Întrebare
Ce este capacul ispășirii?
Răspuns
Scriitorul cărții Evrei vorbește despre aranjarea cortului întâlnirii în Vechiul Testament. Cortul întâlnirii era un sanctuar portabil folosit de israeliți din timpul rătăcirii lor prin pustiu, după ieșirea din Egipt, și până la zidirea Templului din Ierusalim (vezi Exodul 25-27). În cortul întâlnirii se afla chivotul legământului, care includea capacul ispășirii (scaunul îndurării) (Evrei 9.3-5).
Chivotul legământului, cufărul care conținea cele două table de piatră înscrise cu cele Zece Porunci, era cel mai sacru obiect din cortul întâlnirii și mai târziu din Templul din Ierusalim, unde a fost așezat într-un loc interior numit Sfânta Sfintelor. De asemenea, în chivot se aflau un vas de aur cu mană, așa cum a fost dată de Dumnezeu în timpul pribegiei prin pustiu (Exodul 16.4) și toiagul lui Aaron, care a înmugurit și a rodit migdale (Numeri 17.1-13) (vezi Evrei 9.4). În partea de sus a chivotului era un capac numit capacul ispășirii, asupra căruia stătea norul sau simbolul vizibil al prezenței divine. Aici era locul unde era așteptat să stea Dumnezeu, și din acest loc se aștepta de la El să le acorde îndurare oamenilor, atunci când sângele ispășirii era stropit aici.
Într-un anumit sens, capacul ispășirii îi ascundea pe cei din poporul lui Dumnezeu de judecata Legii care îi condamna întotdeauna. În fiecare an în Ziua Ispășirii, marele preot intra în Sfânta Sfintelor și stropea sângele animalelor jertfite pentru ispășirea păcatelor celor din poporul lui Dumnezeu. Sângele era stropit pe capacul ispășirii. Ideea care se transmitea prin această imagine este că numai prin oferirea sângelui poate fi îndepărtată condamnarea Legii și pot fi acoperite încălcările Legii lui Dumnezeu.
Cuvântul grecesc pentru „capacul ispășirii” din Evrei 9.5 este hilasterion, care înseamnă ispășire sau „împăciuire”. Poartă ideea de îndepărtare a păcatului, În Ezechiel 43.13-15, altarul de aramă pentru jertfe e numit și el hilasterion (împăciuitor sau scaunul îndurării) în Septuaginta (traducerea în limba greacă a Vechiului Testament), datorită asocierii sale cu vărsarea de sânge pentru păcat.
Care e semnificația acestui lucru? În Noul Testament, Cristos Însuși e desemnat ca „împăcarea” noastră. Pavel explică acest lucru în epistola sa adresată romanilor: „Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu.” (Romani 3.24-25) Ceea ce ne învață Pavel aici este că Isus acoperă păcatele noastre, așa cum este arătat de aceste imagini profetice din Vechiul Testament. Prin moartea Lui și prin răspunsul nostru față de Cristos prin credința în El, păcatele noastre sunt acoperite. De asemenea, ori de câte ori credincioșii păcătuiesc, putem veni la Cristos, care este în continuare împăciuirea sau acoperirea păcatelor noastre (1 Ioan 2.1, 4.10). Acest lucru leagă laolaltă conceptele Vechiului și ale Noului Testament privitoare la acoperirea păcatului, așa cum e exemplificat prin capacul ispășirii al lui Dumnezeu.
English
Ce este capacul ispășirii?
