Întrebare
Mai există Biblia originală?
Răspuns
Răspunsul la această întrebare e atât „nu", cât și „da". În sensul strict, nu, documentele originale care conțin cele 66 de cărți ale Bibliei – uneori numite „autografe" – nu se află în posesia niciunei organizații. Totuși, într-un fel foarte real, da, omenirea are cuvintele și cărțile autentice care alcătuiesc Cuvântul lui Dumnezeu. Cum se întâmplă acest lucru? Pentru a dobândi o înțelegere a felului în care a fost scrisă Biblia originală și cum este în comparație cu ceea ce citim astăzi, e necesar să privim la procesul care a dus la compilarea originală și la ceea ce s-a întâmplat de atunci încoace.
Înapoi la Biblia originală
Potrivit scepticilor, nu a existat niciodată o Biblie „originală" adevărată. Ei cred că Biblia este produsul omului, nu al lui Dumnezeu, și că a „evoluat" prin secole de revizuire.
E corect că Biblia a fost scrisă de-a lungul unei mari perioade de timp. Scrisă de 40 de autori de-a lungul unei perioade de aproape 1.500 de ani, Scriptura e compusă din 66 de cărți – 39 în Vechiul Testament și 27 în Noul Testament. Vechiul Testament e adesea împărțit în trei secțiuni: (1) Pentateuhul, care e uneori numit „Legea" și include primele cinci cărți ale Bibliei; (2) Profeții, care includ toate scrierile profetice majore și minore; și (3) Scrierile, care includ Psalmii, Proverbele și un număr de alte cărți.
Noul Testament e și el împărțit în trei segmente: (1) Evangheliile; (2) Istoria Bisericii, care în principiu include doar cartea Faptele Apostolilor; (3) Scrierile apostolice, care includ tot ceea ce rămâne.
Compilarea Vechiului Testament original
Cum a fost compilată Biblia originală? Asamblarea ei poate fi urmărită în Scriptură într-o manieră destul de precisă. După ce Moise a scris Pentateuhul (Exodul 17.14, 24.4, 7, 34.27, Numeri 33.2, Iosua 1.8, Matei 19.8, Ioan 5.46-47, Romani 10.5), acesta a fost depus în chivotul legământului și păstrat (Deuteronomul 31.24). De-a lungul timpului, alte texte inspirate au fost adăugate la primele cinci cărți ale Bibliei. În timpul lui David și al lui Solomon, cărțile deja compilate au fost depuse în vistieria Templului (1 Împărați 8.6) și îngrijite de către preoții care slujeau la Templu (2 Împărați 22.8). Mai multe cărți au fost, de asemenea, adăugate în timpul domniei împăratului Ezechia – imnurile lui David, proverbele lui Solomon și cărți profetice precum Isaia, Osea și Mica (Proverbele 25.1). În general, când profeții lui Dumnezeu au vorbit, cuvintele lor au fost așternute în scris, și ceea ce s-a consemnat a fost inclus în ceea ce astăzi este Noul Testament.
În timpul exilului evreilor din secolul VI, cărțile au fost împrăștiate, dar nu pierdute. În jurul anului 538 î.Cr., are loc întoarcerea evreilor din robia babiloniană, și mai târziu, preotul Ezra a adunat toate cărțile anterioare și a adăugat alte lucrări la compilație. O copie a fost apoi depusă în Sfânta Sfintelor celui de-al doilea Templu, unde obișnuia să fie așezat chivotul legământului, și, după un proces meticulos, alte copii au fost făcute pentru a proteja scrierile inspirate. Această colecție de cărți ale Vechiului Testament, scrise în limba ebraică, e ceea ce iudaismul numește „Biblia evreiască".
În secolul III î.Cr., cărțile Vechiului Testament erau traduse în limba greacă de o echipă de 70 de erudiți evrei, lucrarea finală fiind numită LXX (care semnifică „70") sau Septuaginta (un cuvânt latin derivat din sintagma „traducerea celor șaptezeci de traducători"). Septuaginta a fost cu siguranță folosită și citată de apostoli, inclusiv de Pavel, în scrierile lor. Cel mai vechi manuscris al lucrării LXX include unele fragmente din secolele I și II î.Cr.
În 1947 d.Cr., Sulurile de la Marea Moartă au fost descoperite în zona Qumran, în Israel. Numeroase suluri datează între secolul V î.Cr. și secolul I d.Cr. Istoricii cred că scribii evrei au menținut situl pentru a păstra Cuvântul lui Dumnezeu și pentru a proteja scrierile în timpul distrugerii Ierusalimului, în anul 70 d.Cr. Sulurile de la Marea Moartă reprezintă aproape fiecare carte din Vechiul Testament și compararea cu manuscrise mai recente arată că sunt în principiu identice – principalele deviații sunt felul în care sunt scrise numele oamenilor și diferite numere citate în Scriptură.
Manuscrisele de la Marea Moartă sunt o mărturie pentru acuratețea și păstrarea Vechiului Testament și ne dau încrederea că Vechiul Testament pe care îl avem în ziua de azi e același Vechi Testament folosit de Isus. De altfel, Luca consemnează o afirmație făcută de Isus privitoare la asamblarea Vechiului Testament: „De aceea Înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: «Le voi trimite proroci și apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alții îi vor prigoni, ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor prorocilor care a fost vărsat de la întemeierea lumii: de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar și Templu»; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta!" (Luca 11.49-51, sublinierea adăugată) În aceste versete, Isus a confirmat cele 39 de cărți ale Vechiului Testament. Moartea lui Abel se găsește în Genesa și cea a lui Zaharia în 2 Cronici – prima și ultima carte din Biblia evreiască.
Compilarea Noului Testament original
Compunerea Noului Testament a fost stabilită oficial la Conciliu de la Cartagina, în 397 d.Cr. Totuși, majoritatea Noului Testament a fost acceptată ca fiind autoritativă cu mult mai devreme. Prima colecție a cărților Noului Testament a fost propusă de un om numit Marcion în anul 140 d.Cr. Marcion a fost un docetist (docetismul e un sistem de credințe care spune că tot ceea ce e spiritual e bun și tot ceea ce e material e rău), și astfel Marcion a exclus orice carte care spunea despre Isus că este atât divin, cât și uman, și a editat, de asemenea, scrisorile lui Pavel, pentru a se potrivi filosofiei lui.
Următoarea colecție propusă de cărți oficiale ale Noului Testament a fost Canonul Muratorian, datat în 170 d.Cr. Acesta include toate cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, 13 dintre epistolele lui Pavel, 1, 2, 3 Ioan, Iuda și Apocalipsa. Cel din urmă canon al Noului Testament a fost identificat de către Părintele Bisericii Atanasiu, în 367 d.Cr. și a fost ratificat de Conciliul de la Cartargina, în 397 d.Cr.
Însă istoria arată că actualul Nou Testament din Bibliile moderne a fost recunoscut mult mai devreme și că este o reflectare exactă a conținutului „autografelor". În primul rând, Scriptura în sine arată că scrierile Noului Testament erau considerate inspirate și la egal cu Vechiul Testament. De exemplu, Pavel scrie: „Căci Scriptura zice: «Să nu legi gura boului când treieră bucate» și «Vrednic este lucrătorul de plata lui»." (1 Timotei 5.18, sublinierea adăugată) Cel din urmă citat este din Luca 10.7, care arată că, în opinia lui Pavel, Evanghelia lui Luca era „Scriptura". Un alt exemplu include o afirmație făcută de Petru: „Să credeți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui, ca și în toate epistolele lui, când vorbește despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor." (2 Petru 3.15-16, sublinierea adăugată) Este clar că Petru considera epistolele lui Pavel la fel de inspirate precum canonul Vechiului Testament.
În al doilea rând, citate care provin de la Părinții Bisericii Primare permit reconstruirea a aproape tot Noul Testament, așa cum se găsește astăzi. De exemplu, Clement (circa 95 d.Cr.) citează din 11 cărți ale Noului Testament, Ignatie (circa 107 d.cr.) citează din aproape toate cărțile Noului Testament, iar Policarp (un ucenic al lui Ioan, circa 110 d.Cr.) citează din 17 cărți ale Noului Testament. Folosind citatele Părinților Bisericii Primare, întregul Nou Testament poate fi asamblat, cu excepția a 20-27 de versete, majoritatea dintre ele din 3 Ioan. O astfel de dovadă e mărturie a faptului că Noul Testament a fost recunoscut mai devreme decât la Conciliul de la Cartagina, din 397 d.Cr. și că Noul Testament pe care îl avem astăzi e identic cu ceea ce s-a scris cu 2.000 de ani în urmă.
În al treilea rând, literalmente nu există rival în lumea antică pentru numărul de copii de manuscrise și pentru datarea timpurie a Noului Testament. Sunt 5.300 de copii grecești, 10.000 latine și 9.000 diverse ale Noului Testament existente astăzi, și mai multe continuă să fie aduse la lumină prin arheologie. Combinația datării timpurii cu numărul imens de copii ale Noului Testament îi face pe experții istorici precum Sir Frederic Kenyon (fost director și bibliotecar principal la British Museum) să spună: „Intervalul, prin urmare, dintre data compoziției originale și cea mai timpurie dovadă existentă devine atât de mic, încât în realitate e neglijabil, și cel din urmă temei pentru orice îndoială asupra faptului că Scriptura a ajuns la noi în mod substanțial așa cum a fost scrisă a fost acum îndepărtat. Atât autenticitatea, cât și integritatea generală a cărților Noului Testament pot fi considerate stabilite definitiv."
Biblia originală – Concluzie
Ca rezumat, cu toate că nimeni din zilele noastre nu posedă autografele originale, avem multe copii existente și lucrarea istoricilor biblici prin intermediul științei criticii textuale ne dă o mare încredere că Biblia din zilele noastre e o reflectare cu acuratețe a lucrării scriitorilor originali.
English
Mai există Biblia originală?
