Întrebare
Care este definiția teologiei?
Răspuns
Cuvântul „teologie” provine din cuvintele grecești care în combinație înseamnă „studiul lui Dumnezeu”. Teologia creștină este încercarea de a-L înțelege pe Dumnezeu așa cum este El revelat în Biblie. Nicio teologie nu-L va putea explica deplin pe Dumnezeu și căile Sale, pentru că Dumnezeu este etern și infinit mai măreț decât suntem noi. Astfel, orice încercare de a-L descrie va fi incompletă (Romani 11:33-36). Totuși, Dumnezeu dorește să Îl cunoaștem atât cât putem, iar teologia este arta și știința de a cunoaște ceea ce putem cunoaște și înțelege despre Dumnezeu într-un mod organizat și inteligibil. Unii oameni încearcă să evite teologia pentru că sunt de părere că provoacă diviziune. Dar înțeleasă în mod corect, teologia aduce unitate. Teologia corectă, biblică, este un lucru bun; este învățarea Cuvântului lui Dumnezeu (2 Timotei 3:16-17).
Așadar, studiul teologiei nu este nimic altceva decât adâncirea în Cuvântul lui Dumnezeu pentru a descoperi ceea ce ne-a revelat El legat de Sine. Când facem aceasta, ajungem să Îl cunoaștem pe El, Creatorul tuturor lucrurilor, Susținătorul a toate și Judecătorul tuturor lucrurilor. El este Alfa și Omega, începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor. Când Moise a întrebat cine este Cel care îl trimite la Faraon, Dumnezeu a răspuns: „Eu sunt Cel ce sunt” (Exodul 3:14). Numele „Cel ce sunt” indică personalitate. Dumnezeu are un Nume, precum a dat și altora nume. Numele „Cel ce sunt” arată o personalitate liberă, cu scop, autosuficientă. Dumnezeu nu este o forță eterică sau o energie cosmică. El este o Ființă atotputernică, autoexistentă, autodeterminantă, cu rațiune și voință – Dumnezeul personal care S-a revelat pe Sine umanității prin Cuvântul Său și prin Fiul Său, Isus Hristos.
Studierea teologiei înseamnă cunoașterea lui Dumnezeu astfel încât să Îl glorificăm prin dragostea și ascultarea noastră. Observați progresia aici: trebuie să Îl cunoaștem pe El înainte de a-L putea iubi și trebuie să Îl iubim înainte de a ne dori să Îl ascultăm. Beneficiul este că viața noastră este îmbogățită nespus de mult de alinarea și speranța pe care le-o oferă El celor care Îl cunosc, Îl iubesc și Îl ascultă. O teologie sărăcăcioasă și superficială, înțelegerea incorectă a lui Dumnezeu vor face ca viața noastră să fie mai împovărată, în loc să aducă alinarea și speranța după care tânjim. Cunoașterea despre Dumnezeu este de o importanță crucială. Suntem cruzi cu noi înșine dacă încercăm să trăim în lumea aceasta fără să-L cunoaștem despre Dumnezeu. Lumea este un loc plin de durere, iar viața este plină de dezamăgire și suferință. Respinge teologia și te condamni la o viață fără niciun simț al direcției. Fără teologie ne irosim viața și ne pierdem sufletele.
Toți creștinii ar trebui să fie consumați de teologie – studiul intens și personal al lui Dumnezeu –, pentru a-L cunoaște, iubi și asculta pe Cel cu care vom petrece eternitatea în bucurie.
English
Care este definiția teologiei?