune: „Dacă cineva te poate convinge să devii creștin, atunci cineva te poate convinge și să renunți la creștinism." De ce acest lucru e o problemă? Nu ne-a dat Pavel însuși un criteriu (învierea) după care creștinismul trebuie să fie acceptat sau respins în 1 Corinteni 15? Numai pietatea greșit înțeleasă răspunde negativ.
Nimic din toate acestea nu vrea să însemne că simpla apologetică, separată de influența Duhului Sfânt, poate aduce un om la credința mântuitoare. Acest lucru creează o dilemă falsă în mintea multora. Însă nu trebuie să fie „Duh versus logică". De ce să nu fie amândouă? Duhul Sfânt trebuie să miște omul și să-l pună într-o poziție din care să creadă, însă cum realizează acest lucru depinde de El. În cazul unor oameni Dumnezeu folosește încercările; în cazul altora este vorba despre experiențe emoționale; în cazul altora e prin intermediul rațiunii. Dumnezeu poate folosi orice mijloace dorește. Totuși, ni se poruncește să folosim apologetica în tot atâtea locuri sau chiar în mai multe decât în câte ni se spune să predicăm Evanghelia.
English
Îi cheamă Biblia pe creștini să apere credința / să argumenteze în favoarea credinței?
