Întrebare
Ne învață Biblia despre botezul celui care crede/credobotez?
Răspuns
Botezul a fost un subiect de dezbatere în cercurile creștine de mulți ani. De fapt era deja o chestiune în discuție în Biserica Primară. Pavel a abordat această problemă în 1 Corinteni 1.13-16. Corintenii se lăudau cu privire la care apostol îi botezase, certându-se despre al cui botez era mai bun. Pavel i-a mustrat pentru sectarismul lor și a concluzionat cu: „Cristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia." Din această afirmație reiese clar că există o deosebire evidentă între primirea Evangheliei și actul botezului. Ele sunt corelate, dar nu au aceeași importanță.
Potrivit unei mari porțiuni din Scriptură, botezul în apă e un prim pas important în urmarea lui Isus ca Domn. Isus a fost botezat (Matei 3.16, Luca 3.21) și le-a spus celor care afirmă că sunt ai Lui să-I urmeze exemplul, ca dovadă că inima lor s-a schimbat (Fapte 8.16, 19.5). Botezul credincioșilor e un act prin care un credincios în Isus Cristos alege să fie botezat pentru a depune mărturie despre credința sa. Botezul credinciosului e numit și „credobotez", un termen care vine de la cuvântul în limba latină „crez", care indică faptul că botezul e un simbol al unei persoane care adoptă o anumită doctrină sau un anumit crez.
Despre botezul credinciosului suntem învățați în mod clar în Fapte 2. În acest capitol, Petru predică mesajul Evangheliei în Ziua Cincizecimii în Ierusalim. Prin puterea Duhului Sfânt, Petru proclamă cu curaj moartea și învierea lui Isus și face apel la mulțime să se pocăiască și să creadă în Cristos (Fapte 2.36, 38). Răspunsul la prezentarea Evangheliei făcută de Petru e consemnat în versetul 41: „Cei ce au primit cuvântul lui au fost botezați." (NTLR) Observă ordinea evenimentelor – au primit cuvântul (Evanghelia lui Cristos) și apoi au fost botezați. Numai cei care au crezut au fost botezați. Vedem aceeași ordine în Fapte 16, unde temnicerul din Filipi și familia lui au fost mântuiți. Au crezut și apoi au fost botezați (Fapte 16.29-34). Practica apostolilor a fost să boteze credincioși, nu necredincioși.
Botezul credinciosului se deosebește de botezul copiilor mici prin faptul că un copil mic, care nu are înțelegerea Evangheliei, nu poate fi un „credincios" al lui Cristos. Botezul credinciosului implică faptul că o persoană aude Evanghelia, Îl primește pe Cristos ca Salvator și alege să fie botezat. E alegerea lui. În cazul botezului copiilor mici, alegerea e făcută de altcineva, nu de copilul care e botezat. Cei care botează copii mici susțin adesea învățătura că botezul în apă e mijlocul prin care Duhul Sfânt îi e dat unei persoane. Ei își bazează această idee în principal pe cuvintele lui Petru din Fapte 2.38: „Pocăiți-vă, le-a zis Petru, și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh." Cei care susțin această învățătură cred că actul botezării unui copil îl pune deoparte și îi asigură mântuirea. Niciunde în Scriptură nu e inclusă practica botezării copiilor mici. Unii indică puținele referințe în care apostolii au botezat „case" (Fapte 11.14, 16.15, 33), cu presupunerea că acele case includeau copii mici, însă acest lucru trece de ceea ce spune textul.
În Noul Testament, botezul în apă era un rezultat natural al credinței salvatoare și al dedicării față de Isus ca Salvator și Domn (Fapte 2.42, 8. 35-37). Pentru că copiii mici nu pot lua o decizie informată de a-L mărturisi pe Isus ca Domn, botezul lor nu are semnificație spirituală. Dacă botezul copilului mic l-ar îndreptăți pe un bebeluș în fața lui Dumnezeu, atunci numai copiii ai căror părinți au vrut vor fi „salvați". Cei care nu au avut părinți credincioși vor fi condamnați când sunt mici, o idee care nu are susținere biblică. Scriptura arată clar că Dumnezeu judecă inima fiecărui om și-l judecă sau îl răsplătește pe fiecare pe baza deciziei lui, nu a părinților săi (Romani 2.5-6, Ieremia 17.10, Matei 16.27, 2 Corinteni 5.10).
Alții susțin învățătura că botezul în apă e o cerință pentru mântuire, fiind la egal cu pocăința și mărturisirea lui Isus ca Domn (Romani 10.8-9). Cu toate că exemplele biblice arată că de obicei botezul urmează imediat după convertire, Isus nu ne învață niciunde că botezul ar mântui pe cineva. La ultima Cină, a spus: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor." (Matei 26.28) Credința în puterea sângelui Lui vărsat e tot ceea ce e necesar pentru îndreptățirea păcătoșilor vinovați în fața lui Dumnezeu. Romani 5.8-9 spune: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu."
Dacă botezul ar fi fost necesar pentru intrarea în viața veșnică, atunci Isus a greșit când i-a zis tâlharului de pe cruce: „Astăzi vei fi cu Mine în rai." (Luca 23.43) Tâlharul nu a avut ocazia să fie botezat înainte de a sta în fața lui Dumnezeu. A fost declarat neprihănit pentru că și-a pus credința în ceea ce Fiul Lui Dumnezeu făcea în locul lui (Ioan 3.16, Romani 5.1, Galateni 5.4). Galateni 2.16 clarifică faptul că nimic din ceea ce facem nu poate adăuga sau scădea din lucrarea terminată a lui Cristos în locul nostru, aici fiind inclus și botezul: „Totuși, fiindcă știm că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Cristos, am crezut și noi în Cristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Cristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii."
Botezul în apă e un prim pas important al ascultării în urmarea lui Cristos. Credincioșii trebuie să fie botezați. Însă botezul e rezultatul mântuirii, nu o contribuție adusă ei.
English
Ne învață Biblia despre botezul celui care crede/credobotez?
