Întrebare
Ce spune Biblia despre autoapărare?
Răspuns
Biblia nu ne dă specificații atotcuprinzătoare despre autoapărare. Unele pasaje par să vorbească despre faptul că oamenii lui Dumnezeu trebuie să fie pacifiști (Proverbele 25.21-22, Matei 5.39, Romani 12.17). Totuși, sunt alte pasaje care aprobă autoapărarea. În ce situații e potrivită autoapărarea?
Folosirea adecvată a autoapărării trebuie făcută cu înțelepciune, înțelegere și tact. În Luca 22.36, Isus le spune ucenicilor care au rămas: „Cine n-are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere o sabie.” Isus știa că era o vreme în care urmașii Lui vor fi amenințați și a susținut dreptul lor de a se apăra. Nu după multă vreme Isus este arestat și Petru scoate sabia și taie urechea unuia. Pentru acest fapt, Isus îi adresează mustrare lui Petru (versetele 49-51). De ce? În zelul lui de a-L apăra pe Domnul, Petru stătea în calea voii lui Dumnezeu. Isus le spusese ucenicilor de multe ori că trebuie să fie arestat, judecat și să moară (de exemplu în Matei 17.22-23). Cu alte cuvinte, Petru a acționat neînțelept în acea situație. Trebuie să avem înțelepciune cu privire la momentele în care trebuie să luptăm și când nu.
Exodul 22 ne dă câteva indicii cu privire la atitudinea lui Dumnezeu față de autoapărare: „Dacă hoțul este prins spărgând și e lovit și moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor față de el; dar, dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor față de el.” (Exodul 22.2-3) Textul de față ne învață două principii de bază, și anume dreptul de a deține proprietate privată și dreptul de a apăra acea proprietate. Însă exercitarea deplină a acestui drept de autoapărare depinde de situație. Nimeni nu trebuie să fie prea grăbit să folosească forță mortală împotriva altuia, chiar împotriva cuiva care vrea să îi facă rău. Dacă cineva era atacat de un hoț în toiul nopții și, în confuzia momentului, hoțul era ucis, Legea nu îl acuza pe proprietarul casei de ucidere. Dar dacă hoțul era prins în casă în timpul zilei, când era puțin probabil ca proprietarul să fie trezit din somn, atunci Legea interzicea uciderea hoțului. În esență, Legea spunea că proprietarii nu trebuie să fie grabnici să-i ucidă sau să-i atace pe hoții din casa lor. Ambele situații puteau fi considerate autoapărare, dar forța mortală se aștepta să fie o ultimă soluție, folosită numai în cazul unui „atac-surpriză” care generează panică, iar proprietarul e foarte probabil să fie confuz și dezorientat. În cazul unui atac în timpul nopții, Legea îi acorda proprietarului casei prezumția de nevinovăție că, exceptând întunericul și confuzia atacului, nu ar folosi în mod intenționat forță letală împotriva unui hoț. Chiar în cazul autoapărării împotriva unui hoț, de la un om evlavios se aștepta să încerce să-l imobilizeze pe atacator, în loc să recurgă imediat la a-l ucide.
Pavel a recurs la autoapărare într-o ocazie, deși nonviolent. Când urma să fie biciuit de romani în Ierusalim, Pavel l-a informat în liniște pe centurion că era cetățean roman. Autoritățile s-au alarmat imediat și au început să-l trateze pe Pavel diferit, știind că încălcaseră legea romană prin faptul că l-au legat. Pavel a folosit o apărare similară în Filipi – după ce a fost biciuit –, pentru a asigura o cerere de scuze oficială din partea celor care i-au încălcat drepturile (Faptele Apostolilor 16.37-39).
Văduva insistentă din pilda lui Isus a continuat să bată la ușa judecătorului cu rugămintea repetată: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu.” (Luca 18.3) Văduva aceasta nu voia să se dea bătută și să lase dușmanul să profite de ea; prin mijloacele potrivite a căutat autoapărarea.
Porunca lui Isus de a „întoarce celălalt obraz” (Matei 5.39) are de-a face cu răspunsul nostru la disprețul și ofensele la adresa persoanei noastre. Unele situații pot face necesară autoapărarea, dar nu de felul răzbunării. Contextul poruncii lui Isus este învățătura Lui împotriva ideii de „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” (versetul 38). Autoapărarea noastră nu e o reacție de pedepsire a unei ofense. De fapt, multe ofense pot fi pur și simplu absorbite în răbdare și dragoste.
Biblia nu interzice niciunde autoapărarea, și credincioșilor li se permite să se apere pe ei înșiși și familiile lor. Dar faptul că ni se permite să ne apărăm nu înseamnă în mod necesar că trebuie să facem acest lucru în fiecare situație. Cunoașterea inimii lui Dumnezeu prin citirea Cuvântului Lui și bazarea pe „înțelepciunea care vine de sus” (Iacov 3.17) ne vor ajuta să știm cum să răspundem în cel mai bun mod în situațiile care pot face necesară autoapărarea.
English
Ce spune Biblia despre autoapărare?
