Întrebare
Are creștinul două naturi?
Răspuns
Prima problemă care se ridică odată cu întrebarea este una de semantică. De exemplu, mulți preferă „natura păcatului”, alții preferă „natura păcătoasă”, iar alții preferă termenul ambiguu „carne”. Oricare ar fi numele specifice folosite de părțile opuse, ceea ce e relevant e că o bătălie continuă e dezlănțuită în interiorul creștinului.
Cea de-a doua problemă este chiar definiția „naturii”. Felul în care e definit acest termen semnificativ determină care e distincția în vederea cuiva între „omul vechi” și „omul nou” și implicațiile aferente în viața creștinului. Un mod de a privi „natura” e să o înțelegi ca fiind o „capacitate” din interiorul credinciosului. Prin urmare, omul vechi e interpretat ca fiind forma anterioară de viețuire, cea a unui necredincios. În acest sens, creștinul are două capacități aflate în competiție în interiorul lui – vechea capacitate de a păcătui și noua capacitate de a se împotrivi păcatului. Necredinciosul nu are o astfel de competiție interioară; el nu are capacitatea de evlavie, fiindcă are doar natura păcatului. Aceasta nu înseamnă că nu poate face „fapte bune”, însă motivația lui pentru aceste fapte e întotdeauna pătată de păcătoșenia lui. Pe lângă aceasta, nu se poate împotrivi păcatului pentru că nu are capacitatea de a nu păcătui.
Credinciosul, pe de altă parte, are capacitatea de evlavie pentru că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu locuiește în el. În continuare are și capacitatea de a păcătui, dar acum are capacitatea de a se împotrivi păcatului și, mai important, dorința de a se împotrivi și de a trăi în evlavie. Când Cristos a fost răstignit, omul vechi a fost răstignit împreună cu El și, ca urmare, creștinul nu mai este rob păcatului (Romani 6.6). Romani 6.18 spune: „Ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii.”
În momentul convertirii, creștinul primește o natură nouă. Acest lucru se întâmplă instantaneu. Sfințirea, pe de altă parte, este procesul prin care Dumnezeu dezvoltă natura noastră nouă, dându-ne capacitatea de a crește în sfințenie de-a lungul timpului. Acesta e un proces continuu, cu multe victorii și înfrângeri, pe măsură ce natura nouă duce luptă cu „cortul” în care locuiește – omul vechi, natura veche, carnea.
În Romani 7, Pavel explică bătălia care are loc în mod continuu, chiar și în oamenii cei mai maturi spiritual. El deplânge faptul că face ceea ce nu vrea să facă și, de fapt, face răul pe care îl detestă. El spune că acesta e rezultatul „păcatului care locuiește în el” (Romani 7.20). Potrivit cu „omul dinăuntru” îi place Legea lui Dumnezeu, dar vede o altă lege care lucrează în „mădularele lui, care se luptă împotriva legii primite de mintea lui și îl ține rob legii păcatului, care este în mădularele lui” (v. 23). Aici vedem exemplul clasic de existență a celor două entități, oricum ar fi numite. Ideea este că bătălia este reală și creștinul o va duce în toate zilele vieții lui.
De aceea credincioșii sunt încurajați să dea morții faptele trupului (Romani 8.13), să dea morții ceea ce îl face pe creștin să păcătuiască (Coloseni 3.5) și să dea la o parte alte păcate cum sunt mânia, vrăjmășia, răutatea etc. (Coloseni 3.8). Ca să rezumăm, creștinul are două naturi – cea veche și cea nouă – dar natura nouă are nevoie de o reînnoire continuă (Coloseni 3.10). Această reînnoire, bineînțeles, e un proces care durează toată viața pentru creștin. Chiar dacă bătălia împotriva păcatului este constantă, nu ne mai aflăm sub controlul păcatului (Romani 6.6). Credinciosul e cu adevărat „o făptură nouă” în Cristos (2 Corinteni 5.17) și Cristos e Cel care în cele din urmă ne „va izbăvi de acest trup de moarte... Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru!” (Romani 2.24-25)
English
Are creștinul două naturi?
